Ucraina nu vrea ajutorul umanitar al Rusiei?


Pentru Moscova, Kievul doreste sa desfiinţeze traseul ce a fost stabilit de acordul inițial. - (AFP Foto)
Pentru Moscova, Kievul doreste sa desfiinţeze traseul ce a fost stabilit de acordul inițial. – (AFP Foto)

Kievului susține că a distrus o coloană tancuri rusești care ar fi intrat în noaptea de joi spre vineri pe teritoriul său. La rândul său Moscova se plânge de sabotarea misiuni sale umanitare.
Moscova a negat în mod oficial ca ar fi intrat cu efective militare pe teritoriul Ucrainei în noaptea de joi, punând aceste zvonuri pe seama sabotorilor care doresc compromiterea misiuni sale umanitare.

În încercarea de a calma situația , ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin a anunțat vineri, că se va întâlni cu omologul său rus, Serghei Lavrov, la Berlin mâine, duminică, alături de liderii diplomației franceze și germane.

OSCE nu a văzut nimic la punctele de trecere monitorizate

Invocând o incursiune a unor blindate rusești în noaptea de joi pe teritoriul ucrainean, președintele, Poroșenko a declarat că „o mare parte din acest material de luptă a fost distrus în noaptea joi spre vineri de către artileria ucraineană.”

Tensiunea a crescut atunci când jurnaliștii britanici au anunțat că douăzeci și trei de transportoare blindate pentru transportul de trupe, sprijinite de vehicule de logistică au trecut granița în noaptea de joi, în apropiere de postul de frontieră Doneţk loc prin care trebuia să treacă un convoi umanitar rus controversat, destinată ajutorării popu-laţiei, victimă a celor patru luni de conflict, în estul Ucrainei.
Moscova a negat întotdeauna orice știre a trecerii trupelor și echipamentelor sale militare peste graniță, așa cum au acuzat în mod repetat Kievului și occidentalii.

> Citiţi şi: Mise au pilori, Moscou ne cille pas

>Citiţi şi. Étincelle, l’édito de Denis Daumin

NATO si Kievul, au confirmat incursiunea a unor blindate rusești pe teritoriul Ucrainei. Pe de altă parte șeful misiunii de observare OSCE în regiune, Paul Picard, a dat asigurări că observatorii organizației nu au văzut nici camioane nici  vehicule blindate trecând  granița, cel puțin la punctele de control Gukovo şi Donețk.

Moscova, acuză Kievul că aruncă gaz pe foc. Intensificarea brutală a operațiunilor militare ucrainene în est, este destinată împiedicării trecerii convoaielor cu ajutoare umanitare, convenite printr-un acord cu Kievul, au menționat rușii vineri.

După tergiversări, Kievul a acceptat în cele din urmă intrarea coloanei ruse, via teritoriul de est unde acesta  nu este controlat de rebeli. Situația umanitară continuă să se degradeze. Avansarea ucraineană se face cu prețul a numeroase victime în rândul civililor. Statele Unite au cerut în noaptea de joi Ucrainei reținere .
Mai multe burse europene au manifestat reținere la anunțarea acestui incident militar, bursa de la Frankfurt scăzând cu  1,44%, iar bursa din Paris cu 0,74%.

Aproximativ 300 de camioane, care transportă 1.800 de tone de ajutoare umanitare de la Moscova, au fost parcate încă de vineri seara, la aproximativ treizeci de kilometri de punctul de frontieră Doneţk (omonim cu numele cetății din estul Ucrainei).
Potrivit unui purtător de cuvânt militar ucrainean, 41 de polițiști de frontieră şi 18 controlori vamali a ajuns la Donețk pentru a inspecta camioanele, dar ei nu şi-au început activitatea, în așteptare documentelor de la Crucea Roșie, care se ocupă de distribuția de ajutoarelor.

Traseul convoiului a fost problematic încă din momentul plecării sale, marti, dintro bază militară de lângă Moscova. Ucraina și multe țări occidentale au suspectat Rusia că ar vrea să ascundă sub acest convoi o intervenție militară.

Vladimir Putin a promis vineri că va face  totul pentru a se asigura că ajutorul este livrat oamenilor care au suferit în conflict care a făcut mai mult de 2.000 de victime, în ultimele două săptămâni.

Traducerea articolului  L’Ukraine et la Russie à la frontière de la guerre  aparut în ediţia on line a publicaţiei La Novelle République în data de 16/08/2014

Earth Hour festival nocturn dar şi …mai mult


Potrivit AGERPRES

O oră fără iluminat pentru a lupta împotriva încălzirii climatice

Oraşul australian Sydney a rămas sâmbătă seară timp de o oră fără lumină, dând astfel startul operaţiunii Earth Hour, Ora Pământului, care mobilizează în fiecare an întreaga planetă împotriva încălzirii climatice, relatează AFP. La ora locală 20.30, clădiri şi monumente din peste 150 ţări sting sâmbătă luminile timp de o oră, în cadrul celei mai ample manifestări ecologiste din lume, la care participă sute de milioane de persoane. Luminile oraşului Sydney s-au stins la 09.30 GMT, în aplauzele şi aclamaţiile mulţimii venite să prindă momentul în care Opera a fost învăluită într-o lumină verde, evocând energiile regenerabile.
Acelaşi lucru se va întâmpla şi la turnurile Petronas din Kuala Lumpur, poarta Brandenburg din Berlin, cascada Niagara, cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa din Dubai, zidurile din Dubrovnik (Croaţia), stadionul Olimpic din Beijing, precum şi în locuri care participă prima oară la această acţiune – pieţele Al-Jundi şi Palestina din Gaza, Mica Sirenă din Copenhaga, replica statuii lui David de Michelangelo din Florenţa.
Şi la Moscova Kremlinul va stinge luminile sâmbătă, pentru prima oară, la decizia președintelui Vladimir Putin. Același lucru îl vor face catedrala Sfântul Vasile şi alte circa 90 de clădiri din capitală. Stingerea luminilor va fi transmisă în direct de televiziunea rusă.
“Ceea ce a început la Sydney în 2007, cu două milioane de persoane, a devenit o tradiție în toată țara și în lumea întreagă”, afirmă Dermot O’Gorman, director WWF-Australia. ‘Anul trecut au participat 7.000 de localități din 152 de țări din toată lumea, creşterea fiind de 30% faţă de anul precedent’, arată şi Andy Ridley, cofondator şi director al operațiunii.
În Japonia sunt stinse şi în timpul zilei luminile din Turnul Tokyo, iar vizitatorii pot pedala pe biciclete pentru a ilumina această operă arhitectonică. În nord-estul ţării, locuitorii vor aprinde lumânări pentru a susţine campania, dar şi în memoria victimelor seismului urmat de tsunami din martie 2011, au informat organizatorii.
Operaţiunea Earth Hour beneficiază de sprijin chiar şi din spaţiu. ‘De aici, din spaţiu, se vede foarte bine cât de mult are nevoie planeta de protecţie’, a spus cosmonautul rus Roman Romanenko de pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI), unde se află alături de americanul Thomas Marsburn şi canadianul Chris Hadfield. ‘Viaţa ei depinde de noi, de atitudinea noastră, dar şi de felul în care îi folosim resursele. Susţineţi Earth Hour la 20.30, pe 23 martie, ca să arătaţi că soarta Pământului este importantă pentru voi’, a spus el într-un mesaj video de pe SSI, postat pe YouTube.
Echipajul de pe SSI va privi Terra în momentul când luminile vor fi stinse în diverse locuri pentru a vedea cum planeta ‘se odihneşte o oră’, a încheiat cosmonautul, citat de AFP. AGERPRES

sursa AGERPRES

Această prezentare necesită JavaScript.