„Cine nu este cu noi, este împotriva noastră”


Premierul României ar trebui să demisioneze pe loc. Acţiunile sale au şters tot ceea ce românii realizaseră în ultimii cinci ani, de la aderarea ţării lor la UE. Este cel mai rău raport de până acum. Pentru prima dată România va avea trei rapoarte de monitorizare anul acesta în loc de două iar şansele de aderare la Schengen sunt mici. Am văzut deci rezultatele dezastruoase ale Guvernului social liberal. Apreciez că din acest motiv este nevoie ca Traian Băsescu să rămână la putere pentru a asigura un echilibru politic astfel încât credibilitatea României să nu fie definitiv distrusă”. 

Aceasta este declaraţia lui Markus Ferber, după ce Comisia Europeană a publicat raportul pe cinci ani pe justiţie în privinţa României!

Markus Ferber este copreşedinte al delegaţiei Germaniei în Parlamentul European şi face parte din CSU-CDU, coaliţia politică a cancelarului german Angela Merkel, afiliată Partidului Popular European. Este europarlamentar de 18 ani, a fost implicat în procesul de aderare al României la UE, a avut poziţii dure legate de lipsa rezultatelor în lupta împotriva corupţiei din România.

Această declaraţie mi-aduce aminte de vremurile trecute, atunci când comuniştii spuneau: „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră”. După accepţiunea acestor domni, dar şi a ziariştilor de la Adevărul, chiar dacă românii vor o schimbare, deja exprimată prin votul de la alegerile locale, ar trebui să se supună orbeşte directivelor de la Bruxelles. Aceasta înseamnă o deznaţionalizare a popoarelor europene, renunţarea la spiritul etnic, o dezumanizare a acestora. Acest lucru ce s-a încercat a se impune în fosta Iugoslavie, cu forţa armelor.

Această politică europeană şi-a găsit acoliţi în România, aşa cum sunt Traian Băsescu, Monica Macovei, PDL în ansamblu. Dacă tot trebuie să ne supunem dictonului comunist, de ce nu i-am considera duşmani ai poporului, atât pe ei cât şi pe pupincuriştii de la Adevărul şi alte publicaţii aservite.

Este necesar să dăm o lecţie Uniunii Europene şi să votăm cât mai mulţi împotriva lui Băsescu pe 29 Iulie. Mai ducă-se dracu’ UE şi constructorii celui de-al Treilea Reich.

Citatele sunt date din ziarul Adevărul

Vă invit să citiţi şi „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră”

Preşedintele rus Medvedev: Parlamentul European nu înseamnă nimic!


Preşedintele rus Dmitri Medvedev a fost supus la critici vehemente  de către instituţiile UE, referitoare la alegerile parlamentare din Rusia de la patru decembrie 2011, fiind suspiciuni grave de fraudare a acestora și influențarea lor  în favoarea lui Medvedev şi a  lui Vladimir Putin, prin  partidul Rusia Unita.
În timpul unei conferinţe de presă comune la care au participat Preşedintele  Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy şi  șeful statului rus,  Dmitri Medvedev, acesta din urmă, referindu-se la   Rezoluția Parlamentului European referitoare la pregătirea alegerilor din decembrie pentru Duma de Stat din Rusia, el a spus:  „nu înseamnă nimic.”

„Nu am nimic de spus despre această  rezoluţie, deoarece acestea sunt alegerile noastre. Parlamentul European nu are nici o legătură cu ele. Ei pot comenta orice îşi doresc. Nu voi comenta deciziile lor deoarece ele  nu înseamnă nimic pentru mine”, a declarat Medvedev , citat de RIA Novosti.

E drept că Marele Urs poate să facă nazuri. Doar vrea să investească în economia europeană, s-o scape de la colaps. Cred că în prezent cel mai apropiat si de luat în seamă aliat al UE ar trebui să fie Rusia. Piaţă de desfacere largă, investiţii mari şi sunt singurii care mai opun rezistenţă americanilor din zonă.  Oricum americanii au pornit şi orchestrat criza, aşa că ar trebui izolaţi nu lăsaţi la voia lor.

Preşedintele Rusiei Dimitri Medvedev (centru), preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy (stânga) şi preşedintele  Comisiei Europeme (UE), Jose Manuel Barroso (dreapta)  la summit-ul UE-Rusia, la sediul Consiliului Uniunii Europene, Bruxelles, Belgia , 15 Decembrie 2011  Source: EPA/BGNES
Preşedintele Rusiei Dimitri Medvedev (centru), preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy (stânga) şi preşedintele Comisiei Europeme (UE), Jose Manuel Barroso (dreapta) la summit-ul UE-Rusia, la sediul Consiliului Uniunii Europene, Bruxelles, Belgia , 15 Decembrie 2011 Sursa: EPA/BGNES