Concurs pentru blogeri


La rugămintea prietenului meu, autorul cărții, Niculae Mavrodin, organizez un concurs având ca premiu, cartea:

Ce trebuie să faceți? Scrieți un scurt eseu despre instituţia monarhică din  România, cum vedeți contribuția sa la evoluția statului român, până la 30 decembrie 1947 şi dacă vi se pare  oportună reinstaurarea monarhiei în România. Publicați-l pe blogul vostru. Lăsaţi sub formă de comentariu la acest post sau la Regii României în alb şi negru un link care să conducă la blogul pe care aţi publicat Eseul.

Condiția pentru a intra în competiție este următoarea. Articolul să conțină intre 300 și 500 de cuvinte. În cadrul acestuia să fie incluse următoarele link-uri: Blogul lui Popa Ţeapă(Popateapa blog), Niculae Mavrodin , Regii Românieie în alb şi negru.

Premiul I va consta din doua cărți ale autorului, cu dedicaţie specială. Prima carte este cea pe care am prezentat-o, a doua fiind o carte de versuri aparţinând aceluiaşi autor, „Sub poavara g ândului.” apărută tot în 2011.

Premiul al doilea va consta dintr-o carte a autorului, Regi României în alb si negru

Jurizarea se va face de către autorul cărți și de către Popateapă.

Bafta tuturor concurenţilor.

Vreți și voi să participați? Poftiți: Blogatu, Ora de Dolj, Andi Moisescu, Adrian Nastase, Alecu Racoviceanu, Alina Gorghiu, Aliosa Popovici, Amza Carmen, Ars Reginae, Bogdan Marinescu, Basarica, Cati Lupascu, mee, Coltul cu muzică, Blogosfera, Corina Cretu, Dispecerul, Ella, Ioan Usca, Ionuţ Iancu, Pavel Ionut, Madi si Onu, Popa Lumi, Razvan Rinder, Teodora, etc

Regii României şi zilele de azi!


Într-o carte pe care am redactat-o pentru a fi tipărită, autorul folosea un citat din ce a spus Ferdinand I când i se reproşa prea marea apropiere de Brătieni: „Prefer să cad cu Brătianu, dacă asta ar fi să se întâmple, dar este singurul în care am încredere”. Consecvenţa sa a fost urmare a încrederii în judecata acestuia şi nu s-a sfiit să recunoască.

Regina Maria descrie în cartea sa autobiografică zbuciumul soţului ei, în legătură cu soarta războiului. „Cum? Să părăsesc acest popor care începuse să se încreadă în mine şi să privească spre mine ca la nădejdea cea viitoare….Să părăsesc munca mea, viitorul meu, dreptul meu de a mă odihni pe veci în pământul românesc… Nu aşa ceva nu se va putea întâmpla niciodată!” Ferdinand I

În cartea sa: „Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri”  apărută în editura Humanitas, cu o prefaţă de Stelian Neagoe, Constantin Argentoianu o descrie astfel pe regină:” A fost cât a putut mai mult în mijlocul celor care aveau nevoie de mângâiere. O găsim în tranşee printre combatanţi, o găsim în spitale în toate posturile sanitare , printre răniţi, printre bolnavi, o găsim la toate adunările care încercau să facă bine. N-a cunoscut frica de gloanţe sau bombe, cum n-a cunoscut scârba sau teama de molime sau nerăbdarea faţă de eforturile aşa de des inutile provocate de dorinţa sa de mai bine” regina Maria

„Ştiu bine că în 20 de ani România, ca toate celelalte ţări, va fi republicană, atunci de ce să fiu împiedicat să îmi trăiesc viaţa aşa cum vreau”! Carol al II-lea. Aşa spunea Carol al  II-lea şi a venit totuşi la tronul României. Dar a fost un clarvăzător. În 1947 România a devenit republică.

Oare de ce nu avem şi astăzi exemple ca ale Reginei Maria şi ale lui Ferdinand I, dar avem exemple de tip Carol al II-lea