Sloganul PSD la alegeri a fost „Pe primul loc oamenii!”


Sloganul sub care a candidat PSD, la alegeri, sau mai bine zis unul dintre ele a fost acesta „Pe primul loc oamenii!”. Eu îmi permit să adaug ceva la el:  „Pe primul loc oamenii! Oamenii mei!” Voi exemplifica cu două situații create la noi în Municipiu. Oare de ce mai este Municipiu ¹? Pentru salarii mai mari în administrație! Să analizăm puţin cerinţele pentru ca Oltenița poate să rămână municipiu.

  • Populația ocupată în activități neagricole – 85%?????? Chiar aş vrea să ştiu cât din populație este ocupată conform acestei cerințe. 10-20%?!!!
  • Număr de paturi în spitale la 1000 de locuitori – 10.  Oare?!! Dacă spitalul se închide câte locuri ar mai fi. Şi totuşi 21 000 locuitori ar trebui să dispună de 210 paturi. Oare sunt?
  • Număr de medici care revin la 1000 de locuitori – 2,3! Sigur sunt mult mai puţini!
  • Unități de învățământ-postliceal. Avem? N-avem!!
  • Dotări culturale și sportive – săli de spectacol, eventual teatre, instituții muzicale, biblioteci publice, stadion, săli de sport. Săli de spectacol, nu, biblioteci da, stadion, un râs.
  • Locuri în hoteluri – 100. Nu!

Deci dacă n-avem locuri de muncă, nu sunt nici impozite, nici nu sunt venituri suficiente la bugetul local.

Cu toate astea vă dau un exemplu concludent: Ecosal Olteniţa. Societate de salubrizare, înființată anul trecut, după alegerile locale. Dacă atunci când era în subordinea primăriei societatea era deservită de 3-4 funcţionari, acum sunt angajaţi la birou 45 de neproductivi, iar cei rămași pe teren sunt  aceeaşi. În era calculatoarelor când o contabilitate la o firmă mare, al cărei patron doreşte profit,  este ţinută de un om, acum este împărţită la acestă firmă cum se poate mai întortocheat. À propos! Pe vremea când serviciul era în subordinea primăriei plata serviciilor se făcea la casierie, fără ca să se deplaseze nimeni pe teren. Dar trebuia recompensata clientela politică, camarila de partid şi s-a făcut pe spatele contribuabilului.

Un alt exemplu este înființarea postului de purtător de cuvânt al primăriei. Până acum n-a avut nici o contribuţie acest puştan, Raymond Madinoaie.

Măcar site-ul primăriei ar fi trebuit avut în vedere de domnul Madinoaie care în lipsa unei activităţi concrete vine şi mă ameninţă că dacă îi mai folosesc numele în articolele mele îmi trimite factura pentru publicitate. Deci cum vă spuneam, iată ce scrie pe site-ul acesteia

PRIMARIA MUNICIPIUL OLTENITA
Mun. Oltenita, Jud. Calarasi
B-dul Republicii nr. 64
Primar :Tone Petre
Viceprimar : Cercel Florian
Tel : 0242.515.770
Fax : 0242.515.087

 Două erori grave. Nr 64 este numărul de acasă al domnului Madinoaie, dar la primărie este numărul 40.

A doua eroare este că domnul Cercel şi-a dat demisia din funcţia de Viceprimar încă din februarie a.c. Acum este vice domnul Mavrodin.

Pe site-ul primăriei am văzut doar două comunicate de presă:  -Comunicat de presa 10.01.2008 ; -Comunicat de presa 10.02.2008

Ca să n-o mai lungesc mult opinia mea este că Olteniţa nu mai poate fi municipiu când forţa de muncă activă din oraş este de aproximativ 10 %, aceasta fără a lua în considerare funcţionarii publici, care fac o muncă utilă, dar nu produc locuri de muncă pe orizontală, ei consumând bani şi nu aducând plus-valoare unui produs prin munca lor. Nici conducerea actuală a localității nu este interesată de olteniţeni ci de interesele lor în Olteniţa.

¹Un municipiu (din latinămunicipium) este o unitate administrativă în România. Acest status este acordat orașelor mai mari, cu un grad ridicat de urbanizare, cu o populație relativ mare, în general de peste 15 000 locuitori, cu un rol economic, social, politic și cultural însemnat.

Criterii

Conform legilor[1] din România un oraș trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cantitative și calitative, minimale pentru a fi declarat municipiu¹ :

1.Număr de locuitori – 40 000

2.Populația ocupată în activități neagricole – 85%

3.Dotarea locuințelor cu instalații de alimentare cu apă – 80%

4.Dotarea locuințelor cu baie și WC în locuință – 75%

5.Număr de paturi în spitale la 1000 de locuitori – 10

6.Număr de medici care revin la 1000 de locuitori – 2,3

7.Unități de învățământ-postliceal

8.Dotări culturale și sportive – săli de spectacol, eventual teatre, instituții muzicale, biblioteci publice, stadion, săli de sport

9.Locuri în hoteluri – 100

10.Străzi modernizate – 60%

11.Străzi cu rețele de distribuție a apei – 70%

12.Străzi cu conducte de canalizare – 60%

13.Epurarea apelor uzate – stație de epurare cu treaptă mecanică și biologică

14.Străzi cu rețele de hidranți exteriori pentru stingerea incendiilor – 70 %

15.Spații verzi (parcuri, grădini publice, scuaruri) – 15 m²/loc.

16.Depozit controlat de deșeuri, cu acces asigurat – parc public

Sursă Wikipedia

Luntrea lui Caron este ceea ce ar trebui  societății noastre de astăzi. Astăzi se vând kilometri de Styx, fără a le fi frică de pedeapsă.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s