Tara Romaneasca: Asezarea de pe moșia OLTENIȚA MAI VECHE DE 1515. În 1853o delegaţie formatã din locuitorii Olteniţei-Vechi, ,,obraḑe[1] de osebitu caracteru, precum şi alţi asemenea όmeni din rnai multe locuri”, si ai satelor invecinate: Ulmeni, Chiselet, Cornãţele (Mânãstire), Chirnogi, Radovanu, Cãscioare, etc., Se duce la proprietarul moşiei Olteniţa, Printul Alex. D. Ghica, şi il roagă să le vândă o parte din moşia sa pentru a înfiinţà un oraş, ,,slobodu unde se póta lucrâ negouţulu şi meseriile loru apăraţi cu totul de dãrlie obstii sãtenilor câtre proprietate”. Prinţul Alex. D. Ghica, aprobându ̶ le cererea, vinde locuitorilor din moşia sa: întâi (1853), 600 pogoane (100 pogoane vatra oraului, restul izlaz), apoi (1858) înca 500 pogoane, pentru locuitorii ce se vor înmulţi .
Iată actul de fundare al Oraşului Olteniţa care stă scris pe pisania de la intrarea bisericii Sft. Nicolae şi care aratã detaliat condiţiunile şi modul întemeierii lui.
,,Astădi 28 lulie anul 1872 sub patronagiul Măriei Selle Domnitorului României Carol I proprietarii oraşului ridicându aceastã petrã spre a rãmãnea pentru vecinicu recunoscutu de toţi privitorii moştenitori bassele fondamentale acestui oraşu Olteniţa, se traduce aici amḝndouḝ trarzsacţiunile precum urmeaḑă Actulu de transacţiune pentru Fondarea acestui oraşu Olteniţa.
Mulţi dintre locuitorii Olteniţii obraḑe deosebitu caracteru, precum şi alţi asemenea ómeni din mai multe locuri dorindu să se infiinţeze acolo un oraşu solobodŭ unde sḝ pótã lucra negoţulŭ şi meseriile lorŭ apãrati cu totul de dãrile obştii sãteniloru cãtre proprietate. Au inaintatu pentru acéstã rugăciune cãtre Inălçimea sa Printulu Allessandru Dimitrie Ghica. stãpãnul. proprietaru al moşii Olteniţa si Inălţimea sa binevoindŭ a primi cererea a hotãrãt ca să se osebeascã la o parte a moşii o întindere de sesse sute pogoane de pămentu pentru a se Infiinţà acolo un oraşu cu totulu osebitu şiapăratu de orce dare cátre proprietate, şi slobodu a face in vatra lui orce vânderi de felul Insuitu desãvãritei proprietşţi, şi ertate la legile în fiinţa, spre acestui daru sfârşitu, şi ca să se chibḑueascã despăgubirea cuvenitã casei Inălţimei selle Printului Ghica atât pentru pãmḝntelŭ ce dã cãtŭ ci pentru micşorarea venitului moşiei provenite .
¹ obraḑe – obraze, feţe, persoane deosebite, reprezentative ale localităţii
Bătălia de la Giurgiu (decembrie 1461 – ianuarie 1462)
Enciclopedia României
Bătălia de la Giurgiu (decembrie 1461 – ianuarie 1462), între Imperiul Otoman şi Tara Romaneasca: Asezarea de pe moșia OLTENIȚA MAI VECHE DE 1515, generată de refuzul lui Vlad Ţepeş (1448, 1456 – 1462, 1476) de a plăti tributul către Poartă.
Din 1459, când Papa susţine la Conciliul de la Mantova organizarea unei cruciade conduse de regele maghiar Mathias Corvin (1458 – 1490), domnul muntean se raliază ideii şi renunţă la vasalitatea faţă de Imperiul Otoman. Sultanul, ocupat cu alte cuceriri în Europa şi Asia, cere bey-ului de Nicopole, Hamza paşa să-l prindă pe Ţepeş „prin orice chip s-ar putea: prin înşelăciune, prin jurământ sau printr-o cursă oarecare, iar dacă nu se va putea aşa, apoi să ne prindă şi, aşa prins, să ne ducă la împărăţie”, după cum subliniază domnul într-o scrisoare trimisă lui Mathias Corvin. Apoi, sultanul i-a cerut, în iarna anului 1461 – 1462, să aducă personal, pe lângă cei 10 000 de galbeni, „tributul ce-l dă în fiecare an”, şi 500 de copii (cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil), ceea ce Vlad Ţepeş refuză să facă.
Chemat la Dunăre pentru a rezolva unele probleme apărute la graniţa dintre cele două state, domnul muntean dejoacă planul iniţial, care viza prinderea sa, şi, împreună cu un corp de oaste îi învinge pe otomani. Cei rămaşi în viaţă au fost luaţi prizonieri, duşi în zona Târgoviştei, şi traşi în ţeapă, rezervând două ţepe lungi pentru Hamza paşa şi ajutorul său, Yunus bey (Katabolinos).
Au urmat mai multe atacuri de pradă în zona cetăţii Giurgiu şi la S de Dunăre, în ţinuturile otomane, „nimicindu-i cu desăvârşire pe locuitori, împreună cu femeile şi copiii lor şi caselor le-a dat foc, arzând totul pe unde mergea” (Laonic Chalcocondil). După cucerirea Giurgiului (ianuarie 1462) „prin surprindere şi vicleşug; prefăcându-se că ei sunt turcii care se întorceau din expediţie, oamenii lui Ţepeş au cerut oştenilor din cetate să le deschidă porţile” (Nicolae Stoicescu). Odată intraţi, au omorât toţi otomanii care le-au ieşit în cale, au jefuit şi ars cetatea apoi.
Oastea trece Dunărea îngheţată şi atacă violent un teritoriu întins, situat între Obluciţa şi Novo Selo, de la gurile Dunării la Rahova [Oreahovo, Bulgaria]. „Pe rând se prefăcură într-un pustiu grozav, unde bălţi de sânge îngheţau lângă ruinele negre, Obluciţa, pe unde se trecea din Dobrogea în Moldova, satele de lângă Chilia …, aşezările … de la gurile Dunării, Cartalul, Rasova, Turtucaia [Trutakan, Bulgaria], din faţa Olteniţei noastre, Nicopolul [Nikopol, Bulgaria], unde se taie capul subaşei …, apoi Şiştovul, Samovitul, Ghighiul la gura Oltului, Turnul…, Rahova, unde se cucerii şi castelul” (Nicolae Iorga).
Domnul muntean a urmărit mai multe obiective prin expediţia de la Dunăre: pe lângă demonstraţia de forţă menită a-i înfricoşa pe otomani, s-a urmărit distrugerea sistemului defensiv otoman de pe ambele maluri ale fluviului, înlăturarea pericolului permanent pe care-l reprezentau garnizoanele din cetăţi şi, după cum reiese din scrisoarea către regele maghiar, arderea punctelor de trecere peste Dunăre, pentru a împiedica o campanie de pedeapsă. Consecinţa imediată a fost pătrunderea în Tara Romaneasca: a unei mari oştiri, condusă de sultanul Mehmet II (1444 – 1446, 1451 – 1481) şi pierderea tronului de către Vlad Ţepeş.
George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011
N Iorga
Istoria lui Ştefan cel Mare, povestită neamului românesc
Bucureşti, Minerva, 1904, pp. 267-269
· Août – septembre : expédition de la flotte bourguignonne sur le Danube à la recherche du roi Ladislas III Jagellon et du cardinalGiuliano Cesarini que l’on dit encore vivant (Walerand de Wavrin, Regnauld de Comfide, Jacot de Thoisy, le cardinal vénitien Francesco Condulmer, accompagnés par les forces valaques de Mircea). Elle assiège Silistra (16 août), Turtucaia (29 août), Giurgiu et Rusciuc. A Rusciuc, Vlad Dracul, qui participe à l’expédition, accueille en Valachie 12 000 Tsiganes venus de Bulgarie9.
· 29 août : prise de Turtucaia (bg) et massacre de la garnison ottomane par les croisés.
· 12 septembre : parvenu devant Nicopolis la flotte croisée fait sa jonction avec Jean Hunyadi qui décide de lever le siège et de faire passer le Danube aux troupes au confluent de la rivière Jiu. Les troupes du sultan se retirent et Hunyadi refuse de les poursuivre (1er octobre
http://fr.wikipedia.org/wiki/1445
În urma acestor lucruri putem sintetiza La data de 29 august 1445 Oltenița exista. Deci prima atestare documentară, chiar incomplet susținută a fost 29 August 1445.
Adevărul despre actuala schimbare a datei considerate ca ziua orașului Oltenița este un moft, o sincopă de grandomanie a cuiva.
De fapt actuala localitate, orașul Oltenița actual există de la 6 septembrie 1950 – când Prin Legea nr.5 au fost desființate cele 58 de județe, fiind înlocuite cu 28 de regiuni (compuse din 177 de raioane, 148 de orașe și 4.052 de comune).
Atunci a dispărut primăria din Oltenița veche, cu toate instituțiile de stat pe care le avea ca o comună suburbană, fiind absorbită de orașul Oltenița constituit în 1853.
Blogul lui Popa Țeapă 