Dăm noi în noi!


BERLINCriza politică din România s-a accentuat vineri după ce Parlamentul de la Bucureşti a votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, pe fondul criticilor internaţionale, în creştere, asupra încercări evidente a guvernului de a uzurpa puterea şi submina tânăra democraţie a ţării.

Punerea sub acuzare a fost un pas, printre multe alteleeste motivul  pentru care criticii spun că prim-ministrul Victor Ponta, a reuşit, în ultimele luni, să-şi consolideze puterea. Coaliţia de guvernare a  atras deja de partea sa membri  din ambele camere ale Parlamentului – o acţiune pe care opoziţia a caracterizat-o ca fiind neconstituţionala – şi a înlocuit Avocatul Poporului, care are puterea de a contesta o ordonanţă de urgenţă în faţa Curţii Constituţionale.

Judecătorii instanţei au fost ameninţaţi cu înlăturarea înainte de termen, dar această idee a fost abandonată după un protest internațional. Totuşi domnul Ponta a redus puterea instanţei şi se merge  înainte cu punerea sub acuzare.

Dl Ponta şi Uniunea Social-Liberală susţin că domnul Băsescu a încălcat Constituţia şi îl acuză ca ar fi acţionat ca un dictator, cu toate că competenţele preşedintelui României sunt limitate în comparaţie cu cele ale prim-ministrului. Curtea Constituţională a decis, vineri, că domnul Băsescu nu a încălcat Constituţia, deşi decizia a fost non-obligatorie.

„Ce dictator permite opoziţiei să aibă funcţia de prim-ministru?”, a spus Traian Băsescu, în dezbaterea care a condus la vot, pe care l-a pierdut în mod decisiv, cu 256 de membri ai Parlamentului votând pentru a suspendare şi 114 împotriva. În etapa următoare, alegătorii din România vor decide, în cadrul unui referendum la nivel național, planificat pentru 29 iulie, dacă domnul Traian Băsescu poate rămâne în funcţie.

Acesta este începutul articolului „Vote to Impeach President Adds to Turmoil in Romania” scris de

NICHOLAS KULISH şi publicat: July 6, 2012,pe site-ul www.nytimes.com, al ziarului

Ce m-a surprins este adnotatea următoare, de la sfârşitul articolului:

Mihai Radu contributed reporting from Bucharest, Romania.

Mai multe în articolul original aici

Anunțuri

5 gânduri despre „Dăm noi în noi!

  1. Ideea postului, te onoreaza!
    Felicitari!
    Dar încă suntem în convalescenţă!
    Ne trebuie, calm, tact, şi încredere pentru suţinerea binelui fragil, care se instaurează.
    Mulţumesc, pentru link şi like!
    Numai bine! 🙂
    Madişi Onu

    Apreciază

  2. @ Popică,
    Ai dreptate :
    Criza politică din ROMÂNIA s-a accentuat dar ,
    din CAUZA lui Traian Băsescu și a politrucilor PDL
    ( Monica Macovei excelează ,
    Cezar Preda îi urmează,
    Traian Ungureanu-i completează ,
    Blaga accentuează
    iar Videanu delirează )
    care au MANIPULAT nu numai
    ROMÂNII din ROMÂNIA
    ci și pe OCCIDENTALI
    în mod deosebit pe cei din Partidul Popularilor Europeni ( PPE )
    cum bine am spus și în articolul de fond cât și-n comentarii dar în detaliu pe

    http://aliosapopovici.wordpress.com/2012/07/06/

    Iar madam ANGELA MERKEL care l-a
    „ folosit ” pe Traian Băsescu ca pe PORTAVOCEA sa în Consiliul Europei

    a intrat în PANICĂ POLITICĂ căci,
    odată PICAT băsescul-purtător de cuvânt al cancelarului GERMANIEI,

    îi PICĂ și dumneaei RATINGUL de lider al EUROPEI …..
    O zi răcoroasă !
    Alioșa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s