Done Şerbănescu nu mai este la muzeu

done2-300x200

done2-300x200Am găsit în ziarul adevarul.ro un articol intitulat : Omul care a scris istoria la Olteniţa. Director de muzeu, scos forţat la pensie la 81 de ani” din care voi reda doar o parte:

Profesorul Done Şerbănescu, directorul Muzeului Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa, a fost forţat să iasă la pensie deoarece la venerabila vârstă de 81 de ani figurează încă salariat. Arheologul ocupă postul de conducere de 45 de ani şi a fost cel care a organizat şi modernizat instituţia. Spune că a avut un şoc atunci când a fost anunţat că trebuie să nu mai vină la serviciu, însă s-a obişnuit cu noul statut. “Autorităţile locale m-au anunţat că de pe 16 septembrie nu mai sunt directorul muzeului. Nu s-a întâmplat acest lucru în decursul anilor deoarece au avut nevoie de mine. Am atâtea proiecte încât sunt convins că tot răul este spre bine. Voi fi colaborator al muzeului şi sprijin noua conducere în toate activităţile. Eu voi fi aici pentru că am în spate toate campanile arheologice din judeţ”, a povestit profesorul Şerbănescu. Mărturiseşte că şi-a dat seama că va fi concediat în momentul în care a fost aprobată ordonanţa de urgenţă nr.77 din 29 iunie 2013. “ Până atunci era obligatoriu să concediezi 7 oameni ca să angajezi unul, acum e suficient să plece unul singur pentru a-i lua altul locul”, spune proaspătul pensionar. Aşteaptă decizia de pensionare şi speră să aibă un venit lunat cât de cât decent. “Măcar 2.500 de lei să fie pensia atât cât încasam ca director al muzeului. Aş fi foarte mulţumit”, spune arheologul.

Al doilea ctitor

Absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, promoţia 1958, Done Şerbănescu…….
Citeste mai mult: adev.ro/muef2o

Am scris aceste lucruri pentru ca domnul Done Şerbănescu a devenit o figură emblematică a culturii şi istoriei Olteniţei, un om pe care îl respect profund pentru tot ce a făcut şi pentru tot ce mai are de făcut.

Omul care a scris istoria la Olteniţa. Director de muzeu, scos forţat la pensie la 81 de aniCiteste mai mult: adev.ro/muef2o
Omul care a scris istoria la Olteniţa. Director de muzeu, scos forţat la pensie la 81 de aniCiteste mai mult: adev.ro/muef2o

One thought on “Done Şerbănescu nu mai este la muzeu

  1. Prof.Done un om dedicat istoriei care s-a desfasurat in zona Oltenitei timp de 2000 de ani.Multa sanate si pensie lunga.Grigore

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s