Nothobranchius furzeri pestele miracol

killifish Turquoise

killifish Turquoise
killifish Turquoise

Nothobranchius furzeri, killifish turcoaz, este o specie aparţinând  familiei Nothobranchiidae  family of bony fishes   din  Africa cu arie de răspândire în Mozambic şi Zimbabwe. Acest pește  populează iazurile ce apar în urma ploilor  în zonele semi-aride, cu precipitații reduse și neregulate. S-a adaptat la viaţa în zona secetoasă.  Ouăle rezistente  pot rămâne în stare latentă, în noroi uscat,  unul sau mai mulţi ani intrând în diapauză. Datorită duratei foarte mici a sezonului ploios, durata de viata naturală a acstor pesti este limitată la câteva luni, iar în captivitate supravieţuieşte de asemenea puţin ceea ce  face dificilă cercetarea acestui sistem model atractiv pentru imbatranire.

Laboratorul Brunet cercetează acest, Killifish turcoaz, pentru un model de imbatranire a organismului   prin dezvoltarea unei game de teste și instrumente genomice pe acest peşte. Cercetatorii spera ca pe baza rezultatelor obţinute să găsescă metode pentru prelungirea vieţi omului.
Materiale despre acesta:
I. Harel, B.A. Benayoun, B. Machado, P.P. Singh, C.-K. Hu, M. F. Pech, D.R. Valenzano, E. Zhang, S.C. Sharp, S.E. Artandi și A. Brunet (2015) O platformă pentru explorarea rapidă a îmbătrânirii și a bolilor la un vertebrat natural de scurtă durată. Cell 160. publicat online pe 12 februarie 2015
Disponibil la: http: //www.cell.com/cell/abstract/S00 …
Citiţi şi articolul http://www.cell.com/cell/home

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s