Ţiganiada olteniţeană 2


Doctorul Gearavela nutrea speranţa că şi în Olteniţa se poate înfiinţa un asemenea centru( de învăţare şi practicare a acupuncturii)  , care să impulsioneze tratamentul prin acupunctură şi care să pregătească o pepinieră de terapeuţi în acest domeniu.
Din păcate, efortul său s-a dovedit neviabil datorită inerţiei care există în Olteniţa, invidiei şi unor idei preconcepute.

Aceste cuvinte aparţin lui Nucu Mavrodin şi fac parte din biografia doctorului Gearavela , scrisă de el şi intitulată „O viaţă închinată sănătăţii oamenilor- Doctorul George Gearavela „, ce va apare în curând

Am spus acestea pentru că am observat la mulţi olteniţeni, care se pretind a fi educaţi, o aprobare pentru această ţigănie de cacao.  De fapt am văzut că oamenii zic despre actualul primar că a făcut ceva pentru oraş.

Poate este adevărat, dar cu ce costuri.  La unele comparative cu preturile unui kilometru de  autostradă  din România recte  unul din Germania.

Domnul Done Şerbănescu nu este de acord cu criticile aduse de mine primarului. Şi când te gândeşti că este directorul Muzeului din oraş. De fapt înţeleg obedienţa domniei sale. De la primărie primeşte fonduri.

Deci suntem un oraş de oameni fără bun simţ care ne vrem în Spaţiul Schengen fără a putea face faţă acolo. Spunem că ţiganii şi hoţi noştri ne-au făcut de râs, dar toţi suntem de aceeaşi factură. Vrem alt preşedinte, alte persoane la conducere. Nu cred că avem pe cineva care să se ridice la nivel European.

Băsescu a spus că face reforma chiar împotriva voinţei poporului. Poate de un astfel de preşedinte avem în continuare nevoie. Bunul gust nu va putea câştiga în faţa mârlanilor din România. Şi nici cinstea şi corectitudinea.

Şi din acest motiv am întrerupt până de curând activitatea mea pe blog. M-am întrebat dacă nu cumva eu sunt împotriva firii, împotriva vântului! Şi e rău!!!

îi invit la amăraela mea şi pe Adi Moisecu, Cati Lupaşcu, Nea CostacheTeodora,si iar Teodora,Starea Natiunii, sibilla,Amza Carmen

2 gânduri despre „Ţiganiada olteniţeană 2

  1. Reformarea statului trebuie făcută numai că am sentimentul că se face tot românește, adică prost.

    Acupunctura este un tratament eficace și mai puțin dăunător decât cel medicamentos. Din păcate , se pare că noi, suntem prea ignoranți.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.