Perspective sumbre asupra bunăstării României.


Nu sunt nici pe departe un specialist în economie, ci sunt un consumator al fenomenului economic. Am trăit în mai multe Românii, începând cu cea a lui Gheorghiu Dej până la aceasta, ciudată, unde este un concubinaj forţat între doi reprezentanţi ai ideilor diferite, ai doctrinelor diferite, ai binelui şi răului. Iată motivul ce mă îndreptăţeşte să am o părere asupra situaţiei economice care îmi guvernează viaţa, atât cât a mai rămas din ea, dar şi viaţa urmaşilor mei.

Citind un articol al lui Gondolin am ajuns la sursa sa de inspiraţie: Cum funcţionează motoarele economiei României? Nu se întrevăd evoluţii spectaculoase, banii altora sunt soluţia . (Claudiu Doltu care este doctor în științe economice, profesor la Academia de Studii Economice din București, la Catedra de Economie și Politici Economice.)

„Doltu a spus că pentru a avea un „mediu plăcut de trăit” există practic două soluţii: creşterea productivităţii sau banii altora.

Ţin să vă  contrazic domnule Doltu. Pentru cine să producem mai mult? Sau pentru ce? Pentru a crea altă criză economică bazată pe supraproducţie? Un fals boom economic, ca cel imobiliar,  creat pe baze false. Mulţi au început să ridice case, pe baza câştigurilor aduse în România de cei ce lucrau în străinătate, mai ales de căpşunari şi menajere şi cerşetori.  Cererea principală de forţă de muncă din occident era pentru meserii necalificate. Acum restrângerea activităţii economice din Europa îi obligă pe cei care refuzau munci necalificate, la ei în ţară, să le facă ei înşişi. Exodul de populaţie din România îndreptat spre acele ţări se întoarce la case neterminate, a căror întreţinere depăşeşte cu mult puterea lor financiară actuală.

O altă problemă  o reprezintă faptul că banii, ce i-am putea obţine din străinătate, au o anumită destinaţie, care să nu afecteze economia ţărilor din care provin.

În România s-au acumulat averi imense în mâna unor persoane. Acestea ar trebui  să fie stimulate şi dacă nu vor, obligate să reinvestească o parte din bani în domenii cheie pe care le consideră specialiştii în acest fel. Iahturile de lux, serbările cu manele, etc. nu sunt aducătoare de venituri la bugetul statului.

Iată un exemplu din zona în care locuiesc, în care anumite naţiuni au ştiut să îşi poarte interesul.

În anii ’90 câţiva cetăţeni din ţările arabe au început să cumpere terenuri arabile şi alte proprietăţi, în ideea de a avea o producţie modernă. Acum deţin terenuri cu care hrănesc mai mult de jumătate din populaţia ţării lor. Ei au fost sprijiniţi financiar de ţara de baştină. Din producţia lor,  dacă vând 2-3% pe piaţa românească. Totul merge la ei în ţară. În ultimul timp au ridicat nişte silozuri pentru prelucrarea şi păstrarea produselor agricole, care pun în dificultate mulţi moşieri(?) români care au rămas acum cu silozurile proprii goale. Moşierii români sunt în fapt nişte samsari. Această societate economica a arabilor are în jur de 100 de angajaţi. La început au adus maşini agricole, la mâna a doua iar acum au maşini controlate prin satelit. Acelaşi teritoriu pe care îl exploatează ei acum, cu toate anexele, inclusiv creşterea de animale,  era deservit de peste 25.000 de angajaţi, pe timpul lui Ceauşescu.

Acest gen de afaceri ar trebui încurajat de economiştii români, de un guvern românesc.  Am avut o poartă de intre în Imperiul Rus actual prin Krivoy Rog. Ce s-a ales? Ruină, crime, oameni disperaţi. Arabii despre care vorbesc au venit aici, s-au angajat la firme româneşti, apoi uşor, uşor au realizat acest imperiu economic de care vă vorbesc eu acum.  Noi aveam în Ucraina parte însemnată din afacere. Ce s-a ales:  praful. Imperiul Rus este mare. Ţările africane sunt o piaţă de desfacere imensă.

Românii au iertat Irakul de multe datorii! De ce? Ca să-l pupe în fund pe marele Sam.

Arabii de care vorbesc sunt nişte cetăţeni liniştiţi ai localităţii mele, care au viaţă de familie şi de societate normală, fără fumuri sau alte comportamente deviante care se văd la beizadelele noastre, dar şi la părinţii acestor beizadele.

Acest gen de afaceri, cu sprijinul statului român, ar trebui să le vadă domnul Dotu înainte de a spune ca trebuie să crească productivitatea muncii. Arabii au făcut-o în detrimentul a mii de locuri de muncă. Bravo lor, dar au lucrat în ţări străine! De ce românii să nu fie asemenea lor.

Oare Victor Ponta şi USL vor recupera Krivoi-Rog? Oare ei vor recupera datoriile de război ale României. Dragă Alioşa când vom avea un guvern român? Domnilor economişti cu tableta în mână, alta este viaţa reală.
PS.


SACCSIV - blog ortodox

Iata ce putem citi in articolul Tatăl celui care l-a făcut preşedinte pe Francois Hollande în Franţa este român, născut la Brăila:

România are „pile” în noua administraţie din Franţa: Pierre Moscovici, 54 de ani, şeful de campanie a lui Francois Hollande, noul preşedinte al Franţei, este pe jumătate român.

Tatăl său, Serge Moscovici, profesor de psihologie socială, s-a născut la Brăila într-o familie de evrei în 1925 şi a fost membru în ilegalitate al Partidului Comunist Român. El a plecat din România în Franţa în 1948.

Pierre Moscovici cunoaşte foarte bine România, fiind chiar raportor al Parlamentului European pentru aderarea României la Uniunea Europeană înainte de 2007. El chiar a declarat la un moment dat în Parlamentul european că se simte „pe jumătate român”.

„Raportorul din Parlamentul European Pierre Moscovici a subliniat necesitatea ca guvernul român să fie mai performant în satisfacerea cerinţelor integrării”, scria analistul Silviu Brucan…

Vezi articolul original 1.457 de cuvinte mai mult

De ce sunt neîncrezător în guvernul Ponta?


Mulţi prieteni din blogosfreră au făcut unele afirmaţii în care mi se reproşa că acest guvern nu avea ce să facă mai mult în câteva zile de guvernare.

Voi da un exemplu care mă implică în mod direct, cel al restituiri CASS către pensionari. Acest subiect a început să nască controverse juridice între specialişti. Am fost incitat să scriu despre felul în care văd eu problema de articolul : Restituirea CASS către pensionari se face eșalonat. Ce se întâmpla cu cei care vor deceda înainte de finalizarea plaților” al redactorului  şef al site-ului avocatnet.ro, Roxana Neagu.

Într-o emulaţie populistă, caracteristică din punct de vedere uman, oricărei situaţii similare cu cea a căderii guvernului pro-Băsescu şi preluarea puterii de adversarii săi politici, prima măsură populistă, cu efecte imediate a a fost cea de a restituii banii, care în baza unei hotărâri neconstituţionale,  a guvernului Boc au fost reţinuţi pensionarilor şi bugetarilor. Restituirea început, lucru resimţit de mine personal, prin faptul că mi s-a reţinut o cotă mai mică din pensie, cea referitoare la CAS. M-am bucurat!? Momentan da, dar am văzut că nu sunt motive de bucurie.

Restituirea sumelor reţinute abuziv, aşa cum se prevede în actualele acte normative nu mă nemulţumeşte. Guvernul Boc a greşit şi principali vinovaţi sunt cei ce au semnat actul prin care se interpreta intenţionat  eronat, anticonstituţional, aplicarea legii, nr.95/2006,  dispozițiilor art.259 alin.(2),  în sensul ca procentul de 5,5% se aplica numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.

Prin hotărârile adoptate de actualul guvern se acoperă erori grave ale clicii băsesco-boc-iste. Oare o mână o spală pe alta?

Eu cred că ar fi trebuit facilitată o metodă mai simplă de acţionare în judecată a persoanelor direct responsabile şi recuperarea pagubelor de la ei, cei direct vinovaţi. Eu poate vreau să cer daune morale!! Cui? Mă tem că dacă voi intenta un astfel de proces nu voi putea să supravieţuiesc până la sfârşitul acestuia.

O întrebare de om prost, pe care o pun: Guvernul Ponta şi USL se tem că vor cădea şi ei în păcat, iar guvernele ulterioare să facă precum ei? Eu nu vreau să mai iert pe cei care în ultima decadă şi-au bătut joc de mine! Până la urmă ce voi primi eu înapoi, momentan, va fi returnat înzecit de generaţiile viitoare ca dobânzi la împrumuturi.

Încă o întrebare retorică: Când va fi România un stat de drept?