TREZIŢI-VĂ LIDERI AI USL!!!!


Psd Constanta– Traian Băsescu vede un consens intre putere şi opoziţie în privinţa reorganizării teritoriale a României.- Serios? Cu care ochi? :))
Iată un comentariu de pe facebook. Cred ca liderii PSD şi PNL(USL) au cam uitat de cei multi şi cauta doar spectacol mediatic. Nu-şi dau seama ca lipsa unor acţiuni concrete de debarcare a „căpitanului nebun” , sprijinit de un echipaj de piraţi la fel de nebun, ne va duce la un stat totalitar, greu de schimbat. Atunci lideri mari se vor exila iar cei mici vor umple puşcăriile Staliniste, scuzaţi, Băsescieno-PDL-iste. Noi, prostimea, ce ne-am pus speranţa în ei vom avea de suferit.

Apel disperat:
Ce faceţi doamnelor şi domnilor parlamentari ai PSD? Lăsaţi pe Băsescu sa dea şi aceasta lovitura de stat îndreptata împotriva Democraţiei? Legea reorganizării teritoriale şi schimbarea Constituţiei? Lăsaţi televiziunile şi treceţi la acţiuni concrete. Dacă vreţi voturile populaţie la noile alegeri, faceţi ceva. Nu ne lăsaţi acum!

Nu îmi pierd credinţa în doctrina social-democrata a PSD însă încep sa îmi pun întrebări cu privire la idealurile îmbrăţişate de liderii acestui partid.

Am trăit ni si am trecut de „Epoca de aur” cu bacuri şi ascultând posturi de radio străine. Am simţit gustul libertăţi în Decembrie 1989. Nu vreau sa ma întorc la vremuri de trista amintire.

Amintiţi-va nişte nume:

Adrian Sobaru

Petre Murjan

Nicolae Stancu

Nu sunt nebuni, sunt romani disperaţi care au pierdut orice speranţă.

Aux armes citoyens,
Formez vos bataillons.
Marchons! Marchons!
Qu’un sang impur
Abreuve nos sillons.

La arme cetateni!
Formati batalioane!
Sa mergem, sa mergem!
Ca un sange impur
Sa nu ude pământul nostru !

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Instaurarea terorismului de stat în România


Ori de câte ori sunt nesigure pe justiţie şi poliţia, care le spionează şi terorizează,  fiinţele umane se izolează, acesta fiind în fapt,  scopul şi obiectivul unui  stat dictatorial, deoarece se bazează pe  acumularea unui mare număr de unităţi  sociale neputincioase.

Whenever justice is uncertain and police spying and terror are at work, human beings fall into isolation, which, of course, is the aim and purpose of the dictator state, since it is based on the greatest accumulation of depotentiated social units.

Carl Gustav Jung

Am găsit acest citat în articolul The State’s Foundations Are Collapsing   scris de Shaffer Butler. M-a surprins atât de mult asemănarea cu societate şi statul nostru încât am simţit nevoia sa îl împărtăşesc cu cititorii mei.

De fapt autorul articolului explica felul în care, fiecare dintre noi  reacţionează numai când este afectat, în mod direct, de o nedreptate sociala. Ei bine acum tind sa cred şi eu ca societatea civila româneasca s-a retras în carapacea izolării nefaste ce permite puterii sa acapareze cat mai mult capital dictatorial.

Deoarece ordinea instituţională a devenit inseparabila de natura coercitivă a statului, orice mişcare populară împotriva  sistemelor non-politice este, de fapt, o mişcare îndreptată împotriva structurilor specifice ale societăţii. Interesele corporative, care controlează maşinăria  de stat, pot încerca să convingă oamenii că guvernul nu protejează   interesele lor vis-à-vis de diferitele pericole. În caz contrar aceasta, etatiştii trebuie să recurgă la tactica de bătăuş l: pentru a consolida frica ,bătăuşul, care controleaza victimele sale printr-un amestec de violenţă şi de degradare.

Este asa de reala situata descrisa cu ce am trăit înainte de 1989, dar şi cu direcţia în care mergem acum, încât simt fiori reci pe spinare. De ce nu se trezeşte oare poporul acesta de mămăligari?

Au înebunit Românii?


Sobaru s-a aruncat de la balconul, parlamentului. Acum în fata palatului Mariei Sale protestează un tânăr ce a ieşit din casa de copii , ameninţând ca se sinucide iar altul  şi-a dat foc. Ce se întâmpla piticilor, cheilor, chiorilor si blondelor?!!!!

 

A început faza finală a purificarii populaţieie României, marca Băsescu.


Subtitlu

Cadou otrăvit oferit naţiunii de guvern, cu ocazia zilei copilului!

De la 1 iunie nu se mai eliberează reţete compensate, nu se mai fac analize gratuite, nu se mai acorda asistenta primara pacienţilor decât prin bunăvoinţa medicilor. Condiţiile aberante prevăzute în contractul cadru, despre care am scris într-un articol anterior, au făcut pe medici să nu îl semneze. De fapt condiţiile de internare spun cam aşa :

Aduceţi bolnavul la spital să îi eliberăm certificatul de deces.

Multi bolnavi cronici au acceptat reţete necompensate, cu medicamentele esenţiale pentru o săptămână, în speranţa că se va rezolva ceva.

La politica actuala a guvernului, îndreptată împotriva poporului, nici nu te aştepţi la altceva. Selecţia naturala este ajutată de masurile specifice de purificare a populaţiei. Costurile societăţii pentru aceşti bolnavi cronici, bătrâni şi copii au devenit inutile în viziunea guvernului actual, de blonde, pitici şi conduşi de chiori.

Si pentru ca toate astea trebuiau încununate într-un fel, au numit la conducerea ministerului munci un alt killer, alături de omul fără tara , : Sebastian Lăzăroiu!