Concluzii personale după mitingul USL


De unde luăm acești Incoruptibili?

Ieri am fost în București alături de cei peste 20 ooo de protestatari de la Arcul de Triumf! Am plecat spre Piața Universităţi fără să fim împiedicaţi de jandarmi. Surpriza plăcută a fost să văd că ofiţerii serviciilor speciale nu sunt aşa de experimentaţi ca cei ai lui Ceauşescu. Unuia dintre ei, ce mergea în coloanăîn faţa mea,  i se vedea tocul revolverului. Nu am reușit sa îl fotografiez pentru că atunci când m-a văzut că pregătesc aparatul de fotografiat și-a acoperit faţa și a tulit-o!

Pe toată perioada deplasării Jandarmii și forțele de ordine au fost OK. Au blocat o jumătate de bulevard ca să ne deplasăm. Concluzii: Ponta nu mai are aceeaşi susţinere din partea populaţiei. Dacă şi PSD aducea ieri oameni în București era altceva!

Orban a adus o pată de ridicol asupra  PNL.

Cei din Piața Universităţii nu  sunt apolitici dar nu sunt de acord nici cu clasa politică actuală. De fapt ieri la miting am auzit o opinie a unui demonstrant ca și mine, pe care o rezum astfel: Nu există nici o diferenţă între Elena  Udrea şi Oana Niculescu Mizil, în ce priveşte moralitatea.  Pentru mine Elena Udrea este un fel de

Dacă prin reducerea la absurd, cade Băsescu şi haita lui de hiene, în cine va avea încredere populaţia care va merge la urne?  Vom avea din nou un absenteism uriaş la vot? Acest absenteism este indus de politicieni, dar ei trebuie să simtă frica alegătorilor. Nu frica de violenţă ci faptul că la terminarea mandatului vor trebui să dea seama de ce au făcut. Ar trebui nu numai excluşi din viaţa politică, dar să existe şi o răspundere administrativă, ca şi una penală în cazul în care se constată astfel de delicte. Poate la ora actuală România are nevoie de o perioadă în care  un guvern de tranziție, cu puteri lărgite, să facă curăţenie în clasa politică! Poate pe perioada acestei guvernări ar trebui să nu avem un preşedinte ales.  De unde luăm acești Incoruptibili?

La discursul liderilor USL am observat că bat în retragere! Nu mai promit că până acum, că va curge lapte şi miere după alegeri. Promit şi ei tot o perioadă grea, ca moștenire a guvernării actuale. Aşa-i românul! Să fie păcălit.

În seara aceasta văd că au apărut portrete  ale regelui Mihai în piaţă! Oare asta să fie soluţia? Mira-m-aş!

Vreau şi voi demonstra până la sfârşit alături de această mişcare. Mişcare de înlăturare a dictaturii băsesciano-udriste! Dorinţa arzândă este să îi văd la puşcărie.

În acelaşi timp mă tem şi de ce va fi după?

Imagini aici şi aici

NU POŢI SĂ FACI DIN CĂCAT BICI!


Aici are dreptate autorul articolului!

¡Viva la revolución!

După ce-am participat la protestele din Piaţa Universităţii şi la „marele” miting de la Arcul de Triumf, m-am convins de un lucru: manifestaţiile se vor fîsîi, iar golanul retardat, cu aere de reformator providenţial, de la Cotroceni va rămîne neclintit la locul lui, cel puţin pînă la alegerile din toamna acestui an. Motivul este cît se poate de simplu: numărul protestatarilor este mult, mult, mult prea mic. Numai ieri au fost ceva mai numeroşi, căci mitingul organizat de USL a atras mai mulţi oameni ca de obicei, din care o parte s-au deplasat, ulterior, la universitate. Altminteri, în piaţă şi în faţa Teatrului Naţional se adună, seară de seară, aceleaşi şi-aceleaşi figuri, devenite deja familiare şi care, de regulă, nu cred să însumeze nici o mie de persoane.

Românii sînt, în marea lor majoritate, fie laşi, fie nepăsători şi – am convingerea! – într-o măsură încă foarte mare, mult prea…

Vezi articolul original 448 de cuvinte mai mult