Ce-ți trebuie în casă


Pentru oricine are o casa, cele mai importante încăperi sunt bucătăria și dormitorul. În dormitor poți să ai parte de un somn sănătos și odihnitor dacă ai un pat confortabil. Stilul tineresc este caracterizat prin paturi mari, de mijloc şi un mobilier simplu, de multe ori înălțându-se până în tavan, sau alte ori mult mai simplu, un pat cu doua noptiere si atât. Este o opțiune simpla în favoarea confortului realizat prin spații extinse.

Bucătăria este şi ea foarte importantă, iar dacă vrei să poți găti repede mâncăruri sănătoase trebuie să ai mai multe dispozitive şi oale şi crătiţi şi…. Trebuie să ai şi unde să le pui aşa că trebuie avut în vedere spațiul de depozitare pe care ţi-l poate oferi o mobilă de bucătărie. Aşa că dacă doriţi să dispuneți de tot confortul unui cămin liniţtit  va recomand cu căldură o  mobila de dormitor dar și un  mobilier de bucatarie pentru clipe plăcute în căminul dumneavoastră


Politica ta

victor-ponta

Proiectul de Buget este discutat, negociat si agreat cu partenerii internationali – Ponta Viorel Victor, prim-ministrul coloniei

Sincer, mi-ar fi fost rusine sa rostesc fraza din citat,  V.V.Ponta nici macar n-a rosit, deci este deja un politician matur.
In rest, ascultati-l sau cititi-l mai des pe Ilie Serbanescu, omul chiar stie ce spune dar, din pacate, este si  singurul care o spune.

  • Programul FMI este un program de tăiere a consumului. Obiectiv nu poate genera creştere economică. În lipsa acesteia, orice recuperări în salarii şi pensii nu pot fi acoperite decât din creşteri de taxe şi impozite.

Restul e gargara politicianista, de aceea am  scris deja in titlu : „votat”.
Si doua vorbe despre revizuirea Constitutiei : nu cred ca se va ajunge la vreun consens si deci la un referendum in septembrie.
Sunt prea multi cartofi fierbinti si legi de modificat

Vezi articolul original


BLOG DE DAT CU CAPU`

Ronan Parke, un băiețel simpatic și timid care a reușit să ridice juriul în picioare la Britain`s Got Talent și care a primit cele mai bune critici din istoria concursului. David Hasselhoff spunea despre Ronan, după prima apariție pe scenă a acestuia: „Ronan Parke, rețineți numele acesta! Va face istorie.” 

Într-un an jumătate de la prima sa apariție, încununată cu succes, și-a scos primul CD și și-a făcut câțiva mii de fani. În vacanțele scurte susține și câte un concert. Fanii pot cumpăra postere personalizate semnate de Ronan de pe site-ul lui, precum și albume foto cu el. Prețurile sunt piperate dar livrarea se face în majoritatea țărilor din Europa. 

Momentul de debut:

Recomandările mele: 

Pentru fani 🙂

Official website

YouTube official channel

Facebook official page

Official twitter

Vezi articolul original