Razboi Rusia-Ukraina, curând şi în România????


REUTERS
REUTERS

A început al treilea război mondial

Parlamentul unicameral de la Kiev (Rada Supremă) a adoptat marți un text prin care Rusia este declaratăstat agresor”, iar autoproclamatele republici separatiste Donețk și Lugansk din estul Ucrainei sunt calificate dreptorganizații teroriste”, deputații ucraineni făcând în același timp apel la comunitatea internațională să recunoască ”actul de agresiune” împotriva Ucrainei și ocupația de pe teritoriul ei, transmite agenția Unian. preluată de agerpress

Ukrainian parliament declares Russia aggressor state
 Parlamentul ucrainean, Rada Supremă, a adoptat o rezoluție care Rusia este declarată „stat agresor”, iar Donețk și Luhansk auto-proclamatele Republici Populare  organizații teroriste!

Potrivit unui corespondent al agenției de presă UNIAN, 271 de deputați din 298 prezenți, au votat marți rezoluția. Nici unul dintre deputații opoziției nu au votat în favoarea acesteia.

Rezoluția Radei Supreme declară Federația Rusă stat agresor, și cere partenerilor internaționali ai Ucrainei să considere  Rusia ca stat vinovat de crime împotriva umanității, fapte ce s-au petrecut de la începutul agresiune împotriva Ucrainei.

Este necesar ca Federația Rusă să fie declarată stat agresor, care sprijină în totalitate  terorismul și care a blocat activitatea Consiliului de Securitate al ONU, punând pacea și securitatea internațională în pericol,” a declarat șeful comisiei parlamentare  pentru afaceri externe, din parlamentul ucrainean, Anna Gopko.

Rezoluția subliniază necesitatea de a spori presiunea asupra Federației Ruse, inclusiv prin introducerea de noi măsuri restrictive sectoriale și sancțiuni menite să oprească agresiunea rusă și să forţeze  guvernul rus să pună în aplicare integral acordul de pace de la Minsk.

În plus, rezoluția solicită încetarea ocupației ilegale a Crimeei, și eliberarea tuturor ostaticilor, cetățenii ucraineni deținuți ilegal în Federația Rusă.


Este necesar să se reducă  drepturile  delegației ruse la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei atata timp cât Rusia ignoră cererile comunității democratice internaționale„, a spus Gopko.

Rezoluția se referă și la necesitatea ca comunitatea internațională să ofere asistență militară Ucrainei,  necesară pentru a consolida capacitățile sale defensive, asistență umanitară populației civile și persoanelor strămutate, afectate de conflict, acordarea unui ajutor   pentru restaurare a infrastructurii  distruse  în Donbas.

Parlamentul ucrainean a cerut de asemenea comunității internaționale să recunoască faptul Rusia este vinovată de agresiune împotriva Ucrainei, și a ocupat teritorii ucrainene, pentru a consolida pretenţiile lor privind redesenarea frontierelor, recunoscute la nivel internațional, precum și pentru a preveni crearea unui precedent periculos sub  forma a încălcări grave a ordinii şi securității internaționale puse în aplicare după al doilea război mondial. Sursa UNIAN

Consider nefericita trimiterea la graniţele de după al doilea război mondial, pentru că atunci Ucraina făcea parte din URSS, deci şi acum ar trebui să se reintegreze Federația Rusă.

În al doilea rând prin cererile sale adresate U.E şi Nato, Ucraina vrea să externalizeze conflictul să îl transforme într-un conflict regional. România va fi afectată negativ şi în mod grav, de acest conflict care se poate întinde şi la noi.

Nedumerirea mea se referă la faptul că nu ştiu cum va mai livra Rusia gaze unei ţări care i-a pus eticheta de „stat agresor”. Implicit nici Europa nu va mai beneficia de gaze de la ruşi.Oare vor fi în stare americanii să asigure necesarul de gaze al Europei. Şi dacă da care vor fi preţurile? Probabil scăderea preţului petrolului a făcut necesar ca acest conflict să se agraveze pentru ca preţul să crească din nou.

În Ucraina sunt ai multe centrale atomo-electrice. Este de ajuns o rachetă ruseasca să ajungă sa lovească o astfel de centrală şi vom avea alte efecte de tip Cernobil.

Soluţia este că ucrainenii să lase ciocul mic. Dar ei sunt zgândăriți de americani, cei care vor să se implice în război departe de casa lor.

A început al treilea război mondial

Ce ne transmite SUA…


Stema actuală a României
Stema actuală a României

Din păcate eu m-am cam săturat de americani. Aroganţi, egoişti, exportatori de instabilitate şi acţiuni criminale.

Iata ce ne transmite abasadorul:

On the Occasion of Romania‘s National Day

Press Statement

John Kerry

Secretary of State
Washington, DC
November 29, 2013
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

On behalf of President Obama and the people of the United States, I send best wishes to all Romanians as you celebrate your Unification Day on December 1.

The United States and Romania have passed several milestones in our strategic relationship this year. In October, our countries broke ground at the Deveselu Air Base for a new missile defense site — a significant contribution to our shared security and to NATO.

We also renewed our bilateral Fulbright Agreement, which has supported the educational exchange of more than 3,000 students, teachers, and scholars from both countries since 1960. Our economic ties with Romania are especially strong, with billions of dollars invested since 1990.

The United States is proud to have a close friend and ally in Romania, and we look forward to strengthening our partnership even more in the years to come.

Official photographic portrait of US President...
Official photographic portrait of US President Barack Obama (born 4 August 1961; assumed office 20 January 2009) (Photo credit: Wikipedia)
U.S. Senator John Kerry of Massachusetts
U.S. Senator John Kerry of Massachusetts (Photo credit: Wikipedia)

Motanul Incaltat

Gandul

Mesajul Statelor Unite de Ziua Naţională a României

Se arata ca:

„Departamentul de Stat american a transmis, vineri seară, un mesaj adresat României cu ocazia Zilei Naţionale.

„În numele preşedintelui Obama şi al poporului Statelor Unite, transmit urările noastre de bine tuturor românilor care îşi sărbătoresc Ziua Unirii de 1 Decembrie”, deschide şeful diplomaţiei americane, John Kerry, mesajul de felicitare.

Kerry vorbeşte despre punctele foarte importante în care relaţia strategică SUA-România a evoluat în acest an, fiind nominalizat scutul de la Deveselu, ale cărui lucrări de construcţie au început în luna octombrie.

„Am reînnoit Acordul Fulbright, prin intermediul căruia peste 3.000 de studenţi, profesori şi intelectuali din ambele ţări au beneficiat de schimburi de experienţe încă din 1960. Relaţiile noastre economice cu România sunt puternice, concretizate în investiţii de miliarde de dolari din 1990”, se mai arată în textul transmis de Washington ţării noastre.

„Statele Unite sunt mândre…

Vezi articolul original 471 de cuvinte mai mult

Forumul economic China-Europa Centrala si de Est…


Sa nu uitam ca tot asa am fost entuziasmanți de UE. Am trăit cu speranța că odată primiți în UE va curge lapte şi miere, vom trai în belșug. Şi uite ce avem. Am devenit colonie UE şi FMI în Europa.

Până nu demult Europa era marele colonizator al lumii. În ultimele decenii asiaticii vin să colonizeze Europa.

De fapt colonizarea europeană a avut multe repercursiuni negative asupra băștinașilor cum au fost decimarea populației băștinașe din America sau din Australia. Ce efecte va avea colonizarea asiatică vom vedea. Totuși asiaticii, în speță chinezii, sunt mai disciplinați au mult mai dezvoltat spiritul de castă.  Vom vedea dacă ne adaptăm pe poziția de supuși asiatici.

English: Li Keqiang, Chinese politician
English: Li Keqiang, Chinese politician (Photo credit: Wikipedia)
National emblem of the People's Republic of China
National emblem of the People’s Republic of China (Photo credit: Wikipedia)
English: Victor Ponta's portrait, president of...
English: Victor Ponta’s portrait, president of Social Democrat Party from Romania Română: Portret Victor Ponta, presedintele PSD (Photo credit: Wikipedia)
Deutsch: Bad Schönau Auszeichnung als Europa-B...
Deutsch: Bad Schönau Auszeichnung als Europa-Blumendorf 1999 (Photo credit: Wikipedia)

Motanul Incaltat

Interesant este ca toata lumea este concentrata asupra a ceea ce ar avea Romania de castigat de pe urma „aprofundarii cooperarii bilaterale in noile circumstante” – trebuie sa recunoastem ca lucrurile sunt prezentate intr-un mod triumfalist -, dar putini se intreaba ce interes are China din toata afacerea asta, ce urmareste China prin aceasta mutare.

Mediafax

Premierul Chinei: România-fanion de colaborare China-Europa Centrală, firmele vor veni prin România

Se arata ca:

Guvernul chinez consideră România drept un „fanion de colaborare” între China şi Europa Centrală şi de Est, încurajând firmele chineze să investească în România şi, totodată, prin România să activeze şi pe alte pieţe, a afirmat, luni, premierul Chinei, Li Keqiang, după discuţia cu premierul Ponta.

Premierul chinez a arătat că vizita sa la Bucureşti, la doar patru luni după vizita prim-ministrului Victor Ponta la Beijing, dovedeşte că relaţiile bilaterale sunt excepţionale, iar cele două părţi se tratează…

Vezi articolul original 10.949 de cuvinte mai mult

Vocea Rusiei deranjează la București


Румыния НАТО карта
Vocea Rusiei despre România

Vocea Rusiei deranjează la București.

Pe 6 februarie când am văzut articolul din Vocea Rusiei, am vrut să îl comentez și eu și totodată să public extrase din el: Am renunțat nu știu din ce motiv- minor cred eu, dacă l-am uitat- iar timpul a trecut.

Iată o parte din articolul :

Vocea Rusiei

România se pregătește de război?

De obicei, lectura agendei şedinţelor CSAT este plictisitoare, însă agenda şedinţei de astăzi (marţi, 5 februarie 2013) este o excepţie de la regulă. Agenda publică a ședinței este următoarea:

1. măsurile adoptate de către România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite pe plan internațional;
2. realizarea, în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a unui plan de contingenţă pentru România;
3. raportul privind activitatea autorităţilor şi instituţiilor statului pentru gestionarea situaţiei cetăţenilor români, generată de atacul terorist din Algeria;
4. participarea forțelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2013;
5. planul multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României;
6. participarea României la misiunea Uniunii Europene de instruire în Mali în anul 2013;
7. proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale;
8. strategia de Securitate Cibernetică;
9. programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2013;
10. proiectul de hotărâre a Guvernului României pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia.

Deloc surprinzător, presa s-a repezit să comenteze punctele referitoare la operaţiunea dezastruoasă din Algeria şi cele referitoare la participarea soldaţilor români la micul război colonial al preşedintelui Hollande. Analiştii cu valenţe economice s-au concentrat asupra privatizării CFR Marfă, deşi jocul a fost făcut deja. România nu mai are suveranitate econ…….

Sionismul american nu vrea să fie pace!


Rusia vrea discuţii constructive privind scutul antirachetă

Rusia este gata pentru un dialog constructiv privind apărarea anti-rachetă, cu partenerii săi occidentali, dar speră să fie vorba de reciprocitate, a declarat joi președintele rus Dmitri Medvedev.
Vreau doar să confirm faptul că suntem deschişi pentru dialog constructiv şi pe fondul problemei, cu partenerii noştri, în cazul în care vor învăţa să ne asculte, a spus Medvedev, în ultimul său mesaj adresat naţiunii  înainte de a păşi în noul an.
„Contăm pe reciprocitate, în scopul de a ajunge la soluţii reciproc acceptabile cât mai curând posibil şi pentru a menţine o atmosferă de încredere.”
Negocierile Rusia-NATO privind scutul antirachetă  au stagnat deoarece Moscova solicită garanţii, din punct de vedere juridic că  rachetele  dispuse în statele europene, de NATO, nu vor fi îndreptate împotriva Rusiei. Washingtonul,  refuză să furnizeze garanţii, afirmând că scutul este îndreptat împotriva statelor periculoase, cum ar fi Iranul şi Coreea de Nord.

Traducere de pe  RIA Novosti website group.

Nu fac decât să mai adaug câteva cuvinte. Nici cu ruşi nu mi-e ruşine, dar e bine că americanii le mai ştiu de frică. Degringolada din Rusia, în perioada războiului din Yugoslavia a fost exploatată la maxim de NATO. Un partener serios şi puternic este o garanţie a democraţiei din Europa. Altfel vom deveni sclavii sioniştilor americani.

Felicitări celor zece mii de sârbi ce il susţin pe Ratko Mladić


Am mai scris şi altădată despre simpatia mea  pentru sârbi, un popor mândru , demn, iubitor, dar şi neiertător cu duşmanii. În opinia mea intervenţia militara a aliatilor, NATO, UE, şi multe alte acronime, nu a fost altceva decât un război de cucerire, colonial , al americanilor.

Spre deosebire de sârbi, noi am avut o conducere, care la vremea respectiva(1989-1990) s-a descurcat mult mai bine decât au putut-o face sârbi. S-a descurcat poate ajutată şi de noroc. Nu pun acest fapt numai pe seama priceperii lor.

Putini ştiu că după arestarea lui Nicolae Ceauşescu , a fost trimis un comando special rusesc , care sa -l elibereze de la Târgovişte. Din această cauză s-a precipitat execuţia lui.  Se urmarea prelungirea stări de nesiguranţă din ţară, amplificarea luptelor şi dacă nu se liniştea situaţia, trupele ruseşti urmau să intervină. Urma să ajungem o nouă Germanie, cu un nou zid al Berlinului, undeva pe conturul munţilor Carpaţi. S-a încercat apoi cu evenimentele de la Târgu Mureş aceeaşi manevra de Yugoslavizare a României.

După cum bine v-aţi lămurit şi singuri, László Tőkés a fost fulminatul de mercur ¹ implantat de securitatea maghiară, cu acordul CIA si a altor servicii secrete, în nemulţumirile românilor. Acest rol se vedeîl joacă în continuare.

Cum-necum cei ce au riscat şi au visat, au  condus cu stângăcie destinele României atunci, la începuturile democraţiei. Acum sunt blamaţi şi huiduiţi. Au multe vini, dar trebuie să le mulţumim că mai trăim într-o Românie întreagă. Cert este că ne-am pricopsit acum cu nişte arivişti , nişte noi ciocoi, care ne cam pun biciul pe spinare.

Am făcut acest preambul ca urmare a ştiri ca 10.000 de sârbi au protestat la Belgrad împotriva arestări lui Ratko Mladić  .

Deci este iubit de 10.000 de sârbi. Este un Patriot. Autorităţile locale, poate din raţiuni de ele ştiute şi bine întemeiate au decis să-l aresteze . Dar el n-a facut decât să îşi apere Домовина(Patria). A luptat pe teritoriul ţări sale pe care sionişti americani au dezmembrat-o, pentru a-şi mai vinde din arme.

Asa cum  au trimis la taiere mielul Slobodan Milošević ,vor să trimită si mielul Ratko Mladić  . Guvernul sârb , ca şi guvernul român au cam uitat ce înseamnă patriotismul , ce înseamnă iubirea de patrie şi de popor. Cuvinte desuete? Nu! Aduse în desuetitudine de actuali Julien Sorel , Uriah Heep, Eugène de Rastignac , Tănase Scatiu , Stănică Raţiu,Lică Trubadurul si Dinu Paturica.

Totuşi la Belgrad s-au adunat 10.000 de sârbi patrioţi.Noi ce facem?. Lăsam Sionul şi pe slugile lui PDL-isto băseciene sa ne calce în picioare!

Sârbi iubindu-şi patria
Sârbi, iubindu-şi patria

¹. Fulminatul de mercur explodează la încălzire sau lovire, fiind folosit ca iniţiator, pentru a provoca explozia altor explozibili mai stabili. Wikipedia

Срби,а воли земља!