„A fost lansat proiectul privind modernizarea portului Olteniţa” ce este aceasta?


Pe 27 aprilie a avut loc lansarea proiectului „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii în portul Olteniţa”. Proiectul, în valoare de 24,6 milioane de lei, face parte din strategia de dezvoltare a Guvernului României, contribuind la creşterea traficului portuar şi reducerea costurilor de exploatare.
Valoarea totală a proiectului este de 24.603.881 lei, din care 12.096.760 de lei reprezintă finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de Guvernul României, prin bugetul de stat.

Perioada de implementare a proiectului este aprilie 2012 – iunie 2014, demararea efectivă a lucrărilor făcându-se în luna noiembrie a acestui an. Proiectul constă în refacerea pereului în zona danelor de mărfuri de platformă, construirea în această zonă a unei estacade, reabilitarea întregului pereu existent din zona danelor de pasageri şi a danelor din zona de mărfuri generale.

Oare va face bine sau rău Olteniţei acest proiect? Poate ar fi trebuit lansată o dezbatere publică asupra acestui proiect! Ne trezim cu bomba în cap. Oricum articolul n-are autor!