Václav Havel


 Ca să pot înțelege mai bine, ce a însemnat Václav Havel pentru mine, voi face referire la anumite momente din viaţa mea, dar şi la scrisoare trimisă de acesta, în octombrie, anul acesta, celor ce au sărbătorit ziua sa de naştere, în cadrul Centrul de Cultură al Republicii Cehia la Bucureşti, sub titlul „La mulţi ani, Václav Havel!”, scrisoare citită de domnul Jiří Šitler, ambasadorul Republicii Cehe în România, pe 5 octombrie. Înainte a avut loc o gală cu un spectacol cu piesele de teatru scrise de sărbătorit.

Mi-aduc aminte de Cehoslovacia, din copilărie când urmăream serialul „Patru tanchişti şi un câine”
Următoarea amintire se leagă de primăvara de la Praga. Ascultam alături de părinţii mei, copil fiind știrile difuzate de Europa Liberă. Aşa am aflat de Jan Palach, de arestarea lui Alexander Dubček de către sovietici lui  Leonid Brejnev. Sunetul tancurilor sovietice de pe străzile din Praga, aşa cum erau transmise de diferite posturi de radio, îmi sună în minte.
Îmi aduc aminte cum pe  16 ianuarie 1969, studentul Jan Palach și-a dat foc în Piața Wenceslav (Václavské námĕstí) din Praga, în semn de protest față de noua suprimare a liberei exprimări. Dubček a fost înlocuit din funcția de Prim Secretar cu Gustáv Husák.
Undeva, în căutările mele despre acestă perioada am găsit scrisă următoarea frază: „Occidentul nu a acordat nici un sprijin semnificativ reformiștilor cehi.”  Mi-am amintit de perioada celui de-al doilea război mondial când începând ziua de 15 martie 1939, trupele germane au ocupat Boemia și Moravia. Statul cehoslovac a dispărut de pe harta politică a Europei pentru aproape șase ani. „Wikipedia-Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial” ! De fiecare dată occidentul a lăsat pradă un stat aliat.
Şansa Cehoslovaciei a fost în 1989 când după data de 17 noiembrie când a fost creat Forul Civic, condus de dramaturgul Václav Havel. De data aceasta Cehoslovacia nu a mai avut nevoie de sprijinul occidentului pentru că, după greva generală din 27 noiembrie 1989 și în lipsa sprijinului aliatului sovietic, Partidul Comunist cehoslovac a abandonat puterea.  Vaclav Havel a ajuns la șefia Statului iar Alexander Dubček , scos din uitarea istoriei, la președinția Parlamentului.
Soarta a fost dura cu Cehoslovacia şi de data asta. În 1993  preşedintele  Václav Havel a pierdut în faţa secesioniştilor. A urmat separarea Republicii Cehe și Slovaciei, în urma Divorțului de Catifea. Vaclav Havel a devenit primul președinte al Cehiei, iar Vaclav Klaus a preluat funcția de premier.
Iată şi scrisoarea sus amintită:
                      „Dragi prieteni,
           Pentru că starea de sănătate nu-mi permite să călătoresc, daţi-mi voie să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc că v-aţi amintit cea de 75-a mea aniversare. Nu e ceva care să se întâmple foarte des şi de aceea mă încântă şi mă emoţionează.

Îmi amintesc cu mare plăcere de vizita mea la Bucureşti, din 1994, şi de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa pe care l-am primit din mâna Rectorului Universităţii, Emil Constantinescu, care a fost şi ales preşedinte la scurt timp după asta. Dacă este printre cei prezenţi azi, îi transmit salutările mele cordiale. Pentru discursul meu de atunci mă gândisem, în urma celor cinci ani scurşi, la soarta pe care o are un slogan revoluţionar şi la diferenţa dintre un ideal şi o iluzie. Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. În acelaşi timp, idealurile, emanate din spiritul creativ şi din gândirea critică, au devenit o povară şi un lucru de luat în râs. Sunt de părere că exact asta ar trebui să avem în vedere data viitoare când diverse grupări politice caută voturile noastre.(Oare va asculta cineva aceste îndemnuri, ale unui om trecut prin puşcăriile comuniste, dar şi pe la vremelnica funţie de şef al statului?)

Astăzi, nu doar ţara noastră, ci întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide. Cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere.

Este simţământul de disperare, de nimicnicie în faţa speranţelor pierdute,  pentru cei mai mulţi dintre noi. Am trăit în alt veac ţi în alt mileniu parcă mai lent şi mai uman.

Dragi prieteni, în secolul XX, legăturile dintre ţările noastre au fost bogate. România a jucat un rol important în Mica Antanta între cele două războaie mondiale, în timpul eliberării Cehoslovaciei de sub nazism, ca să nu mai vorbim de solidaritatea de care a dat dovadă România faţă de opoziţia din Cehoslovacia din trecut. Şi acestea au fost expresia victoriei idealului asupra iluziei că suntem mai câştigaţi dacă ne vedem doar de treaba noastră.

Noi încă păstrăm amintirea refuzului clar al României de a lua parte la invazia ruşinoasă a Cehoslovaciei de către armatele Tratatului de la Varşovia în august 1968. Şi, de asemenea, aş vrea să amintesc de marile personalităţi din România care au avut o influenţă nu doar asupra mea, ci şi a altora, şi care au îmbogăţit cultura lumii: Tzara, Ionesco, Brâncuşi sau Eliade, ale căror nume se regăsesc în teatrul din Na zábradlí, de la mine de acasă. În concluzie, aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care păstrează sau ajută la păstrarea relaţiilor apropiate dintre ţările noastre. Mulţumirile mele sunt şi pentru traducătorii, editorii, cititorii şi spectatorii mei din România.

Mă despart de dumnevoastră azi cu urarea pe care v-am făcut-o şi în urmă cu 15 ani: Adevărul şi dragostea trebuie să învingă minciuna şi ura!

Al vostru,
VH”

Am înşirat câteva evenimente istorice care m-au marcat, nu din alte motive decât acela că nu poţi să te gândeşti la Václav Havel decât prin prisma unui participant activ la istorie şi făuritor al acesteia, un contemporan simplu care a considerat idealul său mai presus de orice în viaţă.  Nu l-am cunoscut niciodată! Nu l-am văzut niciodată în carne şi oase. După ce a trecut în lumea drepţilor, simt cum îmi va lipsi. Nu pot transmite condoleanțe pentru că n-am cui. Nu cunosc pe nimeni din prejmă-i. Dumnezeu să-l odihnească!

Alte articole legate de decesul lui Václav Havel, din presa scrisă, care m-au impresionat: Vaclav Havel, prietenul meu de Adam Michnik , A murit Václav Havel de SÎNZIANA STANCU, Romania lui I. Iliescu și Cehia lui V. Havel , Cehia pierde un preşedinte, Europa o conştiinţă. Simbolul Revoluţiei de Catifea iese din scenă  şi încă altele o mie. Pentru mine a murit o personalitate care a marcat şi momente din viaţa mea, prin suflul adus de știrile vremii, dar pe care îl voi avea alături, mult mai aproape, prin opera sa literară.

Václav Havel, Fmr.President of the Czech Republic at Velvet Revolution Anniversary in 2010 (Národní Street, Prague)
Václav Havel, Fmr.President of the Czech Republic at Velvet Revolution Anniversary in 2010 (Národní Street, Prague)

Chiar dacă unele articole pe care le voi menţiona, nu au de-a face cu subiectul, vă invit să citiţi si ce mai spun prietenii mei pe blogurile lor.

Luna concursurilor si campaniilor pentru bloggeri pe Blogatu.ro!

Moştenirea lui Havel nu încape în bănci

Magia SĂRBĂTORILOR de iarnă !

DUZINA DE CUVINTE Teoria relativității

DEUTSCHE WELLE:CHRISTIAN WULLF,PRESEDINTELE GERMANIEI IMPLICAT INTR-UN SCANDAL CU MEDIUL DE AFACERI!

ROMÂNI,A SOSIT CEASUL SĂ URMĂM EXEMPLUL ÎNAINTAŞILOR NOŞTRI! DEŞTEPTAREA !

Sezonul pomenilor, iar e bine în România

Bravo, domnilor! Aţi făcut şi laptele praf!

Criza, Euro si Constitutia

La multi ani Mihail si Gavril !

Despărțirea de Havel, în Decembrie

Jos pasiunea oarbă!

Fata cu sutien albastru

Ce spune într-un articol scris de Stiglits

Plugușorul lui Nea Costache

musafirii

What Is The CISS And How Does It Work?

Domnule Cristian Tudor Popescu dumneavoastra regretati ca nu ati avut o atitudine similara cu cea a lui Havel?

3 gânduri despre „Václav Havel

  1. @ Popateapa,
    Felicitări pentru IN MEMORIAM VACLAV HAVEL !
    DUMNEZEU să-l odihnească în pace !
    Îți aduci bine aminte…..
    Și eu îmi amintesc perfect că în august 1968 eram gata să-mi dau viața pentru PATRIE și COMANDANTUL SUPREM care a spus un NU hotărât participării FA ale RSR la INVADAREA CEHOSLOVACIEI…..
    Ce vremuri atunci,
    Ce vremuri acum !
    O zi bună !
    Alioșa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.