Al-Qaida a preluat controlul total asupra orasului irakian Fallujah


Al-Qaida a preluat controlul total asupra orasului irakian Fallujah

Guvernul irakian a pierdut controlul asupra orașului Fallukah, aflat în prezent sub controlul unor combatanți din cadrul mișcării teroriste Al-Qaida, a anunțat un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate din provincia Al-Anbar (vest).

Guvernul irakian a pierdut controlul asupra orașului Fallukah, aflat în prezent sub controlul unor combatanți din cadrul mișcării teroriste Al-Qaida, a anunțat sâmbăta un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate din provincia Al-Anbar (vest), relateaza AFP.

Orasul „Fallujah se afla sub controlul SIIL„, a anunțat acest oficial, referindu-se la Statul Islamic in Irak si Levant (SIIL), o filiala Al-Qaida în Irak. El a precizat ca sectoare din jurul orașului Fallujah (situat la 60 de kilometri vest de Bagdad) se afla sub controlul politiei locale”.

Am preluat aceasta știre nu pentru ca sunt un simpatizant al acestei organizații și a acțiunilor sale ci pentru a evidenția altceva. Uniunea Sovietica a luptat cu afganii si pană la urma s-au retras. Americanii în aceasta perioada l-au finanțat pe Bin Laden și astfel au contribuit la dezvoltarea Al Quaida. Intervenția în Irak nu a produs pacea si liniștea așteptate ci au produs mai multa sărăcie și nemulțumire. De ce? Lipsurile au fost aduse de armata americana, în prezent hulita cam peste tot în lume, acolo unde a devenit forță de ocupație.
Recent am citit despre un vehicul dotat cu un laser de 10Kw, intrat ]n dotarea armatei SUA. SA NU SE ÎNTOARCĂ ÎMPOTRIVA LOR, în cele din urma. Dar probabil ca ei vor distruge restul lumii mai înainte!!!!
Exemplul afganilor este ceva nemaipomenit, pentru ca acolo nu sunt numai afgani ci și irakieni simpli, sătui de distrugerile abătute asupra țări lor, unde o civilizație veche de câteva secole vine sa distrugă o alta milenara!

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s