Când statul de drept nu mai există

fumatul-in-locuri-publice-interzis-in-germania-10649

Loc de de a fumat amenajat în Germania, în fața birourilor unei autorități publice
Loc de de a fumat amenajat în Germania, în fața birourilor unei autorități publice

Protest studenţesc pe Splai. Sute de tineri, în stradă, nemulţumiţi de Legea anti-fumat  este titlul unui articol apărut pe realitatea.net

Poate vi se pare cam dură exprimarea din titlu, dar  ipocrizia unora cum sunt studenții fumători  care visează la standarde europene și apoi se  războiesc cu legislatorul pentru că a promulgat o lege la nivel european, o lege a bunului simt, până la urmă, mă face să mă cutremur la gândul că acești tineri nu au luat nici o atitudine mai fermă când a fost vorba de legea Big Brother, sau când s-au votat legi antinaționale prin care s-a vândut țara. De ce nu ies în stradă să ceară socoteală guvernanților pentru lipsa de implicare a recuperării prejudiciilor de la marii corupți și ies în stradă pentru a apăra un viciu. E viciul lor dar

Omul s-a născut nefumător așa că viciul căpătat pe parcursul vieții nu îi dă drepturi sporite. Legea actuală vrea să restabilească un drept al omului câștigat prin  naștere, dreptul la viață.

De ce nefumătorii să suporte consecințele viciului unora.

Iată masurile luate de Germania din 2007 : „ Cu data de 1 septembrie, în toată Germania s-a interzis fumatul în gări, trenuri şi în clădirile oficiale. Legea pentru protecția față de efectele nocive ale fumatului pasiv interzice fumatul în gări, mijloacele de transport şi în clădirile oficiale precum tribunale, fundaţii, Parlament sau agenţii de muncă. Totuşi, în 330 de gări foarte circulate pasagerii au voie să fumeze în spaţii special amenajate, semnalizate cu marcaje galbene pe podea şi cu alte simboluri speciale. Pentru suprafeţele date în închiriere sau arendă din interiorul gărilor sînt valabile în continuare reglementările regionale şi cele ale proprietarului. În urma acestei legi, vor dispărea compartimentele pentru fumători din trenuri.” sursa TELEGRAF Online. La aceasta vreau sa adaug că acum fumatul pe stradă este interzis în Germania și sunt amenajate din loc în loc pe străzi locuri de fumat. Amenzile merg până la 1000 € pentru cei ce încalcă legea.

Dragi studenți dacă doriți să munciți și să câștigați în România ca și în Germania, construiți-vă singuri societatea după model german. legi dure dar și recompense mari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s