Respectul faţă de cetăţean


Respectul de sine este reflecţia respectului ce-l arăţi celorlalţi!
Respectul de sine este reflecţia respectului ce-l arăţi celorlalţi!

Respectul faţă de ceilalţi înseamnă de fapt respectul care îţi este acordat ţie. Este vorba de felul în care te respecţi pe tine.Am avut o perioadă calmă, sau mai bine-zis am lipsit de pe firmament pentru că situația conflictuală creată între mine şi primar, m-a adus într-o stare de nervozitate prea mare şi puteam scrie lucruri care mi-ar fi putut dăuna ulterior.  Așa am văzut cum se manifestă lipsa de respect faţă de cetăţean, pe site-ul primăriei. Iată cum arată pagina destinată conducătorilor orașului astăzi 27 mai 2013. Primaria Oltenita Conducerea localități , pagină de pe site-ul primăriei nu se află date despre complete despre primarul nostru, iar viceprimar a rămas tot domnul Cercel Florian. Trepăduşii care se ocupă de site nu au primit ordin de actualizare, dar nici nu se interesează. Domnul Milescu a avut pagina completată cât a fost primar. Domnul Ţone are de ascuns ceva? Sigur! În orice caz pagina cu Oportunități de afaceri în Municipiul Olteniţa nu avem nimic. Deci nu avem viitor!

În pagina Primaria Oltenita audiente  iată ce apare:

Tone Petre – Primar
Joi – ora 09.00, etajul 1, Sala nr. 1

Viceprimar – Florian Cercel
Marţi- ora 09.00, etajul , Sala nr. 1
Nota
Cetăţenii se pot inscrie si pe site, completând formularul de mai sus cu datele reale. Aceştia sunt obligaţi să prezinte la intrare buletinul, împreuna cu documentul primit prin email (daca cerererea a fost facuta prin formular online ).
Cu stimă si respect,
Primăria Municipiului Olteniţa.

 În acest caz fie domnul Cercel primește leafă de viceprimar, cu toate că a demisionat de luni bune, fiind înlocuit cu domnul Mavrodin, fie cine trebuia să facă treaba n-a făcut-o. Bani irosiți.

La comunicate de presă avem două din 2008. Atunci de ce mai este purtător de cuvânt? Bani irositi.

Domnul Milescu a avut pagina completată cât a fost primar. Domnul Ţone are de ascuns ceva? Sigur!

În sensul în care merge actuala guvernare nu cred să mai avem nevoie de mese bucatarie, şi sigur  nici de mobilier bucatarie, pentru ca nu va mai fi nimeni care să le folsească.

Români,de ce n-am avea şi noi un Havel?!!


Poate mă veţi întreba : Cine? Chiar aşa Cin’ să fie?

Probabil v-aţi gândit la noul Dinu Păturică de la Cetatea! Greşit! Vulgaritatea sa, dar şi dorinţa  de a ieşi în evidenţă prin acte aşa zis caritabile, însă cu cu caracter propagandistic, ce exprimă caracterul său megaloman nu îl face un candidat viabil, decât alături de DD.

Pe moment nu îmi vine în minte un alt candidat, din lumea artistică, care să aibă și un trecut de dizident al regimului Ceaușescu.

Atâta timp cât blogul meu este o expresie a propriilor opinii, vin să fac o propunere: Mircea Diaconu. O sa spuneţi ca un actor nu are cum să conducă o ţară. De fapt nu actorul trebuie s-o conducă, ci doar să fie preşedinte. Greutatea constă în a-şi alege colaboratorii. La experienta sa de viata și mai ales profesională, un alt om mai indicat nu vad să fie. Te cumpără dintr-o privire!

Credibilitatea oamenilor politici, în faţa electoratului este tot mai scăzută. Atât opoziția cât și puterea au pierdut. Puterea pentru ca ne-a adus în situația actuală, dar şi opoziția care nu a făcut nimic concret, decât niște spectacole mediatice cu moţiuni de cenzură, sau suspendări ale președintelui. Este drept ca și domnul Mircea Diaconu face parte din PNL. De fapt o ţară modernă nu poate fi condusă decât prin activitatea politică a partidelor ce-şi deleagă specialişti în guvern. Nominalizarea domnului Mircea Diaconu drept candidat la Președenția României ar aduce un plus de vigoare partidului, opozitiei, dar și speranțe noi electoratului.

„Jos Basescu”, dar pe cine punem în locul lui. Niște politicieni care au căzut în ridicol prin programe de redresare economică pe care nu le-au putut pune în aplicare, prin lupte de multe ori vulgare, dar fără sorţi de izbândă, cu actuala putere, niște politicieni care nu nu vor să ia masuri radicale, inclusiv de mobilizare a populației pentru înlăturarea Camarilei Prezidenţiale, ne-au cam plictisit. Avem nevoie de o figura noua, carismatică, dar şi inteligentă,  care să știe şi să aibă tăria de a-şi alege colaboratori potriviți.

Oare asta să fie schimbarea aşteptată?!!!

Concluzii personale după mitingul USL


De unde luăm acești Incoruptibili?

Ieri am fost în București alături de cei peste 20 ooo de protestatari de la Arcul de Triumf! Am plecat spre Piața Universităţi fără să fim împiedicaţi de jandarmi. Surpriza plăcută a fost să văd că ofiţerii serviciilor speciale nu sunt aşa de experimentaţi ca cei ai lui Ceauşescu. Unuia dintre ei, ce mergea în coloanăîn faţa mea,  i se vedea tocul revolverului. Nu am reușit sa îl fotografiez pentru că atunci când m-a văzut că pregătesc aparatul de fotografiat și-a acoperit faţa și a tulit-o!

Pe toată perioada deplasării Jandarmii și forțele de ordine au fost OK. Au blocat o jumătate de bulevard ca să ne deplasăm. Concluzii: Ponta nu mai are aceeaşi susţinere din partea populaţiei. Dacă şi PSD aducea ieri oameni în București era altceva!

Orban a adus o pată de ridicol asupra  PNL.

Cei din Piața Universităţii nu  sunt apolitici dar nu sunt de acord nici cu clasa politică actuală. De fapt ieri la miting am auzit o opinie a unui demonstrant ca și mine, pe care o rezum astfel: Nu există nici o diferenţă între Elena  Udrea şi Oana Niculescu Mizil, în ce priveşte moralitatea.  Pentru mine Elena Udrea este un fel de

Dacă prin reducerea la absurd, cade Băsescu şi haita lui de hiene, în cine va avea încredere populaţia care va merge la urne?  Vom avea din nou un absenteism uriaş la vot? Acest absenteism este indus de politicieni, dar ei trebuie să simtă frica alegătorilor. Nu frica de violenţă ci faptul că la terminarea mandatului vor trebui să dea seama de ce au făcut. Ar trebui nu numai excluşi din viaţa politică, dar să existe şi o răspundere administrativă, ca şi una penală în cazul în care se constată astfel de delicte. Poate la ora actuală România are nevoie de o perioadă în care  un guvern de tranziție, cu puteri lărgite, să facă curăţenie în clasa politică! Poate pe perioada acestei guvernări ar trebui să nu avem un preşedinte ales.  De unde luăm acești Incoruptibili?

La discursul liderilor USL am observat că bat în retragere! Nu mai promit că până acum, că va curge lapte şi miere după alegeri. Promit şi ei tot o perioadă grea, ca moștenire a guvernării actuale. Aşa-i românul! Să fie păcălit.

În seara aceasta văd că au apărut portrete  ale regelui Mihai în piaţă! Oare asta să fie soluţia? Mira-m-aş!

Vreau şi voi demonstra până la sfârşit alături de această mişcare. Mişcare de înlăturare a dictaturii băsesciano-udriste! Dorinţa arzândă este să îi văd la puşcărie.

În acelaşi timp mă tem şi de ce va fi după?

Imagini aici şi aici