Iarna nu-i ca vara, sau epigonii lui Băsescu


Astăzi în jurul orei 15 ³º am  avut o discuţie interesantă cu domnul Chirică, şeful Ecoaqua Olteniţa. I-am spus ca subsolul blocului meu, blocul G de pe bulevardul Republici, nr 64 s-a umplut cu apă şi că în curând ne va ieşi apa în casă.

Cu o nonșalanță bulevardiera, gen Traian Băsescu a încercat să mă liniştească: „Vedeţi că s-a oprit ploaia şi n-o să mai crească. Oricum toată canalizarea din oraş este plină”. Rămâne să mă rog la Dumnezeu să nu mai ploua ca să nu îmi intre apa în casă.

Problema este că l-am crezut şi că îi dau dreptate, dar funcţia pe care o deţine de ceva vreme îl face răspunzător de situaţie.  Reţeaua de colectare a apelor menajere este folosită şi pentru colectarea apelor pluviale. Staţia de pompare de pe Bd. I Decembrie ca şi cea de la Dunăre funcţionează în regim automat.  Câteva zile de ploaie, cu averse temporare, a demonstrat că instalaţia de canalizare a oraşului nu este bine gândită, este o găselniţă electorală a primarului Milescu.

 Situaţia cu ploile din ultima vreme nu este una excepţională, ci aş putea spune că este ceva obişnuit pentru această perioada a anului. Dacă în situaţie de normalitate trebuie să adaptăm sintagma băsesciană a incompetenţei ce vom face în cazuri excepţionale.

Aici am atras atenţia asupra unui astfel de fenomen „Mulţumim din inimă domnului primar Milescu! Pamflet!?„articol ce l-am publicat pe 4 februarie 2011.

9. În toamna ați pornit sa tăiați asfaltul de pe străzi ca sa adaugați guri de colectare a apei stradale! Lucrarea va continua în primăvară. Vă întreb este normal și legal ca rețeaua de scurgeri menajere  să suporte și apa pluvială? Vă răspund tot eu:  Nu !!! constituie pericol de îmbolnăvire, de dezvoltare și  extindere a unor epidemii. Cum? Vă las  să vă documentați. Vedeți ce lege sanitară încălcați!

Cei care au de suferit sunt oamenii de rând atunci când este înlocuită competenţa cu slugărnicia politică.

Hai sa ne c…m în parcul din faţa primăriei!


Eu aşa interpretez aşezarea acelor WC-uri, ecologice, în zona verde ce înconjoară primăria. Ele au fost amplasate acolo cu prilejul noii Ţiganiade, cu putoare electorală,  organizate de primarul ales al municipiului nostru, Costinel Milescu. Primar ales și care vrea să ne mai păcălească încă odată.

Probabil domnia sa a organizat aceste serbări ale Olteniţei cu banii economisiţi din salariul domnului vice Cercel Florian pe care nu l-a mai plătit de luni bune. Om gospodar primarul nostru!

Ce mă îngrijorează este faptul că acţiunea dumnealui este privită cu ochi buni de o mare parte din populaţie, dar şi de intelectuali, precum ar fi doctori şi profesori.

În nici un oraş din lume nu blochezi centrul unui oraş pentru astfel de serbări. Se putea găsi o altă locaţie, spre exemplu stadionul! Desfăşurarea acestor serbări aici sunt pentru atragerea unei mase electorale, de o anumită factură, care la ora actuală susţin alt candidat.

Bunul simţ şi decenţa sunt departe de actuala campanie electorală care se caracterizează prin atacuri murdare şi lovituri sub centură.

Așadar, „Hai să ne c…m în parcul din faţa primăriei!”

„Sperjurul primar Milescu Costinel”


MOTTO: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Mă cuprind fiorii de câte ori îl văd pe domnul Milescu, edilul şef al Municipiului Olteniţa, ştiindu-l pregătit să încalce jurământul depus ca şi când sperjurul i-ar fi prima şi singura obligaţie de care să se achite ca primar. Atât de vulnerabil, profesional şi moral, s-a dovedit faţă de mine încât am ajuns să cred tot ce se spune, de rău, la adresa sa. Şi, nu-i întâmplător.

De când a transformat „Parcul de cultură şi odihnă” într-un mijloc de tortură al locuitorilor autorizând funcţionarea fără discernământ a discotecii S.C. SEMCOM. 2000 SRL care de 2-3 ori pe săptămână, între orele 22 şi 4-5 dimineaţa, ne face viaţa un calvar i-am cerut în scris, şi l-am implorat să intervină pentru apărarea ordinii şi liniştii publice; poliţia indicându-mi-l ca singurul vinovat şi răspunzător de penibila situaţie.

Am primit şi unele „răspunsuri” semnate de primar dar din toate se desprinde aceeaşi concluzie: interesul domniei sale de a trece sub tăcere nerespectarea legilor de către proprietarii respectivei discoteci. De exemplu, în răspunsul din 27.07.2009 ne spune că „pe baza măsurătorilor efectuate s-a constatat că nivelul de zgomot se încadrează în fondul acustic al zonei…”?!? Pentru ca în cel din data de 26.07.2011 la intervenţiile noastre disperate să spună că „Primăria municipiului Olteniţa nu dispune de aparatura necesară pentru a determina poluarea fonică la societatea reclamată”.

Restul articolului în Arena, unde mai puteţi asculta şi interviurile date la Arena FM de domnul Ţone Petre şi domnul Florian Cercel

Dan Puric a fost din nou la Olteniţa


De ziua Sfântului Ierarh Nicolae, în urbea mea,  a avut loc lansarea cărţii lui Dan Puric, “Fii demn!” . Evenimentul, care a  început la ora 1600, a avut loc în sala mare a Primăriei Municipiului. Cunoscutul actor şi om de cultură Dan Puric, a susţinut conferinţa „Mândria Identităţii de român”, eveniment ce a încheiat seria manifestărilor organizate cu ocazia hramului catedralei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Olteniţa.

A fost o delectare a celor prezenţi. E drept că pildele sale, cu tâlcurile lor, poate nu au fost înţelese de toţi cei din sală. Pentru mine a fost ceva deosebit. Aproape două ore am ascultat un om care a vorbit, fără a mă plictisi, cu același interes ca la început; o voce care parcă venea din sufletul meu, înapoi spre mine însumi.A fost prima dată când l-am văzut şi l-am asculta în direct. A fost prima dată când nu am făcut mai mult de 3 poze, la eveniment şi nu m-am uitat în jur la auditoriu. Mi-am focalizat ochii şi urechile pe Dan Puric şi l-am ascultat.

Exemplul dat de Dan Puric, cu bătrâna, care spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, care salvat viaţa unui  soldat neamţ, cred că nu mai poate aplica în zilele noastre. Degradarea spiritului poporului român, în timpul celor trei dictaturi succesive, carlistă, comunistă şi acum băsistă ne-a adus în situaţia ca un astfel de comportament să fie doar un basm. Degradarea despre care am crezut că a ajuns la un nivel maxim pe timpul lui Nicolae Ceauşescu, este desăvârşită acum. Invazia de informaţii la care suntem supuşi face ca puterea noastră de a le filtra, să fie depăşită cu mult. Comunismul era tot o încercare de globalizare, care dusă cu mijloacele de informare de atunci, nu a avut aceleaşi rezultate ca cea de astăzi.

Izolarea sufletului acestui popor într-un cocon, pe care Dan Puric o enunţa, mi se pare a fi o utopie. Eu sunt ca acel copil despre care a vorbit el, care trăia în satul din pădure. Nu am putut cumpăra cartea sa. Nu am stat la coadă pentru ca să-i pun întrebarea de o sută de puncte a acelui copil. Îi pun acum, aici, o întrebare, în speranţa că va ajunge s-o citească.

“Ce deosebire este între un bătrân pensionar, care vine să-l asculte cu respect, curiozitate şi încântare domnia sa?  Acesta este singurul act de cultură la care mai poate participa gratis! E drept  că domnia sa munceşte, din greu, cu elanul tinereţii, pentru o supravieţuire onorabilă?”

Mai poate fi vorba de toleranţă, de resemnare? Nu cred! Poate ne-ar trebui alţi Brătieni, alt rege Ferdinand I, altă regină Maria.

PS. Sunt curios de ce la eveniment nu a participat nici primarul, nici presa locală, recte Olteniţeanul.ro  Singurul participant a fost domnul Cercel Florian, viceprimarul, ca simplu cetăţean.

Primarul Milescu şi ai săi, de la Olteniţa


Primarul din Oltenița i-a vândut soției o stradă din oraș

Primarul din Oltenița i-a vândut soției o stradă din oraș- Cotidianul

Costinel Milescu, primarul oraşului Olteniţa, se pare că este într-un conflict de interese, după ce i-a vândut soției, Paula Milescu, o stradă din muncipiu.

Edilul se apără și spune că a fost cercetat și s-au verificat documentele, în urma cărora s-a stabilit că acțiunea este legală”.  Restul dezvăluirii aici, sub semnătura ziaristei Crina Ionescu în articolul publicat în Cotidianul, vineri, 21 octombrie 2011.

Ea mai spune:

Potrivit legii, în cazul în care functionarul public îndeplineste un act ori participa la luarea unei decizii prin care s-a realizat în mod direct sau indirect un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pâna la gradul 2 risca închisoare de la 6 luni la 5 ani si îi este interzis dreptul de a ocupa o functie publica.
Oare aşa se va întâmpla? Mira-m-aş! Va fi ca şi cu dosarul la DNA.

„Însă procurorii şi poliţiştii din Olteniţa care au instrumentat dosarele au tergiversat cercetările şi au amânat luarea unei decizii ani la rând. În această situaţie, directorul firmei Scutol, Mihai Manciu, a formulat o plângere pentru tergiversarea anchetei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Reevaluând probele şi reverificând competenţa, procurorul de caz a constatat că „în cauză sunt indicii de săvârşire a unor infracţiuni care, din punct de vedere material şi al calităţii făptuitorilor, sunt, potrivit dispoziţiilor legale, de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti” şi a trimis dosarul acestei instituţii, spre competentă soluţionare.” Tribunalul Călăraşi a hotărât: Primarul Olteniţei a vândut ilegal terenuri din domeniul public. Jurnalul.ro