Consiliul National al Partidului Social Democrat


.Astăzi au început lucrările consiliului național al PSD. În prima zi au avut loc discuții în cadrul departamentelor constituite pe tematici diferite, cum ar fi agricultura, comunicare, etc. Am menționat numai acestea doua care sunt cele unde am participat, prin celelalte ateliere trecând foarte puțin.

 

La departamentul de agricultura am fost impresionat de festinul oferit participanților, atât membrii PSD, dar și oricărui trecător prin zona. Trist mi s-a părut faptul ca multi dintre  participanții de la eveniment au dat iama printre exponate, înfulecând cu spor înainte de a se fi făcut prezentarea produselor. Am fost impresionat de acești fermieri din județul  Covasna, fermieri români cu niște produse foarte ieftine  și de calitate excepțională.

 

Gagea_top@yahoo.com
Gagea_top@yahoo.com

 

Am fost impresionat și de povestea domnului Răducan de la institutul de la Fundulea care se  plângea ca din lipsa de fonduri în curând va dispare și aceasta stațiune emblematica a cercetării agricole românești.

 

DSCF3287 Presărata cu vorbe de duh a fost și prezenta premierului Ponta la aceasta manifestare. Vorbe de duh și cu talc, dar vorbe!

 

La departamentul de comunicare Cătălin Ivan  lider al delegației PSD din Parlamentul European purtător de cuvânt al Partidului Social Democrat   Președinte al PSD Sector 1 a avut o prestație deosebita în modul în care a condus reuniunea. Am remarcat  pe doamna de la Giurgiu care a spus ca la ei mass media merge bine, fapt pentru care țin să menționez ca site-ul primăriei Giurgiu este unul exemplar spre deosebire de cel al primăriei Oltenita.

 

Am ridicat la rândul meu problema Oltenitei unde nu avem un organ de presa fie și online, al primăriei, unde sa se publice toate hotărârile consiliului local. Ținând seama ca Oltenita este un oraș dormitor, al pensionarilor și a celor fără mijloace ar prinde bine un ziar tipărit. Eu am avut o încercare in vara dar când am scos câteva numere din Ziarul lui Ipu dar rămas fără finanțare am oprit editarea acestuia.

 

In timpul dezbaterilor a luat cuvântul și un domn senator care printre altele a spus, asa cum am înțeles eu, ca ar trebui introdus a cenzura. Nu trebuie sa vorbească x si y la televizor ci numai specialiști în domenii avizați. Hai domnule senator ca este de oaie rău de tot.

 

Ca o prezenta insolita în sala de ședințe unde se discuta problema descentralizării am găsit și pe domul primar al Oltenitei, domnul Tone Petre.

 

Tone Petre la Parlament
Tone Petre la Parlament

 

DSCF3280

 

 

 

 

English: Victor Ponta's portrait, president of...
English: Victor Ponta’s portrait, president of Social Democrat Party from Romania Română: Portret Victor Ponta, presedintele PSD (Photo credit: Wikipedia)

 

The Romanian Democracy [HEARING]
The Romanian Democracy [HEARING] (Photo credit: ALDEADLE Alliance of Liberals and Democrats for EU)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vadim Mezhuyev, philosopher, Social-democrat

 

Sherrod Brown - Caricature
Sherrod Brown – Caricature (Photo credit: DonkeyHotey)

 

English: Giurgiu city council
English: Giurgiu city council (Photo credit: Wikipedia)

 

Oltenita
Oltenita (Photo credit: michael clarke stuff)

 

2 thoughts on “Consiliul National al Partidului Social Democrat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s