Bravo Daniel Constantin


Câteva cuvinte ale domniei sale, de la masa conferinţei de presă a USL, au exprimat exact ce reprezintă rezultatul alegerilor de azi : „Românii şi-au exprimat nemulţumirea” faţă  de guvernarea PDL, faţă de Epoca negră băsesco-PDL-istă.

Mai aveţi mult domnilor până să îmi câștigați încrederea, mai ales când Victor Ponta a spus că trebuie să aşteptăm alegerile parlamentare pentru ca oamenii să se convingă de alegerea făcută, că a fost o alegere bună. Domnule Ponta aveţi un guvern care reprezintă voinţa USL, aveţi un parlament ce vă susţine! Ce vă opreşte să începeţi  opera de reconstrucţie a României?

Anunțuri

Un gând despre „Bravo Daniel Constantin

  1. Crezi că de asta le pasă lor acum???Acum sunt alte priorităţi,să-şi consolideze puterea (s-o cimenteze pentru cel puţin 4 ani!),să-şi pună protejaţii şi sponsorii,în locul celor de la pedelepre pe care i-au rejectat,în posturile cheie cu bani mulţi,să „pregătească” parlamentarele,şi pe urmăăăă vor începe să gândească ceva pentru „reconstrucţia” României!Dar stai un picuţ,mi-am adus aminte că Ponta a făcut un prim pas în reconstrucţia României,”O veste bunăăăă,am obţinut 1 miliard de euro de la BM,suplimentar peste împrumutul „criminal” făcut de băse-boc la FMI”!!!SUPERB!!!
    Nu-ţi place noua putere,cum a început guvernarea în forţă???Mie-mi place la nebunie 😀 😀 😀 !!!Staaaaaiiiiii,şi Chiţoiu a început „reconstrucţia” României „Însăşi prezenţa mea la Roşia Montană este o garanţie că anul ăsta dăm drumul la cianurare,la fel şi la CupruMinAbrud”!!!Dacă mai sap la memorie,mai găsesc şi alte acţiuni super!!!Poate adaugi tu câte ceva!!!
    Să fi iubit,
    Bogdan.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s