RCS-RDS, hoţi la drumul mare. Aveţi grijă când faceţi contracte cu ei!


            Astăzi un prieten m-a rugat să îi fac publică această scrisoare.  Cei de la RDS, pe lângă măgăria cu antenele, practică şi astfel de metode, care se pot deduce din scrisoarea trimisă de vecinul meu ce mai are puţin şi va trece de 80 de ani.   Bătaie de joc la adresa clienţilor. Aveţi şi dvstră astfel de situaţii?                                    


                                                       CATRE:

 

OFICIUL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR AL MUNICIPIULUI BUCURESTI    

Comisariatul pentru Protectia

Consumatorilor al Municipiului Bucuresti

Str. Transilvaniei nr.2,

sect.1, Bucuresti, cod 010798

În atenţia domnului Constantin CERBULESCU – Presedinte ANPC

Subsemnatul Radu P…., domiciliat la adresa de mai sus vă cer ajutorul în rezolvarea unei situaţii, în care am fost pus de RCS- RDS S.A. Str Dr. N Staicovici, nr.73-75, Clădirea Forum 2000, Faza 1, et.2, Bucureşti, sector 5.

În 19. 01.2008, am încheiat contractul 901103456, cu aceştia, pentru adresa de mai sus, pentru care voi anexa o copie de pe contract.

În 2011, pentru faptul că nu mai recepţionam transmisiunile dumnealor am luat legătura atât telefonic direct, cât şi prin OPC Călăraşi, în vederea rezilierii contractului. În cele din urmă au reuşit să mă convingă prin insistenţa lor să îl păstrez, fără a semna nimic.

Din luna aprilie a acestui an tot încerc rezilierea contractului pentru că momentan îmi sunt depăşite posibilităţile financiare, cât şi datorită faptului că acele Smartcard-uri sunt expirate de peste un an, motiv pentru care eu nu am putut recepţiona nici un program.

La desele convorbiri telefonice am fost sfătuit de operatorii de la 031 400 4000, fie să merg la Bucureşti să schimb cardurile, fie la Călăraşi.

Pentru mine aceste deplasări sunt foarte costisitoare, dar şi greu de efectuat din punct de vedere a sănătăţii.

În baza insistenţelor mele, la aceşti operatori, am fost sfătuit să demontez antena de pe bloc şi s-o transport la Bucureşti sau Călăraşi, la sediul firmei. Am propus ca altcineva s-o ducă la dumnealor în vederea rezilierii contractului, iar ei au spus că persoana respectivă trebuie să fie împuternicită prin procură notarială.

Din 31 mai, am început să trimit scrisori către dumnealor, în ideea de a primi un răspuns în scris.

De atunci am fost sunat de nenumărate ori, spunându-mi-se că dacă nu merg la ei o să fiu dat în judecată. Cerându-le un răspuns în scris operatorii râd spunând că ei vorbesc doar la telefon.

În consecinţă vă rog să mă ajutaţi să reziliez acest contract abuziv şi dacă se poate să îmi recuperez o parte din banii cheltuiţi cu telefoanele date, dar şi din abonamentul de care nu am putut beneficia.

Mai nou, au început să îmi dea bip ca să îi sun eu înapoi. Antena, am rugat un vecin mai tânăr şi mi-a dat-o jos de pe bloc.

Anexez

  1. Copie de pe scrisoarea din 31 mai 2012
  2. Copie de pe contractul cu ei( operatorii spun că nu îl mai găsesc în arhivă)
  3. Copie de pe un mail pe care l-am trimis.
  4. Cerere de reziliere din 14 iunie 2012
  5. Copie de pe cardurile expirate.
  6. Copie de pe confirmarea de primire a scrisorii din 14 06. 2012

Cu deosebită consideraţiune,

                                         R…..P…………..

Am preferat să nu fac publice numele întreg şi telefonul pentru ca persoana respectivă să nu fie ţinta unor atitudini huliganice.