Atacul terorist de la Paris, răspuns al politicii coloniale americane


Eu sunt un pacifist convins, sunt împotriva oricărei forme de violență. Atacul terorist de la «Charlie Hebdo» este o crima pe care  o condamn cu toată convingerea! Consider că acest gen de acte teroriste este o urmare a încercării occidentului de a impune un sistem de valori diferit, în lumea arabă. Colonizarea de către francezi, englezi, spanioli, a teritoriilor arabe, au avut repercusiuni, dar nu la nivelul la care s-a ajuns astăzi.

Un exemplu demn de luat în seama este cel al Vietnamului unde ocupaţia colonială franceză nu a produs daune, în întreaga perioadă de dominaţiecât a produs războiul american din această ţară. În epoca contemporană, cel mai mare rău l-au făcut americanii. Ei au finanțat grupările ce luptau împotriva Sovieticilor în Afganistan, toate aceste fonduri contribuind la apariția și dezvoltarea organizații teroriste Al-Qaïda. Aceste organizații teroriste sunt islamiștii fundamentaliști. Ele s-au format folosind banii americani. Cum să oprim acest război ilogic? Nu ştiu? Sa nu uităm pe Cheikh Ould Mkheitir, condamnat la moarte în Mauritania, Sevan Nisanyan, scriitorul turc de origine armeană condamnat de un tribunal din Istanbul la un an și 45 de zile de închisoare pentru insultarea profetului Mahomed și alți multi oameni care au fost  condamnați. Prin aceste exemple vreau să arăt că mișcarea fundamentalistă din zilele de azi, extinsă în Europa, America și nu mai știu pe unde, este o consecință a procesului de colonizare a SUA. Este datorată faptului că noi, cei care avem un alt gen de cultură, vrem să impunem valorile noastre lumii musulmane. Cei de la «Charlie Hebdo» au greșit prin faptul că nu au ținut cont de alte culturi, respectiv cultura fundamentalist islamică. Chiar dacă nu îi agreează nu trebuie sa râdă de ei! Dragonul a fost trezit! Violența naște violență! Civilizația omenească va supraviețui acestui război fără învingători? Primul pas ar trebui făcut de cei care astăzi se tem, ieri au râs de credinţa, poate absurdă a unor grupuri ce caută pretexte pentru a-şi demonstra așa-zisa superioritate. Pentru aceștia viata nu înseamnă decât moarte.

Les suspects «sont plutôt de la mouvance Al-Qaeda»

Update

Iată ce spune un mare caricaturist român referitor la obiceiul de a face prin  caricaturi mișto față de religie!

„Dacă eşti bun şi ai har, poţi să faci caricatură şi cu alte subiecte” În privinţa evenimentelor din Franţa, caricaturistul bănăţean susţine că trebuie semnalate două aspecte. „Unul este faptul că poţi să mergi cu caricatura până la o anumită limită, în aşa fel încât să nu îl deranjez pe cel din altă religie. Pe de altă parte, asta nu înseamnă că cel vizat trebuie să ajungă să omoare oameni pentru că se simte jignit. Ce-ar fi ca noi, românii, să ne supărăm aşa pentru că toate publicațiile de satiră din Franţa tratează la fel problema ţiganilor români de acolo? E adevărat că unii caricaturiști au sărit peste niște limite. Au făcut lucruri care au incitat, iar ăstora (teroriştilor de la Paris – n.r.) nu le-a trebuit mult”, a spus Popa’s.

Caricaturistul timişorean nu a fost niciodată adeptul celor care folosesc în caricatură sexul şi batjocura faţă de religie. „Toţi caricaturiştii începători au ca teme sexul şi miștoul faţă religie. Astea sunt caricaturile primitive, cum le numesc eu. Mergi până la o anumită limită. Orice caricaturist care se respectă merge în lucrările sale până la o limită a bunului-simț, iar fiecare îşi cunoaşte această limită. Ce este bun-simţ pentru mine e posibil să nu fie şi pentru altul. Eu, la Academia mea, chiar de la prima întâlnire le spun studenţilor să lase deoparte sexul şi religia în caricatură. Se pot aborda atâtea şi atâtea teme. Dacă eşti bun şi ai har, poţi să faci caricatură şi cu alte subiecte”, a mai explicat Popa’s. Artistul subliniază că a devenit caricaturistul oficial al Vaticanului tocmai pentru că a ştiut să îşi arate bunul-simţ.Citeste mai mult: adev.ro/nhv5p6

Pe aceeași temă: Fraţii Kouachi, terorişti şi victime ale imperialismului

6 gânduri despre „Atacul terorist de la Paris, răspuns al politicii coloniale americane

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.