In plin reviriment al industriei navale la nivel mondial, inclusiv in Romania, Santierul Naval din Oltenita a intrat in zodia falimentului. Societatea in docurile careia au fost construite vasele de lux ale fostului cuplu dictatorial a fost declarata insolvabila de Tribunalul Calarasi, in ciuda importantelor sume de bani investite aici de actionarul principal, societatea Muntenia Invest.
Singura reduta industriala mostenita de orasul de la Dunare a capotat definitiv, lasand in carca lichidatorului recuperarea unei parti din suma de peste 10 milioane euro, cat o reprezinta datoriile acumulate in ultimii ani. Oltenita, orasul de bastina al fostului presedinte Ion Iliescu, a pierdut, la randul ei, peste 10 miliarde lei, bani neincasati de la Santierul Naval, dar pierde infinit mai mult din imposibilitatea de a asigura un loc de munca pentru cei disponibilizati. Angajatii societatii Navol Oltenita (numele postdecembrist al Santierului Naval) stau de fapt, de o buna bucata de vreme, in somaj tehnic, fara a avea o alternativa pentru obtinerea unor noi locuri de munca. Cel mai mare perdant din afacerea Navol ramane insa Societatea de Investitii Financiare (SIF) Muntenia, respectiv administratorul acesteia, Muntenia Invest, care a crezut la un moment dat in redresarea santie-rului, lucru pentru care a platit de altfel cu varf si indesat.
Doua din douasprezece
Romania avea, la un moment dat, 12 santiere de constructii si reparat nave, din care 5 se aflau la Marea Neagra si 7 la Dunare. Primul santier naval la Dunare care a dat ortu popii a fost Santierul Naval de la Giurgiu, intrat in faliment inainte de anul 2000. Al doilea este Navol Oltenita, societate privatizata cu un investitor roman care avea legatura cu orice, numai cu domeniul constructiei si reparatiilor de nave, nu. Ioan Alexandru a cumparat de la fostul Fond al Proprietatii de Stat (FPS) 50,69 din actiuni, in 1999, cand situatia societatii nu era chiar atat de disperata. Anii care au urmat au consemnat o crestere a numarului de comenzi pentru santierele navale din Romania, mai putin insa pentru Navol, administrat total ineficient de noul proprietar. Revirimentul de ansamblu al industriei navale nu a fost scapat din vedere de SIF Muntenia, un alt actionar al Navol, care a crezut ca va face o afacere buna investind in relansarea societatii. S-au pompat, sub o forma sau alta, sute de miliarde de lei in santierul de la Oltenita, bani care nu au reusit, in final, sa salveze societatea. SIF Muntenia a recurs si la lansarea unei emisiuni de obligatiuni nominative in lei, reprezentand echivalentu a 567.000 dolari, pentru a acoperi necesarul de capital de lucru al societatii si tot degeaba.
Inceputul risipei
Lansarea emisiunii de obligatiuni, discutata de actionari in vara anului trecut, urma sa se realizeze prin emiterea unui numar de circa 8,1 milioane titluri, cu o valoare nominala de 0,21 RON/obligatiune. Titlurile urmau a fi convertite in actiuni si oferite spre cumparare actionarilor inregistrati la Registrul actionarilor la data de 8 iulie. Prin aceasta miscare, SIF Muntenia urmarea cresterea pachetului de actiuni detinut la Navol, astfel incat orice infuzie ulterioara de bani sa fie justificata economic. In paralel, actionarii urmau sa supuna aprobarii conversia in actiuni a unei parti in valoare de 697.000 lei a obligatiunilor emise de Navol cu un an inainte. Interesant este ca, desi titlurile Navol listate la Bursa de Valori Bucuresti aveau, in acea perioada, un pret mediu de tranzactionare de 1.300 lei vechi, valoarea nominala a obligatiunilor era de 2.100 lei/obligatiune, iar cea subscrisa in final se ridica la suma de 4,375 miliarde lei. Anterior acestei operatiuni, SIF Muntenia mai participase la o majorare de capital social la Navol Oltenita, subscriind aproximativ 46,9 miliarde lei, aport care a majorat participatia SIF la 49,771% din actiunile companiei si a diminuat participatia omului de afaceri Ioan Alexandru la 30,542%. De mentionat ca, in toata aceasta perioada, santierul functiona in pierdere.
Tribunalul a tras linia
In perioada 2003-2004, Navol Oltenita a beneficiat si de ajutoare de stat, tot in ideea redresarii activitatii, si tot in zadar. La cat de bine a fost administrata societatea, respectivele ajutoare de stat au fost insa anulate, pe motiv ca aceasta nu si-a respectat programul de esalonare a platii datoriilor catre bugetul de stat. Au aparut datoriile la utilitati, sistarea aprovizionarii cu energie pentru neplata, dar si incapatanarea administratiei de a refuza orice posibil investitor interesat de santier. De altfel, inainte ca omul de afaceri Ioan Alexandru sa cumpere pachetul majoritar de actiuni de la FPS, de privatizare au fost interesati si investitori straini, dar au fost trimisi la plimbare, sub pretextul ca sunt comenzi si fara ajutorul lor. Ioan Alexandru nu a iesit nici el in pierdere din afacerea Navol. Pana sa pompeze banii SIF Muntenia, prin majorari de capital, el a avut grija sa vanda anumite active ale Navol, dintre care cel mai important a fost fabrica de yacht-uri. Dupa aceasta operatiune, asa-zisului om de afaceri nici ca i-a mai pasat ce se intampla la Navol. A avut grija SIF Muntenia sa pompeze bani aici si apoi sa-i „caute prin Dunare”. Abia in toamna acestui an apele s-au limpezit in totalitate, cand judecatorii de la Tribunalul Calarasi au decis intrarea in procedura de faliment a societatii care administreaza santierul naval din Oltenita. Actiunile firmei Navol Oltenita au fost imobilizate, in ciuda faptului ca administratia a incercat sa evite intrarea in executare silita, prin incheierea unui acord cu compania olandeza Dieselservice Papendrecht. Aceasta urma sa preia managementul companiei din Oltenita si sa administreze datoriile de noua milioane dolari la Banca Comerciala Romana. Nu a mai fost timp.
Munca bruta sa traiasca!
Cu exceptia Santierului Naval de la Drobeta Turnu-Severin, toate celelalte santiere navale din Romania au fost privatizate, in contextul in care industria de profil din Uniunea Europeana a preferat sa transfere mare parte din capacitatile de productie catre tari din Europa Centrala si de Est. A fost un avantaj pentru societatile noastre, care si-au croit insa capacitatea de supravietuire pe constructia de corpuri de nave, nu si pe echiparea lor completa, cum se facea inainte de 1990. Practic, noi ne-am ales cu munca bruta, sciteste mai departet ” 1 s2t next „
» vezi articolul original
sursa: 
De curând am găsit videoclipul ce urmează, pe site-ul 
Blogul lui Popa Țeapă 