Mândria Olteniței de odinioară


Această prezentare necesită JavaScript.

„Mihai Viteazul“ şi „Mircea cel Mare“, navele lui Ceaușescu Pe lângă nava-școala „Steaua Polară“, existau două alte vapoare, ambele destinate exclusiv președintelui. Nava „Mihai Viteazul“ (numită în prezent „Siret“ ) a fost dată în folosință în anul 1972. În 1984, după inaugurarea Canalului Dunăre–Marea Neagră, o bună parte din navă a ars într-un incendiu. A fost reparată ulterior, dar între timp, în 1986, se construise şi nava prezidențială „Mircea cel Mare“ (numită în prezent „Mureş“). Între cele două, Ceaușescu a preferat să o folosească mai mult pe aceasta. Se spune că ideea construirii unei astfel de nave i-a venit lui Ceauşescu după ce a făcut o vizită în Egipt, iar omologul său de atunci, preşedintele egiptean Anwar el Sadat, l-a plimbat pe Nil cu un vapor de lux. „România o să aibă un vapor pe Dunăre mai frumos ca ăsta”, ar fi zis dictatorul nostru, iar când a revenit în ţară a dat ordin să i se îndeplinească viziunea. Citeste mai mult: adev.ro/n89127

Vaporul interzis,  articol de pe  Vocea Brăilei  spune despre
Mircea cel Mare as Mureș
Se spune că ideea construirii unei astfel de nave i-a venit lui Ceaușescu după ce a făcut o vizită în Egipt, iar omologul său de atunci, președintele egiptean Anwar el Sadat, l-a plimbat pe Nil cu un vapor de lux. „România o să aibă un vapor pe Dunăre mai frumos ca ăsta”, ar fi zis dictatorul nostru, iar când a revenit în ţară a dat ordin să i se îndeplinească viziunea. Misiunea i-a fost încredințată Șantierului Naval de la Oltenița, iar vreme de şapte ani acolo s-a acumulat tot ce putea da mai bun industria momentului, din cele mai diverse domenii. La Oltenița era singurul șantier naval românesc unde se făceau nave spărgătoare de gheață, ce erau vândute Uniunii Sovietice. Tabla folosită la acea categorie de nave, groasă de aproape un centimetru, a fost folosită şi la vaporul lui Ceaușescu. Pe lângă acest aspect, tot ceea ce ținea de acest adevărat palat plutitor, de la motoare, aparatură de bord, mobilierul apartamentelor de protocol și al cabinelor, cearceafurile așternuturilor și vesela de la bucătărie îndeplinea cele mai înalte standarde de calitate.
Nava „Mihai Viteazul“ (numită în prezent „Siret“) construită tot la Șantierul Naval Oltenița, a fost dată în folosință în anul 1972. În 1984, după inaugurarea Canalului Dunăre–Marea Neagră, o bună parte din navă a ars într-un incendiu. A fost refăcută dar Ceaușescu nu a mai folosit-o construindu-i-se pentru el Mircea cel Mare.
Ministerul Apărării Naționale, prin intermediul UM 02022 Constanța, a decis ca nava fluvială de comandament „Siret” – fostă „Mihai Viteazu”, rezervată familiei Ceaușescu, să intre într-un amplu proces de reparare şi întreţinere. Astfel, potrivit anunțului de participare înregistrat cu numărul unic 130587/21.09.2011, Ministerul Apărării Naționale a alocat suma de 825.956,78 de lei. Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente a fost stabilit la 2 noiembrie 2011, termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare – 3 noiembrie, iar ofertele vor fi deschide pe data de 22 noiembrie. Tipul procedurii prin intermediul căreia se va atribui contractul este „licitație deschisă”, în timp ce criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Nu este de trecut cu vederea faptul că şi fosta navă prezidențială a lui Ceaușescu, „Mureșul”, va fi reparată, Ministerul Apărării Naționale alocând în acest sens suma de 3.017.083,78 de lei. Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente a fost stabilit pentru data de 11 noiembrie 2011, în timp ce termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 14 noiembrie. Ofertele urmează a fi deschise pe data de 2 decembrie 2011, la ora 18.00. Sursa Ziua de Constanţa
Am vrut sa amintesc doar de construcțiile de top ale navaliştilor olteniţeni cei care au umplut la un moment dat Dunărea, Volga, Donul, URSS-ul cu nave construite la Olteniţa. Până şi mândria ne-a fost luată de noii stăpâni. Distrugem tot ce ați construit voi!¹

¹ Nava steaua Polara nu a fost niciodată folosita de Nicolae Ceaușescu. Este o eroare la fel ca si cea despre catamaranul Dierna.

Manifest social- Vrei să ajuţi? Susţine şi promovează acum Recensământul legilor!


Manifest social

Vrei sa ajuti? Sustine si promoveaza acum Recensamantul legilor!

Stiai ca astazi emitem intr-un an mai multe acte normative decat a facut Ceausescu in toata istoria lui? Stiai ca doar anul trecut, in 2011 adica, Codul Fiscal si cadrul juridic adiacent a fost modificat de 133 de acte normative? Implica-te si ajuta campania de reformare si simplificare a cadrului legislativ din Romania! Sustine Recensamantul legilor! Vezi detalii.

Cu trei luni in urma scriam despre un adevar pe care astazi ne-am hotarat sa il transformam in campanie publica: recensamantul legilor.

In acesta tara sunt prea multe legi. Unele dintre ele se schimba aproape zilnic. Altele se bat cap in cap. Din tot acest haos pierdem cu totii. Hai sa ne implicam si sa cerem schimbarea acestei stari de fapt. Hai sa acordam prioritate simplificarii cadrului legislativ. Sustine proiectul nostru! Hai sa punem pe agenda viitoarelor alegeri prioritatea recensamantului legilor!

De ce am scris acest apel de implicare sociala?

  •  pentru ca, in 2011, Codul Fiscal a fost modificat de 133 de acte normative (in total, au fost mii de modificari). Adica din doua in doua zile, aproape.(sursa)
  • pentru ca, in 30 decembrie 2011, au fost publicate in Monitorul Oficial sute de modificari ale Codului Fiscal, care urmau sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2012.
  • pentru ca, in 2011, Noul Cod Civil a intrat in vigoare fara sa existe in spatele lui Noul Cod de Procedura Civila. Ca sa nu mai vorbim despre alte legi uitate la intrarea in vigoare a Codului, desi erau necesare.
  • pentru ca statul nu pune inca la dispozitia cetatenilor sai, gratuit, legislatia Romaniei.
  • pentru ca, anul trecut, au fost publicate in Monitorul Oficial 7293 de acte normative, adica o medie de aproape 20 de acte noi in fiecare zi.
  • pentru ca, desi in 2011 au fost depuse in Parlament doua proiecte care vizau retragerea sintagmei “de regula” din articolul din Codul fiscal care impune publicarea in Monitorul Oficial a actelor care modifica Codul Fiscal cu 6 luni inainte de intrarea lor in vigoare, majoritatea parlamentara le-a respins.
Mai multe detalii despre campanie:

1. Ce este recensamantul legilor?

Este un proces prin intermediul caruia se identifica si se elimina anomaliile legislative din cadrul juridic romanesc. Este un proces prin intermediul caruia se identifica nevoia de reglementare a unor domenii de activitate si se elimina suprareglementarea acestora.

Este un proces prin care se asaza intregul cadru legislativ romanesc pe baze sanatoase, care permit dezvoltarea ulterioara a unor acte normative mai clare si mai usor de inteles pentru cetatean.

2. De ce este nevoie de un astfel de proces?

a) Pentru ca in Romania sunt in vigoare, in acest moment, aproape 100.000 de acte normative (legi, ordonante, ordine, hotarari s.a.m.d.). Hatisul legislativ a devenit atat de mare incat e aproape imposibil sa respecti toate regulile. Doar in 2011, au fost publicate in Monitorul Oficial 7293 de acte normative. Recordul a fost in 2009, cand au fost publicate 9.742 de acte normative. Pentru comparatie, trebuie sa spunem ca, in perioada de 10 ani dintre 1990 si 2000, au fost publicate in Monitorul Oficial, in total, 28.062 de acte normative. Adica tot atatea cate au fost publicate in doar doi ani, in perioada 2009 – 2011.

b) In zona legislatiei fiscale, ca sa dam doar un exemplu, se publica anual mii de modificari ale Codului Fiscal si actelor normative adiacente. Doar in 2011, Codul Fiscal si cadrul juridic din jurul lui a fost modificat prin 133 de acte normative.

c) Desi apar aproape 20 de acte normative noi in fiecare zi, Statul Roman nu pune la dispozitia cetatenilor sai niciun fel de mijloc de informare gratuita asupra legislatiei publicate in Monitorul Oficial. Mai mult, desi au fost perioade in care Monitorul Oficial a putut fi citit gratuit, forma consolidata a actelor (actualizarile unui act in urma modificarilor sale) nu a fost niciodata pusa la dispozitia cetatenilor. E normal ca statul sa ne oblige sa cunoastem legea, dar pentru a o consulta sa fim obligati sa platim sume importante de bani?

c) Pentru ca am ajuns sa facem in doi sau trei ani mai multe acte normative decat a facut Ceausescu in toata istoria sa. Conform aplicatiei de informare legislativa a Consiliului Legislativ, in perioada 1965 – 1989 au fost emise 2.345 de acte normative.

3. Cu ce ne ajuta acest proces?

a) un cadru legislativ coerent ajuta societatea sa-si defineasca, sa respecte si sa urmareasca mai usor respectarea regulilor impuse de actele normative.

b) un cadru legislativ coerent ajuta oamenii de afaceri sa-si faca previziuni pe termen lung ale propriilor proiecte. E important sa stii ca te poti baza pe un anumit nivel de fiscalitate in urmatorii ani, fara sa fii nevoit sa-ti schimbi zilnic predictiile.

c) un cadru legislativ coerent ajuta consultantii sa se specializeze si mai bine in zonele pe care au experienta. Atunci cand nu alergi toata ziua sa vezi ce s-a modificat, poti aprofunda un lucru. Altfel, diferenta va fi facuta mereu de conexiuni, si nu de cunostinte.

d) un cadru legislativ coerent ajuta si obliga magistratii sa aplice legea in mod unitar.

e) cu siguranta, argumentele pro sunt mai multe, insa ne limitam aici pentru usurinta de lecturare a prezentului manifest.

4. Ce poti face tu?

a) Pune acest manifest pe Facebook, pe blogul tau sau vorbeste despre el prietenilor tai (am atasat doua bannere pentru cazul in care vrei sa preiei campania pe siteul tau).

b) Daca poti, comunica acest manifest unui membru al autoritatilor publice, spune-i despre el. Incearca sa il convingi ca e nevoie de un proiect unitar, national si public de remodelare a cadrului legislativ.

c) Scrie despre acest manifest reprezentantului tau in Parlamentul Romaniei.

d) Fa cunoscut manifestul, ori de cate ori poti.

e) Suntem siguri ca ai idei si mai bune, asa ca lasa un comentariu cu experienta ta, la acest articol.

Daca vrei sa ajuti Romania, incearca sa te implici social. Daca tie ti-e bine, in bula ta de lume, nu inseamna ca lucrurile care se intampla acum sunt potrivite pentru viitor. Acceptand faptul ca nu te intereseaza ce se intampla in jurul tau, dai apa la moara celor care pretind spaga pentru a rezolva probleme, celor care isi pun mainile in solduri si te ameninta atunci cand apelezi la autoritatile publice, celor care simt ca Romania e raiul in care se pot castiga usor bani nemunciti.

P.S.
Acest exercitiu de implicare este unul minim. Daca nu-l poti face, atunci incearca sa nu te mai plangi in viitor de cat de greu iti e tie, familiei tale sau afacerii tale.

Tăceți și voi cei ce nu votaţi!

 

Sionismul american nu vrea să fie pace!


Rusia vrea discuţii constructive privind scutul antirachetă

Rusia este gata pentru un dialog constructiv privind apărarea anti-rachetă, cu partenerii săi occidentali, dar speră să fie vorba de reciprocitate, a declarat joi președintele rus Dmitri Medvedev.
Vreau doar să confirm faptul că suntem deschişi pentru dialog constructiv şi pe fondul problemei, cu partenerii noştri, în cazul în care vor învăţa să ne asculte, a spus Medvedev, în ultimul său mesaj adresat naţiunii  înainte de a păşi în noul an.
„Contăm pe reciprocitate, în scopul de a ajunge la soluţii reciproc acceptabile cât mai curând posibil şi pentru a menţine o atmosferă de încredere.”
Negocierile Rusia-NATO privind scutul antirachetă  au stagnat deoarece Moscova solicită garanţii, din punct de vedere juridic că  rachetele  dispuse în statele europene, de NATO, nu vor fi îndreptate împotriva Rusiei. Washingtonul,  refuză să furnizeze garanţii, afirmând că scutul este îndreptat împotriva statelor periculoase, cum ar fi Iranul şi Coreea de Nord.

Traducere de pe  RIA Novosti website group.

Nu fac decât să mai adaug câteva cuvinte. Nici cu ruşi nu mi-e ruşine, dar e bine că americanii le mai ştiu de frică. Degringolada din Rusia, în perioada războiului din Yugoslavia a fost exploatată la maxim de NATO. Un partener serios şi puternic este o garanţie a democraţiei din Europa. Altfel vom deveni sclavii sioniştilor americani.

Scuze domnule Ţone Petre pentru că am folosit cuvântul delapidare, în legătură cu persoana dumneavoastră


Îmi cer scuze domnului Ţone Petre pentru faptul că nu am folosit cuvântul corect pentru infracţiunea pe care dumnealui a comis-o, şi am spus impropriu ” delapidare”. Totodată îl rog să specifice el în baza cărui articol a fost condamnat.

Pentru că viceprimarul Cercel Florian şi primarul Milescu Costinel ştiu sigur pentru ce am fost condamnat eu în 1984, îi întreb retoric:
Am furat ceva? Ştiţi că nu!
Am tâlhărit? Ştiţi că nu!
Am făcut fapte cu violenţă? Ştiţi că nu!

Amândoi ştiţi că nu am făcut altceva decât am dat dispoziţie să fie vândute, către salariaţii pe care îi conduceam, câte maxim două seturi pluşate care se confecţionau în secţia pe care o conduceam. Mai mult, ca să pot da această dispoziţie, am cerut şi obţinut aprobarea din partea C.O.M. Contravaloarea acestor seturi pluşate a fost oprită pe ştatul de salarii la fiecare salariat în parte.

Nu a existat nici un prejudiciu. Dacă în locul meu era altcineva, putea să invoce şi statutul de opozant al regimului Ceauşescu, pentru că am plătit o ceartă cu procurorul şef de atunci.

Tot pentru ştiinţa domnului viceprimar, întreprinderea unde lucram a refuzat să fie parte în proces, considerând că sunt total nevinovat. Ca dovadă, după un an şi cinci luni de detenţie am venit acasă şi în 48 de ore am fost numit conducător (acelaşi post avut anterior) la vechiul loc de muncă.

Nu regret nimic şi afirm cu tărie că şi atunci când unii se ascundeau de frică, eu am fost de partea celor mulţi, a salariaţilor care nu aveau resurse suficiente pentru a achita preţul integral dintr-o dată.VICEPRIMARUL CERCEL FLORIAN – UN IPOCHIMEN PLIN DE VENIN, Ziarul Atac, 5 iunie 2011, Ora 23:42 |

Atunci domnule Ţone Petre să îmi spuneţi şi mie de ce aţi făcut respectiva perioadă de detenţie?  Îmi amintesc cum tanti Didina a lu’ Ţone, mama dumneavoastră, plângea pe stradă şi zicea că băiatul ei o să stea ani buni la puşcărie. Mai multe nu spun pentru că au fost doar vorbele dumneaei şi nu pot să le susţin cu martori.

Cel mai corect, pentru dumneavoastră ar fi să vă publicaţi dosarul în care aţi fost condamnat.  Ar dispare toate vorbele şoptite pe la colţuri. Puteţi s-o faceţi pe site-ul PSD, Olteniţa.

Despre faptul că domnul Ion Iliescu a mers în zona gării şi în alte părţi, nu am avut de unde să ştiu. Nicăieri nu s-au prezentat informaţii asupra vizitei dumnealui. Nici măcar pe site-ul PSD Olteniţa.

Nu aveam pretenţia să fiu invitat, cu toate că fac parte dintre  invitaţii la Consiliul Naţional al PSD, în loja bloggerilor de doi ani,  la rând,ca şi la alte congrese şi reuniuni, ci am crezut că este intrare liberă. Prin menţionarea celor invitaţi aţi vrut să spuneţi că nu invitaţi nişte nimeni ca mine. Mulţumesc.

În mod normal nu l-am  urmărit pe dl Ion Iliescu. Asta şi datorită modului în care am fost respins la intrare de cerberii¹ dumneavoastră, care deşi mă cunoşteau şi ştiau despre simpatia mea faţă de domnul Ion Iliescu, PSD şi doctrina social democrată, m-au respins. Este drept că nu aceeaşi stimă şi respect îl am pentru dumneavoastră. De fapt domnul Raymond Madinoaie, doamnele Violeta Madinoaie şi Geta, fostă Ivan apoi Vrabie,  mă cunoşteau foarte bine, fiind şi vecini. Deci nu l-am urmărit pe domnia sa, atât din respect pentru dânsul, cât şi din respect pentru mine.

Cât priveşte domnul Marius  Dociu de la \”Olteniţeanul\”, atât am găsit postat pe facebook. Unde sunt „ouăle”? Este tot ce am găsit pe acest site de socializare.

Exult !! Maine vine Iliescu la Oltenita! Cat a fost presedinte nu a facut nimic pentru orasul asta..acum vine sa-si lanseze o CARTE. Un maare FÂS !

www.olteniteanul.ro

UPDATE 2 : Sâmbătă, 29 octombrie, preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat şi fost preşedinte al României, Ion Iliescu, se va afla în municipiul Olteniţa cu ocazia lansării volumului “Fragmente de viaţă şi istorie trăită”. Evenimentul este programat maine, la ora 11.00, la Sala mare a P…
Îmi place · · Distribuie · 28 octombrie la 15:43 lângă Oltenita ·
  • 10 persoane apreciază asta.
    • Octavian Florian SerbuleaUraaaaaa, uraaaaaaa, traiasca partidul comunist! Uraaaaaa, uraaaaaaaaaaa

      28 octombrie la 15:55 · Îmi place
    • Octavian Florian Serbulea‎:)) =))

      28 octombrie la 15:55 · Îmi place
    • Violeta Haralambieiliescu.mare kkt de om.si cartea io cumpar dak vrea sa o folosesc p post de hartie la wc:))

      28 octombrie la 16:09 · Îmi place
    • Gabriel Marinpff chiar nu mai gandeste bunicuta ?! o sa fie aplaudat de toti , o sa cumpere lumea pungi de carti , o sa faca poze pupand copii ; Dar nu in Oltenita 🙂

      28 octombrie la 16:35 · Îmi place
    • Bogz Thugda ma bucur tare de tot:)) nu mai dorm in seara asta:)))

      28 octombrie la 17:20 · Îmi place
    • Adrian Ionitapoate il ia pe Huidu sofer cand vine … cu loganul 🙂

      28 octombrie la 17:51 · Îmi place
    • Badea Mihaelamai bn ii punea titlul „fragmente de romania”oricum asta a ramas dupa ce a condus el…

      28 octombrie la 20:05 · Îmi place ·

Cât priveşte masurile de pază, dacă v-a fost frică pentru dl Ion Iliescu de un de un atac cu ouă, cred că pentru Băsescu ar trebui construit un Băsesco-mobil, cum a fost făcut Papa-mobilul.

Nu domnule Ţone Petre, nu sunt plin de ură, ci de dragoste pentru PSD şi doctrina social-democrată. Mi se pare că de la visători ca domnul Buciu Ion, unul dintre fondatorii PSD Olteniţa, au ajuns ca să conducă această organizaţie unii cu trecut neclar. Din această cauză vă cer demisia, în calitate de cetăţean al Olteniţei.  Astfel PSD ar avea de câştigat în faţa electoratului.

În calitatea de şef de secţie ar fi trebuit să ştiţi ce rol are un şef de serviciu pentru organizarea muncii şi producţiei. Oricum un „trepăduş de birou” nu făcea faţă acestei funcţii.

Rezultatele conducerii PSD, sub conducerea dumneavoastră se văd: Dl. Costinel Milescu este la al doilea mandat de primar. Poate şi al treilea dacă îl veţi susţine! E drept că de mai multe ori v-aţi manifestat admiraţia pentru acesta. Cine ştie pe cine veţi sprijini la alegerile locale ? Veţi participa la acestea, sau participaţi la un scaun de Deputat? N-aş vrea să vă văd nici pe dumneavoastră, un al doilea domn Boabeş Dumitru, cu o activitate aproape  inexistentă, în parlamentul României.

Luări de cuvânt în plen: 1
Propuneri legislative iniţiate: 7
Întrebări şi interpelări: 0
Moţiuni: 8 conform Site-ului Camerei Deputaţilor din 2008  până astăzi.

Filmarea pe care aţi făcut-o la gospodăria proprie, nu face parte din opţiunile politice ale partidului. Vă puteaţi face un blog sau un site personal pe care publicaţi tot ce credeaţi de cuviinţă despre persoana proprie, aşa cum fac politicienii care se respectă,: Oana Niculescu Mizil, Adrian Năstase, etc. Pe site-ul PSD se putea lăsa o adresă la care putea fi găsit filmul. Acest lucru de bun simţ, l-ar face un politician care se zice că respectă oamenii, votanţii.

„PSD Oltenita | Pe primul loc oamenii” un slogan al unui site, pe care nu îl văd de ce ar găzdui astfel de filme pline de grandomanie.

„Dacă în locul meu era altcineva, putea să invoce şi statutul de opozant al regimului Ceauşescu…….Nu regret nimic şi afirm cu tărie că şi atunci când unii se ascundeau de frică, eu am fost de partea celor mulţi, a salariaţilor care nu aveau resurse suficiente pentru a achita preţul integral dintr-o dată”. Domnule Ţone Petre, nu vreau dar vreau! Atâta timp cât subliniaţi acest lucru nu faceţi altceva decât să vă erijaţi, fără nici un drept, în opozant al regimului comunist, lucru care este tras de păr.

¹CÉRBER, (2) cerberi, s.m. 1. (În mitologia greacă) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului și păzea intrarea. 2. Fig. (Livr.) Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.  dex 1998. Am dat definiţia din dicţionar pentru a nu fi acuzat că am insultat pe cineva!

Domnule Ţone Petre, ca să nu mor prost, spuneţi-mi şi mie, cine se ocupa de dezinsecţia oraşului, anii trecuţi? Ce firmă? Anul acesta n’am mai văzut atâţia ţânţari, cu toate că maşinăriile acelea nu s-au mai auzit aşa de des în oraş.

Eu nu înţeleg de ce PSD s-a agitat atât din cauza acuzaţiilor mele, atâta timp cât am avut nişte articole mai urâte despre domnul Milescu Costinel şi Cercel Florian. Nu mai vorbesc de insultele aduse lui Băsescu şi alor lui. Şi acolo am spus nişte adevăruri relative, pe care nu aveam cum să le demonstrez. Oare cineva se simte cu ………

Cât priveşte averea dumneavoastră şi felul în care o gospodăriţi cu familia nu cunosc nimic aşa că nu mă pronunţ.  Totuşi cei care au făcut averi fabuloase, după decembrie 1989,  sunt o apă şi un pământ. Îi asemui cu îmbogăţiţii de război. Nu spun că au făcut neapărat lucruri ilegale, dar au profitat de vidul legislativ, de toleranţa regimurilor ce s-au perindat şi au considerat că proprietatea poporului poate fi preluată de ei. Bravo lor, dar lipsa mea de consideraţie pentru acest fel de oameni.

Astea am avut de spus, acum.