PSD nu își abandonează oamenii!?


Reflecţii

Consiliul Național al PSD a  fost o alta experiență plăcută pentru mine. In afara de discursul dl-ui Mazăre care  au fost mai poate un eseu umoristic insa foarte la obiect, am avut plăcerea de a întâlni niște oameni superbi. In afara de Theodora si Sibilla (cea care face o munca de Sisif la Caras Severin),pe care le cunoscusem la Congresul din octombrie, am cunoscut pe  ZEUS și sifilicableENORel doi soți încântători, pe Lilik și ea o prezenta foarte agreabila , dar mai puțin expansiva decât alți, foarte amabila dar reținută, Matilda, Augustin,  am dat mana cu Chinezu…..

Am vazut și alte  personalitati importante:Oana Niculescu-Mizil Stefanescu Tohme(la care țin foarte mult și care mi-a permis sa ma fotografiez alături de  ea) Corina Cretu amabila si distinsa la fel si  dansa permițându-mi sa ma fotografiez alaturi. Mugurel Surupaceanu, Titus Corlatean. Si cu acesteia doi am facut poze.

E drept ca eu intram în categoria celor săraci care nu aveau laptop. (Cat mi-as fi dorit) Sibilla chiar de avea unul,nu era al ei. Am regretat mult ca nu am putut relata de la fata locului.

Pentru ca a venit vorba și de aceasta sărăcie,  vreau sa spun ca la întâlnirile din Clubul Liberalilor de multe ori se discuta și despre prieteni care au nevoie de ajutor.

Ei bine eu am o prietena bloggerita care are nevoie urgent de o slujba! A postat și un anunț pe blog și pe site ca este în căutarea unui loc de munca! De ce nu poate fi ajutata de PSD pentru găsirea unui loc de munca? Eu nu am atâtea cunostințe încât s-o pot ajuta,dar ea are nevoie de ajutor.

In cadrul Consiliului National, si dl. Iliescu și dl.Ponta și dl Năstase au spus ca PSD nu-și abandonează oamenii. Prietena bloggerita, Theodora susține din toate puterile PSD dar nu are nici un ajutor. Face o munca benevola, neplătită  numai din convingere! Si nu cere decât o slujba amărâtă! Probabil ca referirea amintita era îndreptată către liderii PSD. De fapt era vorba  de Constantin Nicolescu, pe care îl susțin și eu  dar voturile sunt ale celor mulți! Daca cineva poate s-o ajute în sprijinul ideii  ca „PSD nu își abandonează oamenii” faceți ceva pentru ea! Daca citiți site-urile ce va susțin ajutați-o!

O zi fara Basescu, va doresc tuturor!

Încerc sa îmi fac un site. Inca nu l-am deslușit bine ,dar mai lucrez!

21 de gânduri despre „PSD nu își abandonează oamenii!?

  1. Mișcările din partid sunt poate un lucru normal. ce ma deranjează este tam-tam-ul care se face, țigănia altfel spus. Nu pot dec\t s[ spun ca am devenit din ce ]n ce mai mâncăcioși de semenii noștri.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.