La munca români, nu la întins mâna! Zise Băse


Munca lui Băsescu
Munca lui Băsescu „indicății”

La munca, așa cum ne învață tătucu‘

“Dacă vă gândiți să preluăm ceva, cred că ce e de preluat este tenacitatea chilienilor în a munci, în a-și atinge obiectivele”, a afirmat Băsescu, întrebat de jurnaliști ce i-a plăcut în această ţară și ce crede că ar putea fi preluat și în România.

Președintele a spus însă că sistemele din cele două țări sunt diferite și că nu crede că ar fi de preluat din Chile modelul social privind sistemele de sănătate și educația superioară, care sunt private, cu o minimă intervenție a statului.

“Nu aș vrea să preluăm și, spre exemplu, modul de a se susține educația, care este extrem de scumpă. În România este gratuită, în Chile ca să fii student la medicină costă vreo 14.000 de dolari pe an. Nu aș vrea să preluăm sănătatea, unde nu există decât asigurări private și urgență se plătește cu banii jos. Deci avem sisteme diferite, noi avem un sistem în care statul rămâne implicat în principalele zone de interes pentru orice om, sănătate și educație”, a menționat Băsescu.

Citește mai mult pe REALITATEA.NET
Munca nu este adevărată
In intervalul aprilie-iunie 2012, rata de ocupare a populației de 15-64 de ani (ponderea populației ocupate din aceasta grupa de vârsta în populația totala de 15-64 de ani) a fost de 60 % iar rata șomajului a fost de 6,9%, arata datele publicate marti de Institutul National de Statistica. Rata de ocupare a populației în vârsta de 20-64 ani a fost de 64,3%, la o distanta de 5,7 puncte procentuale fata de ținta națională de 70% stabilita in contextul Strategiei Europa 2020, mai precizeaza statisticienii.
Vezi in text grafice cu distributia somerilor dupa nivelul de educatie, grupe de varsta si alti indicatori relevanti ai pietei muncii
Munca este pentru săraci. Bogați fură

In trimestrul II al anului 2012, populația activa a României era de 10,05 milioane de romani, din care 9,36 mil. persoane erau ocupate si 693.000 de romani erau șomeri. Raportul de dependenta economica (numărul persoanelor inactive si in somaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1281 la mie.

„Numărul bugetarilor a scăzut în anul 2012 cu 15.000 de persoane, de la 1,202 milioane persoane la 1,187 milioane persoane, iar pe parcursul anilor de criza economica reducerea a fost de peste 200.000 de persoane în sectorul public„

5 thoughts on “La munca români, nu la întins mâna! Zise Băse

  1. Salutare prieteni,Popică şi Alioşa!
    Popică,dacă abia acum crezi că o iei pe arătură e bine,eu de mult sunt plecat cu „sorcova”!De când am înţeles că TOŢI SUNT O APĂ Ş-UN PĂMÂNT!!!
    Alioşa,nu greşeşti,şi Realitatea e băsistă!!!Dar nu trebuie să te mire,şi Antena3 este băsistă😀 !!! Ce audienţă are băsea la labeunu sau otv şi ce audienţă are la Antena3 ??? La Antena3 nu trec nici 10 minute fără să-l pomenească pe băse!
    Nu are importanţă că-l critică,important e că-i dau importanţă şi-l aduc mereu şi insistent în prim-plan !!!Mogulul ştie să-şi apere pielea! Corb la corb nu scoate ochii !!! O mână spală pe alta şi amândouă spală obrazul !!! „Eu mă fac că te critic,dar îţi fac rating cât casa !!!” „Eu mă fac că te bag la puşcărie,dar o lungesc până ţi se prescriu toate !!!” Sunt doar amândoi din acelaşi aluat securisto-jigodesc!!!
    S-auzim şi de bine,că de rău ….. auuuuuuuuuuu !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s