La munca români, nu la întins mâna! Zise Băse


Munca lui Băsescu
Munca lui Băsescu „indicății”

La munca, așa cum ne învață tătucu‘

“Dacă vă gândiți să preluăm ceva, cred că ce e de preluat este tenacitatea chilienilor în a munci, în a-și atinge obiectivele”, a afirmat Băsescu, întrebat de jurnaliști ce i-a plăcut în această ţară și ce crede că ar putea fi preluat și în România.

Președintele a spus însă că sistemele din cele două țări sunt diferite și că nu crede că ar fi de preluat din Chile modelul social privind sistemele de sănătate și educația superioară, care sunt private, cu o minimă intervenție a statului.

“Nu aș vrea să preluăm și, spre exemplu, modul de a se susține educația, care este extrem de scumpă. În România este gratuită, în Chile ca să fii student la medicină costă vreo 14.000 de dolari pe an. Nu aș vrea să preluăm sănătatea, unde nu există decât asigurări private și urgență se plătește cu banii jos. Deci avem sisteme diferite, noi avem un sistem în care statul rămâne implicat în principalele zone de interes pentru orice om, sănătate și educație”, a menționat Băsescu.

Citește mai mult pe REALITATEA.NET
Munca nu este adevărată
In intervalul aprilie-iunie 2012, rata de ocupare a populației de 15-64 de ani (ponderea populației ocupate din aceasta grupa de vârsta în populația totala de 15-64 de ani) a fost de 60 % iar rata șomajului a fost de 6,9%, arata datele publicate marti de Institutul National de Statistica. Rata de ocupare a populației în vârsta de 20-64 ani a fost de 64,3%, la o distanta de 5,7 puncte procentuale fata de ținta națională de 70% stabilita in contextul Strategiei Europa 2020, mai precizeaza statisticienii.
Vezi in text grafice cu distributia somerilor dupa nivelul de educatie, grupe de varsta si alti indicatori relevanti ai pietei muncii
Munca este pentru săraci. Bogați fură

In trimestrul II al anului 2012, populația activa a României era de 10,05 milioane de romani, din care 9,36 mil. persoane erau ocupate si 693.000 de romani erau șomeri. Raportul de dependenta economica (numărul persoanelor inactive si in somaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1281 la mie.

„Numărul bugetarilor a scăzut în anul 2012 cu 15.000 de persoane, de la 1,202 milioane persoane la 1,187 milioane persoane, iar pe parcursul anilor de criza economica reducerea a fost de peste 200.000 de persoane în sectorul public„

Reacţie românească la”Ţarul Kiro”


Descinderi la palatele romilor de la Strehaia, de pe Realitatea net şi cu celelalte articole pe aceeași temă. ” A rămas românu stăpân pe noi” spune o țigancă, în clipul de pe site! Palatele construite sunt urmare a furtișagurilor şi cerșetoriei, jafurilor şi traficului de carne vie, aşa cum este descris în cele ce urmează:

„Unii romi cersesc, altii nu, majoritatea nu cersesc. Noi intelegem ca de-alungul timpului romii au fost niste victime. In Londra copiii primesc bani frumosi, dar prea multe palate au fost construite acasa, in Romania si acum, dupa reportajul nostru, oamenii se vor gandi de doua ori atunci cand vor dori sa dea bani unui copil cersetor care este exploatat de niste oameni nu foarte respectabili si care au o gramada de bani. Cersetoria nu este o crima atat de mare, dar socant a fost sa descoperim scara industriala a acesteia”, spune reputatul jurnalist englez, John Sweeney, în interviul acordat Jurnalului Naţional.

Este demn de remarcat diferenţierea ce o face , „Unii romi cersesc, altii nu, majoritatea nu cersesc”. Cu toate acestea mesajul  sublimal, al acestor  reportajele,  este că romii români ar trebui trimişi înapoi în România. Ei sunt cauza răului în Anglia

Panorama tracks the family of boy who begs in BritainThe hard, cold life of Britain\’s child beggars, sunt două filme realizate de jurnalist.

Pregnant 12-year-old found in Roma raid, din „Dayly mail on line ” are în cuprinsul său trimitere prin link-uri,către alte două articole care nu au de-a face cu ţiganii români. Se induce eronat ideea că tot ei sunt protagoniștii. Acest articol din 2008 Revealed: How Romanian pickpocket gangs are building palaces back home with child slave labour, din aceaşi publicaţie, este actual şi azi.

Să-mi fie iertată comparația, dar problema romilor mi se pare analogă cu cea a câinilor comunitari. Ambele categorii fac rău, dar totodată fac parte din grupa celor protejați prin legi speciale.

Autoritățile române au intervenit la Strehaia datorită presei străine care a semnalat situația, dar poate şi datorită faptului că acolo mocnea un posibil conflict tip Katuniţa.

Întrebarea mea, cred legitimă, de ce autorităţile au lăsat să se ajungă la constituirea acelor averi ilicite. Nu putea fi tăiat răul din rădăcină, mai devreme? În opinia mea şi  acum este un „joc de glezne” al autorităţilor, fără o finalizare pe măsura faptelor prezumate.

Ce să fie? Complicitate la cel mai înalt nivel în privința corupţiei instutuţionalizate? Oare România a devenit \”Paşalâc UE” şi aşteaptă indicaţiile \”de la Poartă\”?

Asteroid 2005 YU55


2005 YU55, de asemenea cunoscut și  ca YU55 2005, este un asteroid potențial periculos ,  care are   400 de metri în diametru.  Acesta a fost descoperit la 28 decembrie 2005 de către Robert S. McMillan de  la Observatorul Steward, Kitt Peak.
În februarie 2010 a fost evaluat cu 1  pe Scala Torino . ( Scala are valori de la 0 la 10 privind riscul coliziunii). Ca urmare a observațiilor făcute cu radiotelescopul de la Observatorul Arecibo , s-a stabilit cu precizie de 50% traiectoria asteroidului.  Aceasta a eliminat orice posibilitate a unui impact cu Pământul pentru următorii 100 de ani . In cest fel  a fost eliminat din Tabelul de Monitorizare Sentry , pe  22 aprilie 2010.

La data de 08 noiembrie 2011 la 23:28 UT, asteroidul  va trece în condiţii de siguranţă la de 0.85 din distanta lunara,  ceea ce înseamna,  0.00217 UA (325,000 km; 202,000 mi)… La data de 09 noiembrie 2011 la 07:13 UT, asteroidul  va trece 0.00160 UA (239,000 km; 149,000 mi) de Lună. În timpul apropierii asteroidului de Pământ, luminozitatea acestuia ar trebui să ajungă la aproximativ 11 magnitudine aparenta şi poate fi vizibil cu un  binoclu având  un  obiectiv de 70mm, sau mai mare.

La data de 19 ianuarie 2029  asteroidul va trece la aproximativ 0.0019 UA (280,000 km; 180,000 mi) de  Venus.

©2005 YU55, tradus de pe Wikipedia

Iată ce m-a făcut sa traduc articolul de pe Wikipedia:

Asteroidul care are 400 de metri lăţime şi o greutate de 55 de milioane de tone va trece la aproximativ 323 de mii de kilometri de Pământ, cea mai apropiată distanţă de la care a fost vreodată observat un corp de asemenea dimensiuni.

Astfel de articole, nedocumentate, aduc prin inconsistenţa lor, ca şi „minciuna prin omisiune” , numai efecte negative. Efectul Hâncu se știe câtă panică a produs în rândul oamenilor  cu  un anume nivel de pregătire. Îmi pare rău că trebuie să constat scăderea nivelului de profesionalism la REALITATEA.
Pe Near Earth Object Program , site-ul oficial al NASA  sunt toți asteroizii.
Acest gen de obiecte cerești trec an de an pe lângă Pământ. În luna august, Persidele:
Perseidele au fost observate  de cel puţin 2.000 de ani şi sunt asociate cu cometa Swift-Tuttle, care orbitează în jurul Soarelui o dată la fiecare 133 ani. În fiecare an în luna august, Pământul trece printr-un nor de resturi ale cometei. Aceste bucăţi de gheaţă şi praf – cele mai multe dintre ele mai vechi  de 1.000 de ani – ard  în atmosferă.Perseidele pot fi văzute pe tot cerul, dar cele mai bune oportunitati de vizionare sunt în emisfera nordică. Cei cu ochii buni vor vedea că meteorii par să radieze din direcţia constelaţiei Perseu.
Între 8 si 10 octombrie am Pământul a trecut prin Draconide, alt roi de meteori.  Nu are rost să  înșir toate corpurile cerești. Iată şi o diagrama cu cei 1255 de asteroizi care prezintă riscul coliziunii cu Pământul de pe site-ul NASA Potentially Hazardous Asteroids.   O mai bună informare a publicului ar fi oportună. Buna informare se face ca urmare a unei bune documentări.
Blogul meu are impact scăzut asupra publicului. REALITATEA este foarte vizionat, aşa că răspândirea de informații false, sau trunchiate(minciuna prin omisiune) este un sacrilegiu faţă de consumatorul român de ştiri.
 Ce părere aveți?