TonerEurope.ro te ajută să treci criza mai ieftin, la standarde superioare.


Criza economică a pus pe jar, pe toată lumea. Economiile, de orice fel sunt bine venite atât la nivel personal, individual, cât şi la nivel de companii. România, pe lângă faptul că este în criză, este şi o ţară săracă.

Orice companie, fie ea naţională, multinaţională sau de orice fel trebuie să emită acte, să utilizeze într-un cuvânt tehnologii noi care folosesc atât computerul cât şi sisteme de tipărire sau scanare. Ei bine, de obicei cartuşele de la imprimante, cele produse şi recomandate de fabricantul acestora, sunt foarte scumpe din raţiuni pe care numai producătorii lor le ştiu. Pentru a compensa aceste neajunsuri au început să se folosească tot felul de sisteme de reîncărcare, lucru care nu prezintă garanţie 100%.

Găsind această nişă de piaţă, TonerEurope.ro, s-a implicat, producând tonere de tip  toner Canon toner HP  , toner Samsung, etc., care duc la economii de până la 63%,  pentru cei ce folosesc tot felul de sisteme de printare . Un astfel de toner  vă ajută să tipăriţi mai mult, dar la o diferenţă de preț dintre aceste tonere și reîncărcare, foarte mica, nesemnificativă aşa cum spune pe prima pagină a site-ului www.tonereurope.ro.

 TonerEurope.ro fabrică aceste tonere într-o unitate de producție (fabrică) specializată, cu procese de munca și proceduri clare care lasă foarte puține șanse de erori.  Ca o garanţie a calităţii este faptul că acestea sunt verificate în totalitate înainte de a fi trimise pe piaţă. Ca excepție, este posibil să apară defecțiuni survenite pe durata transportului produsului, dar cu siguranță defectele de fabricație sunt reduse la ZERO. Totodată în producţia acestora se folosesc materii prime de calitate superioară.

– Conceptul de  comanda / plata / livrare este simplu și flexibil, in dorința de a va economisi timpul, care a devenit foarte prețios pentru multi dintre noi.

Orice comandă ajunge la clienţi în maxim 48 de ore şi în cel mai îndepărtat cătun al României.Există două  modalități de livrare:

I. Se ridică produsele comandate direct de la Showroom-ul din București, plata putându-se face fie la livrare (în numerar sau cu card bancar), fie anterior livrării (cu card bancar direct pe site sau prin ordin de plata).
II. Prin curier rapid, caz în care livrarea se realizează în 1-2 zile lucrătoare. Plata se poate face fie ramburs la primirea coletului, fie cu card bancar direct pe site sau prin ordin de plata anterior livrării.
Cumperi şi economiseşti timp, nervi, bani.