Scrisoarea Domnului Victor Ponta către E.S. Domnul Jose Manuel BAROSSO


E. S. Domnului Jose Manuel BAROSSO

Preşedintele Comisiei Europene

Domnule Preşedinte,

Doresc să mă adresez dumneavoastră cu privire la referendumul care va avea loc în România, pe 29 iulie. După cum ştiţi, el este rezultatul procedurii de suspendare, (prevăzute de art.  95 al Constituţiei), decise de Parlamentul României. Aceasta respectă întru totul prevederile legale şi constituţionale aşa cum este confirmat prin Decizia Curţii Constituţionale Nr. 1 , din 9 iulie 2012.

În scrisoarea mea din 16 iulie a.c. am exprimat angajamentul nostru de a implementa în totalitate deciziile Curţii Constituţionale. Angajamentele noastre în ceea ce priveşte organizarea referendumului şi atribuţiile Curţii Constituţionale au fost respectate în întregime. În mod excepţional, a fost stabilit  un prag privind participarea la referendum în vederea validării acestuia (la 50%+1 din numărul de votanţi înregistraţi) cu toate că aceasta nu este o regulă în marea majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene, fiind totodată împotriva recomandării Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei.

O nouă confirmare a faptului că toate condiţiile legale stabilite pentru referendum sunt îndeplinite a fost emisă astăzi, 24 iulie, de către Curtea Constituţională. Aceasta a respins contestaţia PDL cu privire la orarul de desfăşurare a votului în ziua referendumului.

În ciuda acestor evoluţii aş vrea să vă informez despre ultima decizie luată de către PDL şi Preşedintele Băsescu privind boicotarea referendumului. Cu toate că referendumul este organizat cu respectarea strictă a Constituţiei şi a deciziilor Curţii Constituţionale, PDL şi domnul Băsescu şi-au anunţat public, astăzi, decizia de a îndemna propriul electorat să nu voteze în ziua referendumului.

Consider că decizia PDL şi a domnului Băsescu este o violare evidentă a principiilor democratice, un abuz clar împotriva Constituţiei şi Statului de drept şi sperăm că aceste atitudini şi decizii vor fi evaluate adecvat de către instituţiile UE.

După cum aţi afirmat  în mod corect, democraţia trebuie să se exercite prin respectarea regulilor. Constatăm însă că domnul Băsescu şi PDL forţează, în aceste zile, regulile democratice, încercând să producă o fractură în cadrul societăţii româneşti. Aceste acte reprezintă o sfidare clară a drepturilor Constituţionale ale cetăţenilor, o incitare la nerespectarea deciziei Curţii Constituţionale, de vreme ce aceasta afirmă cu claritate că procedura de suspendare trebuie să se încheie printr-un referendum.

Curtea Constituţională a României, prin Decizia sa nr. 731, din 10 iulie 2012, argumentează că „participarea la referendum a majorităţii cetăţenilor este un act de responsabilitate civică”. Mai mult, există informaţii publice că unii reprezentanţi ai PDL, partidul domnului Băsescu, nu numai că instigă populaţia la boicotarea referendumului, dar au şi iniţiative de a reţine cărţile de identitate ale cetăţenilor, sub diverse pretexte, împiedicându-i astfel să îşi exercite dreptul la vot. Legea nr. 3/2000 privind organizarea referendumului stipulează la art. 52 că “împiedicarea, prin orice mijloace a liberului exerciţiu a dreptului de a participa la referendum constituie infracţiune”.

Aceste circumstanţe confirmă suspiciunea că demersurile recente ale reprezentanţilor PDL (membri ai Parlamentului României şi membri ai Parlamentului European) sunt acţiuni premeditate pentru a obţine invalidarea referendumului prin orice mijloace.

După cum ştiţi, Domnule preşedinte, Guvernul României s-a angajat în mod responsabil să elimine toate motivele de îngrijorare exprimate de Comisia Europeană cu privire la procesul de derulare a referendumului. Folosesc această ocazie pentru a reitera angajamentul nostru ferm de a implementa în totalitate toate cele 11 aspecte la care am făcut referire în scrisoarea mea din 16 iulie. În acelaşi timp, putem doar să constatăm că mesajele pe care dumneavoastră le-aţi  exprimat cu bună credinţă au fost folosite şi abuzate de dl. Băsescu şi partidul domniei sale, care le-au interpretat exclusiv  în beneficiu propriu.

În ultimele săptămâni, v-aţi exprimat îngrijorările cu privire la posibile ameninţări la adresa regulilor democratice, a regulilor Europene, respectiv la adresa statului de drept din România. În acest moment, putem doar spera că veţi estima şi aceste acţiuni antidemocratice iniţiate de către preşedintele Băsescu ca ameninţări serioase la aceleaşi valori.

Sunt încrezător, Domnule Preşedinte,  că în aceste circumstanţe, un mesaj de încurajare din partea dumneavoastră adresat cetăţenilor români în direcţia exercitării cu responsabilitate a drepturilor lor democratice de vot ar fi deosebit de apreciat. La fel ca întotdeauna, vom acorda atenţie deosebită sfatului şi îndrumării dumneavoastră. Din acest motiv, aş aprecia dacă aţi considera exprimarea cât mai curând a unei atitudini pentru prevenirea oricăror abuzuri şi prezervării principiilor democratice şi a statului de drept.

Cu sinceritate,

Victor Ponta

Prim Ministru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s