România ca o prada. FMI a cerut Romaniei SCUMPIREA GAZELOR, disponibilizarea a mii de mineri si “RESTRUCTURAREA” a doua Complexe Energetice


schaechter-sm  Delegaţia Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale părăseşte iar România fără o scrisoare de intenţie, după ce Guvernul de la Bucureşti nu a acceptat scumpirea fără precedent a gazelor pentru populaţie şi disponibilizarea a mii de mineri. Astfel, acordul este în vigoare, dar temporar suspendat.

Guvernul nu a ajuns la un acord cu delegaţiile Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE), după ce experţii internaţionali au solicitat creşterea abruptă a preţului la gaze naturale pentru populaţie şi CET-uri, dar şi restructurarea masivă a sectorului minier, respectiv Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia.

Premierul Victor Ponta a anunţat   că în aceste condiţii nu va fi semnată o scrisoare de intenţie, cele două părţi convenind ca în luna aprilie să fie discutate din nou cele două probleme. Astfel, acordul cu FMI este în vigoare, dar suspendat temporar, aşa cum este încă din vara lui…

Vezi articolul original 237 de cuvinte mai mult


Tineri români, sunteţi de acord să muriţi în războiul americanilor. Ucraina este lângă noi şi americanii îi aţâţă împotriva ruşilor. Acest război nu este al nostru. La fel nu a fost războiul nostru nici n Afganistan, nici în Irak, nici în Iugoslavia. Vedeţi cine sunt americanii şi nu mai luaţi în derâdere teoria conspitaţiei. Este o teorie a adevarului. Faceşi şi voi ce fac tinerii bulgari: Cereţi ieşirea ţării din NATO şi chiar din U.E.  Bulgaria vrea sa părăseasca NATO! Colonel ceh demască Nato.

Putin amenință că eliberează dovada înregistrată de sateliți a operațiunii 11 septembrie 2001

Teoriile conspirației atentatelor din 11 septembrie 2001

9-11/Israel did it

September 11: Inside Job or Mossad Job?

Aleksandr Dughin si soarta Romaniei

Citiţi mai multe pe Ziarul lui Ipu

Priviţi acest video-clip şi altele ale aceluiaşi auto: Adevărul despre cele două războaie mondiale

Tineri români cereţi guvernului să revizuiască politica obedientă faţă de criminalii americani

60480792.jpg

Collateral Murder – Wikileaks – Iraq urmariţi şi acest videoclip ca şi urmatorul iraq war: us soldier throws his medals and stars!!! and quit 

Afacerile murdare al americanilor în Bosnia-Herţegovina


Imagine

În 1996, în Balcani, afacerile americanilor nu mergeau prea bine.

La sfârşitul anului 1995, preşedintele Croaţiei, Franjo Tudman, al Iugoslaviei, Slobodan Miloşevici şi Bosniei-Herţegovina, Alija Izetbegovic, au semnat Acordul de la Dayton, pe care nu se grăbeau să-l respecte. Casa Albă înţelegea că trebuia să-i oblige în permanenţă pe liderii balcanici să facă ordine în regiune. Secretarul de stat american, Warren Christopher, a convocat cu regularitate reuniuni cu cei trei lideri. În februarie 1996, ei s-au reunit la Roma. A avut loc un nou schimb de amabilităţi, însă treaba nu s-a mişcat din loc.

Bill Clinton conta foarte mult pe cei ce se aflau „sub tutela” sa. Liderul american înţelegea că doar pacea şi liniştea în Bosnia-Herţegovina reprezintă o garanţie pentru un nou mandat de preşedinte. Rivalul său, Bob Dole, a mizat şi el pe cartea bosniacă, urmărind cu atenţie situaţia din Balcani, greşelile în cursa prezidenţială putând costa foarte…

Vezi articolul original 983 de cuvinte mai mult

Represiunea Elitelor va fi pe măsura opoziției maselor


Imagine  Elitele conducătoare sunt extrem de serioase în a vedea că orice înnoire a sistemului internațional este în interesul lor. Ele folosesc o versiune a tacticii de tip morcovul și bățul pentru a menține controlul politic și economic pe plan intern și internațional. Tehnicile de control vor fi mai mult sau mai puțin perverse , în funcție de o combinație de factori care implică starea economiei și , mai important , situația opoziției populare. Cu cât mai amenințătoare și persistente vor fi miscările pentru a contracara planurile lor și de a construi modele alternative , cu atât mai violentă va fi tactica lor de represiune. Sursa articolului original http://dantanasescu.ro/2014/03/24/represiunea-elitelor-va-fi-pe-masura-opozitiei-maselor.html Manipularea maselor prin tulburare emoțională ! Diferite tipuri de convingeri pot fi implantate oamenilor după ce funcțile creierului au fost în mod deliberat tulburate prin inducerea accidentală sau deliberată a fricii,furiei, sau entuziasmului. Dintre rezultatele cauzate de astfel de perturbații cea…

Vezi articolul original 538 de cuvinte mai mult