Blog Friday 2013. Gala laureaților.


Sâmbătă 14 decembrie 2012, am fost la sediul Seomonitor, unul dintre organizatorii acestei campanii și am participat la premierea câștigătorilor, campaniei Blog Friday dar am fost ca într/un fel de club unde eu cel puțin m-am simțit excelent. Ma-am simțit mai tânăr cu toate că eram seniorul de vârstă.

Nu voi numi pe nici unul dintre cei care au fost prezenți pentru ca spre rușinea mea nu nu le-am reținut numele la toți. S-au împărțit premiile iar celor care nu au câștigat nimic și au participat la toate campaniile li s-au oferit niște căni foarte simpatice și utile, căni cu emblema Blogawards. Pe lângă aceasta Seomonitor va oferi un pachet de servicii în valoare de peste 200 de euro, pe perioada de 3 luni.

Premii sau nu, pentru mine a fost extraordinar, am cunoscut oameni extraordinari, care fac blogging cu pasiune și competență.

Sper sa devenim o comunitate mai puternica, să publicăm articole bune, sa influențăm în bine sistemul de valori.  Acum avem și ceva experiență  în domeniu.

Au existat și nemulțumiți care s-au exprimat deschis asupra modului de desfășurare a competiției.

Această prezentare necesită JavaScript.

Vreau sa le cer scuze prietenilor pe care i-am făcut aici că nu am scris nimic până astăzi. Problema mea, personală,  este destul de încurcată și m-am ocupat de ea.

Priviți și voi acest slide show cu fotografii ce le-am făcut pe parcursul celor peste 5 ore petrecute împreună.

Blidaru.net , Cristian Nicolau, Spanac, Dor de femeiemandachisme, Litere StacojiiBulletin DaDa, Vali Crintea, Blogatuși alti prieni care au câștigat, dar si care au fost prezenți

Tare ca piatra, iute ca săgeata, tare ca fieru’, iute ca oţelu’ = Allview


Српски / Srpski: Kanjon Tare
Српски / Srpski: Kanjon Tare (Photo credit: Wikipedia)

Tare ca piatra, iute ca săgeata, tare ca fieru’, iute ca oţelu’ = Allview!

Ce să ne mai dăm rotunzi.Toţi vrem să primim o tabletă. E bună că  o iei după tine peste tot. Şi multe alte avantaje. Cum spun în sloganul propus de mine tableta este tare. Tare şi din punct de vedere fizic, rezistă la tot felul de şocuri şi alte alea, dar şi iute. Iute în viteza  sa de lucru. Iute ca săgeata? Da. Iute ca oţelu’? Da! Este rezistentă dar şi flexibilă ca lama de oţel a săbiilor japoneze.

2 Speed Quad si adaptorul Smart2View  este tot ce îmi doresc.

669a3999ba

Particip la campaniile Blog awards
Particip la campaniile Blog awards

 

Ce purtăm în toamna asta


miniprix

Toamna a cam trecut, dar dacă tot am găsit oferte de la Miniprix de ce să nu profităm de Black Friday pentru a cumpăra mai ieftin.

Zis şi făcut : am hotărât să cumpăr pentru soţie cizme cu toc comod. Am ales  asta pentru ca se anunță iarnă grea. Pentru mine m-am gândit pe baza acelorași considerente să cumpăr o pereche de ghete din piele naturala pentru barbati, fără fermoar pentru a scăpa de teama permanentă a stricării acestuia.

De la picioare te ia frigul aşa că asigurate acestea m-am hotărât să mă îmbrac și mai sus. pentru mine am găsit un pulover tricotat defoarte bună calitate, 100% lână. pentru ea am ales o  jacheta imblanita pentru a-i feri trupul de frig. Acestea au fost produsele pe care le-am ales de la  Miniprix şi vă invit şi pe voi să căutaţi şi să cumpăraţi.

Descarca aplicația Miniprix (pentru Android sau iOS) pentru a fi la curent cu super ofertele Miniprix!.

O zi banala, prea banala de la Motanul încălţat

mini prix maxi plaisir
mini prix maxi plaisir (Photo credit: zoetnet)
Free Money Collection in Cash
Free Money Collection in Cash (Photo credit: epSos.de)

300x250-copy1

Ce jucarii ai fi vrut să ai în copilărie?


logo_new

Prima jucărie  de care îmi amintesc este o tricicletă pe care am avut-o pe la 3 ani. Era cu roţi cu spiţe, pe talon. Nu ştiu dacă atunci mi-aş fi dorit altceva, pentru că prin anii ’50 nu era o aşa mare abundență de jucării. Privind ofertele de la Bestkids am început să mă gândesc la ce mi-ar place acum- să aibă nepoții mei- cu gândul la copilăria mea.

Pentru că iarna a început să dea târcoale m-am gândit la o săniuță Piccolino cu săculeț rosu. Este o săniuță cu spătar înalt, mâner și săculeț călduros de iarna, din material plastic și cadru de metal rezistent. Este o săniuță care face copilul să se simtă bine în ea.

Laptopul Roby este laptopul care cunoaste 50 de jocuri educative si distractive, cate 25 in limba romana și 25 în engleza. Se poate  învăța alfabetul, cuvinte, numerele, operațiile matematice de baza, notele muzicale și  juca jocuri care iți dezvolta îndemânarea.

Şi pentru că ca vorbeam de tricicleta mea am privit şi la  Bicicleta 145 XC Seria DMX care este departe cu decenii faţă de ce am avut eu. Aceasta bicicletă este recomandata copiilor  cu vârsta intre 4 și 7 ani dar cred ca merge până la 9 ani.

Pregătește-te pentru ofertele de Black Friday de la Bestkids! Pe 29 Noiembrie vei avea parte de surprize plăcute din partea magazinului tău preferat de jucării si accesorii pentru copii!

Marcă poştală emisă în 1932 cu ocazia împlinir...
Marcă poştală emisă în 1932 cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la moartea domnitorului Alexandru cel Bun. Textul de pe marcă prezintă o greşeală, deoarece anul înscăunării domnitorului este 1400, nu 1406, motiv pentru care din tirajul de 500.000 bucăţi au fost distruse 400.000, rămânând în circulaţie doar 100,000 exemplare. (Photo credit: Wikipedia)
Română: Este imaginea reprezentativa pentru cu...
Română: Este imaginea reprezentativa pentru cursul „Lectii de maniere elegante pentru copii” (Photo credit: Wikipedia)

300x250-copy1

Fii fashion şi în sezonul rece!


mainimage

Aseară am pus titlul acestui articol dar am lăsat plăcerea de a-l scrie pentru astăzi. Voi scrie despre KURTMANN, magazin on line care îşi deschide  faţa spre posibilii cumpărători.

Hai să vedem ce ne oferă KURTMANN:

În categoria de bluze pentru femei mi-a atras atenția o bluză Bluza Stradivarius Zoe Blac, o bluza neagra cu maneci trei sferturi, croi larg si decolteu rotund, din 66% acril  şi 34% poliester

La pantaloni mi-au plăcut Blugii Stradivarius Frenzy Black,blugi negri cu croi conic, rupturi decorative, buzunare, fermoar şi nasture metalic în talie.

În ce privește oferta pentru bărbați am fost atras de Blugi Bershka Sterling Blue, blugi albaştri cu croi drept, buzunare şi nasturi metalici în fata, confecționați din 100% bumbac. Priviţi şi voi :

Hai sa vedem care ia cel mai frumos cadou de la KURTMANN!

VREI SA STII CAND INCEPE BLACK FRIDAY? ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te la newsletterul KURTMANN pentru a fi la curent cu noutățile in moda zi de zi și fii primul care afla de super ofertele de Black Friday. În plus, nu uita ca ai transport gratuit la toate comenzile cu produse în valoare de peste 190 lei.

Black Friday (1940 film)
Black Friday (1940 film) (Photo credit: Wikipedia)
Next Friday (soundtrack)
Next Friday (soundtrack) (Photo credit: Wikipedia)

300x250-copy1

 

Trei locuri dorite pentru vacaţă


E-aviona

Această prezentare necesită JavaScript.

Iată cine sunt cei de la e-avion.ro

http://www.e-avion.ro este platforma web de rezervare NON STOP bilete de avion, cazare si tururi de orașe. http://www.e-avion.ro este divizia de ticketing (bilete de avion) a touroperator-ului Jackob® Travel. Pe scurt, http://www.e-avion.ro și jackobtravel.ro reprezinta SC TRUBADURUL SRL societate cu capital privat. Fondată în Galați în anul 1992 în domeniul transporturilor, compania își adaugă în domeniul de activitate și turism ca touroperator in anul 2007 .Compania JACKOB® TRAVEL a cunoscut o dezvoltare continuă devenind astfel în Galați una dintre cele mai importante companii de turism și rezervări bilete de avion. Dorim sa oferim clienților opțiunea de a rezerva prin internet sau la telefon orice tip de bilet de avion pentru orice destinație. extras de pe site-ule-avion.ro

Aşa cum se prezintă acest touroperator nu asigură doar rezervarea de bilete de avion dar oferă și o gama largă de servicii turistice.

Am început să caut şi am găsit ceva care este o ofertă de sezon. Revelion individual Sighisoara Romania 2014.De ce? Soţia tot zice de mult timp că ar vrea să viziteze această cetate. Împușc doi iepuri deodată. Petrecem și revelionul într-un cadru deosebit la Casa Wagner dar vedem și cetatea în cele cinci zile cât durează sejurul.

Această prezentare necesită JavaScript.

O altă ofertă care este foarte interesantă este aceea dedicată vacantei de vară: Insulele Maldive  Hotel Kuredu de pe Lhaviyani Atoll este o adevărata încântare ce nu vreau s-o ratez. Priviţi şi voi:

 

Un alt loc pe care as dori sa-l  vizitez este Balcik-ul. Este un loc de suflet românesc și mi-as dori să văd locurile pe care a pășit Carmen Silva, Hotelul Lotos, oferă găzduire pentru turiști.

659x495-images-stories-lotos2
Hotel Lotos

Această prezentare necesită JavaScript.

Cum ai vrea sa te astepte pentru o noapte fierbinte?


Încă din antichitate hainele femeilor erau o modalitate de a le înfrumuseța. Cu toate acestea erau foarte multe restricții în privința acestora. Femeile de la 1800 purtau rochii care nu permiteau să se vadă nici măcar glezna, aveau chiloți lungi, ca niște pantaloni şi de multe ori nici soții lor nu erau lăsați să le privească goale. Nici măcar în dormitor.

Nici începutul de secol XX nu a dus la prea multe schimbări:

Primul costum de baie era prezentat publicului în urmă cu 60 de ani, în cadrul unei prezentări de modă din Paris. O piesă vestimentară atât de cunoscută şi de populară în prezent, costumul de baie nu a fost primit cu braţele deschise nici măcar de modelele care l-au îmbrăcat pentru prima dată, care au fost scandalizate de croiala acestuia, scrie Slate.com.

Chiar dacă a fost prezentat pentru prima  dată în 1946, costumul de baie a fost inventat şi purtat cu mult timp înainte. În secolul al patrulea, gimnastele din Imperiul Roman purtau topuri şi bikini asemănătoare cu cele de astăzi. Sursa Gandul info. Publicat la: 13.08.2011 16:17

După această scurtă creionare a obiceiurilor mai vechi voi reveni la SevenSins să vorbesc despre minunatele ținute care împodobesc trupurile femeilor din ziua de azi. Am cautat si nu m-am putut la nici una! Am luat-o de la capăt şi am zis gata: Halat Maggie, de la Beauty Nigh, simplu și provocator prin ceea ce ascunde sub el nu prin ceea ce dezvăluie. Poate înfrumuseța seara oricărui bărbat ce vine acasă obosit.  Set sexy Felisia stârnește  pofte carnale prin lipsa goliciunii extreme și face ca un bărbat să se străduiască și chiar sa reușească să facă o femeie să se simtă femeie. Set sexy Blush top + shorts este acea ținută albă, diafană care stârnește pornirile noastre lăuntrice și care face ca noi să fim sufletul pereche al lor. SevenSins mi-a amintit de tinerețe! Mulțumesc.

Devino fan-ul paginii SevenSins si descoperi super oferte de Black Friday!

Deutsch: Paris: Eiffelturm und Marsfeld
Deutsch: Paris: Eiffelturm und Marsfeld (Photo credit: Wikipedia)

300x250-copy1

 

Piata de imobiliare


Piaţa de imobiliare a scăzut în ultimul timp din cauza crizei economice. Cu toate acestea agențiile imobiliare serioase se mențin pe piața si chiar dacă lucrează din greu  se dezvoltă. Moda agenţiilor online s-a extins aşa că cele mai multe tranzacţii de succes se desfășoară pe această platformă. O agenţie on line de serviciile căreia am fost încântat este Royal imobiliare. Oferta este variata și structurată divers. Găsești si garsoniere în diferite orașe ale țării, dar şi case de vacanţă la munte sau la mare .

Încadrându-se în trendul economic de azi, si aceasta agentie va face oferte exceptionale pe 29 noiembrie cand vor fi reduceri nemaiîntâlnite de Black Friday

Pentru ploieştenii ce doresc să cumpere o garsonieră sau apartament recomand cu căldură să  viziteze pagina site-ului. Vezi site.

Oferta nu este exclusivistă aşa că toti cei ce vor să facă o afacere imobiliară,  pe 29 noiembrie, le recomand să viziteze pagina.

O alta sugestie pentru voi o am în ceea ce priveşte site-ul www.royal-imob.ro  de a vizita site-ul. Staţi cu ochii pe el în ziua de Black  Friday şi veţi găsi oferte pe care nu le întâlniți în fiecare zi.

Friday (Rebecca Black song)

300x250-copy1