Ce se întâmplă cu hotararile Curţii Constituţionale

Toni Greblă

Toni Greblă
Toni Greblă

Ce se întâmplă cu hotărârile Curţii Constituţionale unde Toni Greblă a fost în completul de judecată?

Premieră absolută – judecător al Curții Constituționale, săltat de procurorii DNA

O imagine incredibilă a fost surprinsă de ziariști  în această dimineață de joi. Judecătorul Toni Greblă, pus de PSD la Curtea Constituțională a României, a fost adus de procurori la sediul DNA unde urmează să fie audiat într-o chestiune de corupție și trafic de influență. Circulă zvonul că între acuzele acuze înaltului judecator ar fi primirea unor foloase necuvenite între care capsatoare și două rochii.  Vom reveni cu detalii. sursa A.M. Press.

Toni Greblă V. aici

Întrebarea care mi se pare legitimă este: Ce se întâmplă cu hotărârile Curţii Constituţionale unde Toni Greblă a fost în completul de judecată, în cazul că este găsit vinovat? Se rejudecă procesele cu alt judecător?

In perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat in exercitarea functiei de senator in Parlamentul Romaniei (pana la data de 18.12.2013, cand si-a inceput mandatul de judecator la Curtea Constitutionala) si ulterior judecator la Curtea Constitutionala, a pretins si primit de la administratorul mai multor societati comerciale, cu titlu de foloase necuvenite, urmatoarele:
– in perioada 2010 – 2015, folosinta gratuita, intretinerea si asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (inmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de omul de afaceri), in echivalent de 56.070 euro;
– in perioada 2010 – 2015, folosinta gratuita a unui post telefonic, inregistrat pe una din firmele omului de afaceri
– in 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare);
– in octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afise
Extras din comunicatul Comunicatul DNA

Ce mă miră pe mine este faptul că dacă parchetul a avut informaţii despre aceste infracţiuni începând din 2010 de ce nu a trecut la această arestare până acum? Nu sunt un iubitor de Toni Greblă, dar trebuie să mă întreb dacă parchetul nu este sub control Politic.  Mai avem nevoie de nişte cazuri să dăm bine la Bruxelles. Hai să arestăm cu pompă!
Aş dori să scăpăm de persoane corupte, de hoţi, dar nici să nu trimitem la închisoare nevinovaţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s