Politica ta

victor-ponta

Proiectul de Buget este discutat, negociat si agreat cu partenerii internationali – Ponta Viorel Victor, prim-ministrul coloniei

Sincer, mi-ar fi fost rusine sa rostesc fraza din citat,  V.V.Ponta nici macar n-a rosit, deci este deja un politician matur.
In rest, ascultati-l sau cititi-l mai des pe Ilie Serbanescu, omul chiar stie ce spune dar, din pacate, este si  singurul care o spune.

  • Programul FMI este un program de tăiere a consumului. Obiectiv nu poate genera creştere economică. În lipsa acesteia, orice recuperări în salarii şi pensii nu pot fi acoperite decât din creşteri de taxe şi impozite.

Restul e gargara politicianista, de aceea am  scris deja in titlu : „votat”.
Si doua vorbe despre revizuirea Constitutiei : nu cred ca se va ajunge la vreun consens si deci la un referendum in septembrie.
Sunt prea multi cartofi fierbinti si legi de modificat

Vezi articolul original

4 gânduri despre „

  1. O mică completare !!!Un ministru de finanţe NU ARE NICI O PUTERE ÎN FAŢA DECIZIEI LUATE DE PREŞ.EDINTE,GUVERNATORUL BNR ŞI PREMIER DE A VINDE ŢARA PE 2 CREIŢARI ŞI DE A O TRANSFORMA ÎN COLONIE !!!iNCLUSIV POPORUL CARE ESTE DOAR O TURMĂ DE OI MANIPULATĂ ODIOS DE CĂTRE ABSOLUT TOŢI CARE SE PERINDĂ ÎN FRUNTEA ŢĂRII !!!

    Apreciază

  2. Salut Popică !
    Prietenul nostru Alioşa este mereu Gică-Contra 😀 !
    La început spunea că doar băsea e de vină că Românica a devenit colonie !I-am replicat că drumul a fost deschis şi bătătorit de Năstase şi gaşca lui ! Acum,Alioşa a dat-o mai în urmă şi ne mărturiseşte că statutul de colonie a fost implementat de CDR 😀 !Acum,eu plusez şi spun că,de fapt,pregătirea a fost începută de ceauşescu 😀 !!!A fost la Vanga şi ea i-a prezis că o să fie împuşcat!Atunci,nea ceaşcă a construit o grămadă de fabrici şi uzine şi a lichidat complet datoria externă!!!Ca să aibe ce distruge cei ce-l vor împuşca şi când vor fi în curul gol să se împrumute la FMI ca să devenim colonia UE !!!Ce părere ai de acest scenariu 😀 😀 😀 ?????

    Apreciază

  3. @ Buna dimineata Popica !
    Ilie Serbanescu repeta ca papagalul cuvantul COLONIE !
    De ce nu spune ca statutul de COLONIE a fost implementat in ROMANIA chiar de pe vremea cand el era ministru al coalitiei de trista amintire CDR ???
    Daca era COOPTAT in guvernul USL,
    NU MAI repeta cuvantul COLONIE !
    Asa-i romanul !!!
    Aliosa.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.