Primarul Milescu şi ai săi, de la Olteniţa


Primarul din Oltenița i-a vândut soției o stradă din oraș

Primarul din Oltenița i-a vândut soției o stradă din oraș- Cotidianul

Costinel Milescu, primarul oraşului Olteniţa, se pare că este într-un conflict de interese, după ce i-a vândut soției, Paula Milescu, o stradă din muncipiu.

Edilul se apără și spune că a fost cercetat și s-au verificat documentele, în urma cărora s-a stabilit că acțiunea este legală”.  Restul dezvăluirii aici, sub semnătura ziaristei Crina Ionescu în articolul publicat în Cotidianul, vineri, 21 octombrie 2011.

Ea mai spune:

Potrivit legii, în cazul în care functionarul public îndeplineste un act ori participa la luarea unei decizii prin care s-a realizat în mod direct sau indirect un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pâna la gradul 2 risca închisoare de la 6 luni la 5 ani si îi este interzis dreptul de a ocupa o functie publica.
Oare aşa se va întâmpla? Mira-m-aş! Va fi ca şi cu dosarul la DNA.

„Însă procurorii şi poliţiştii din Olteniţa care au instrumentat dosarele au tergiversat cercetările şi au amânat luarea unei decizii ani la rând. În această situaţie, directorul firmei Scutol, Mihai Manciu, a formulat o plângere pentru tergiversarea anchetei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Reevaluând probele şi reverificând competenţa, procurorul de caz a constatat că „în cauză sunt indicii de săvârşire a unor infracţiuni care, din punct de vedere material şi al calităţii făptuitorilor, sunt, potrivit dispoziţiilor legale, de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti” şi a trimis dosarul acestei instituţii, spre competentă soluţionare.” Tribunalul Călăraşi a hotărât: Primarul Olteniţei a vândut ilegal terenuri din domeniul public. Jurnalul.ro

ANTI RECENSĂMÂMT 2011


Presa românească începe să se trezească cu privire la recensământ

Am fost primii care au spus că există probleme şi în alte ţări europene cu privire la acest recensământ abuziv. Am văzut pe statisticile blogului, că am fost vizitaţi de presa şi televiziunile din România. De aceea avem un mesaj pentru toţi, puteţi prelua orice informaţie de pe acest blog. Oricine poate prelua, fie presă, fie doar bloggeri, şi nu cerem nici măcar să precizaţi sursa. Scopul nostru nu este reclama, traficul sau câştigul financiar, ci informarea corectă a populaţiei şi oferirea de soluţii celor care opun.
Cei ce se opun au prioritate. Deci salutăm cu bucurie articolul din Financiarul. Aşteptăm ca şi alţii să le urmeze exemplul.
Iata ce aflam din articolul Start la mârlănia formularistică europeană numită Recensământ 2011:

Anul 2011 e unul deosebit, sub aspect statistic: nu mai puţin de 73 de ţări ale lumii derulează la nivel naţional recensământul populaţiei şi al locuinţelor sau gospodăriilor. Adică aproape 36% din totalul de 204 state suverane înregistrate în 2011. De azi, gata, s-a dat şi la noi semnalul de plecare la evenimentul statistic numărul 1 al anului, recensământul populaţiei, al veniturilor de te miri unde, al proprietăţilor, al stării de sănătate, al numărulului găurilor din posterior şi al negilor de pe fese ş.a.m.d.

Numărul detaliilor asupra cărora se apleacă acest chestionar din 2011 este copleşitor şi pentru un neavizat în domeniu ca mine. Multe întrebări par a fi pur şi simplu inutile, la prima vedere.

De pildă, la formularul pentru locuinţe, punctul referitor la numărul de camere utilizate numai în scopuri profesionale, comerciale etc., cel cu privire la materialele utilizate la ferestre, termopan, lemn sau altă naţie de materie ce ţine de fizica solidelor.

La fiţuica pentru persoane, întrebările referitoare la eventuale dificultăţi de memorie sau concentrare, deficienţe de auz sau de comunicare sau dificultate în îngrijirea proprie mi se par demne de un răspuns… “de mamă” şi nu cred că de vină e numai firea mea de răsculat.

Şi totuşi, de vină pare a fi tot cucoana Europă, căci se pare că abundenţa informaţiilor solicitate e prezentă şi în formularele de pe alte meleaguri ale vechiului continent. Frenezia cu care guvernele europene bagă pe gât populaţiei abuz după abuz e din ce în ce mai evidentă.

Totuşi, pentru prima dată, în acest an, avem de a face cu intruziunea vădită a statului, după modelul totalitarismului comunist, în vieţile private ale cetăţenilor. Modelul “universal european” care se vrea a fi introdus din acest an bagă în corzi, fără doar şi poate, bunul simţ, fiind un atentat făţiş la decenţă.

Nemulţumiţii sunt nu numai în România, căci nu numai noi avem cârcotaşi.

În Germania, de exemplu, Padeluun, alias Rainer Schäffner, un artist şi activist feroce pentru protecţia informaţiilor cu caracter privat ale populaţiei, a înaintat o acţiune la Curtea Constituţională Federală împotriva actului normativ ce reglementează recensământul 2011. Cu toate acestea, vocile împotriva demersului guvernamental sunt întrucâtva diminuate faţă de situaţia de la ultimul recensământ din Germania Federală, din 1980, când s-au înregistrat sute de acţiuni împotrivă ale societăţii civile, ale asociaţiilor profesionale, sindicatelor, bisericilor, sprijinite de Partidul Verde şi de tineretul liberal din FDP (Freie Demokratische Partei).

Şi populaţia din Marea Britanie manifestă reticenţă faţă de noul tip de recensământ şi chiar se revoltă împotriva unor detalii intime pe care cenzorii sunt împuterniciţi să le ceară prin întrebările deochiate din formulare. Una din ele – care sună cretin de-a binelea – se referă la numele, sexul şi data de naştere ale amanţilor – “overnight visitors”.

Pe de altă parte, furia multora e dată şi de măsurile punitive draconice care pot fi aplicate, potrivit reglementărilor legale ale recensământului 2011, împotriva celor care refuză să coopereze şi care riscă amenzi de până la 1000 lire sterline. De asemenea, au fost înregistrate proteste şi vizavi de implicarea diviziei britanice a companiei Lockheed Martin, cel mai mare producător mondial de armament, în organizarea tehnică a recensământului, despre care se afirmă între altele că, nefiind o entitate britanică, nu va avea nici o problemă în a da cu flit complexelor vizavi de confidenţialitatea datelor procesate.

Nici în Cehia recensământul nu pare a fi foarte apreciat de populaţie. Proteste făţişe nu s-au înregistrat, dar o anumită reticenţă a populaţiei se simte, după cum afirmă ziarele pragheze care au testat opinia publică. Şi aici sunt amenzi pentru neimplicare, care pot merge până la 500 dolari americani.

Ungurii manifestă şi ei o serie de temeri vizavi de protecţia datelor, dar altfel atmosfera e paşnică şi vocile împotrivă nu se fac simţite ca la noi.

Cât priveşte organizarea recensământ naţional din România, sigur că e perfect normal să fie organizată periodic o asemenea campanie de strângere a datelor despre populaţie şi gospodării, despre industrie, servicii şi agricultură; orice ţară civilizată utilizează statistici în proiectarea politicilor sociale, economice, în elaborarea strategiilor de dezvoltare. Apropierea alegerilor dă însă naştere unor suspiciuni de folosire a datelor şi în scop electoral.

Pe de altă parte, nivelul de intimitate atins de întrebările din chestionare, dublat de isterizarea în masă, prin mass media şi internet, a populaţiei – deja sătulă până peste cap de contraperformanţele ultimelor guvernări – ridică numeroase semne de întrebare cu privire la buna credinţă a utilizării datelor cu caracter personal. S-a vorbit şi se vorbeşte mult despre obligativitatea comunicării codului numeric personal, vestitul CNP, cu privire la care există temeri că poate fi “furat” şi folosit la tot felul de nelegiuiri. Formularele recensământului nu sunt însă singurul loc de unde această informaţia poate fi extrasă de potenţiali răuvoitori sau răufăcători.

La o adică, la modul profund defectuos în care funcţionează societatea românească de după 1989, nu garantează nimeni că o şpagă mică nu “rezolvă” situaţia chiar de la birourile de evidenţă a populaţiei ori de la bănci. Ce rămâne, atunci? Rămâne nesimţirea sau lipsa de consideraţie a celor care au conceput un formular cu întrebări atât de intime şi a celor care au aprobat aşa ceva. Cred că e cazul ca aceşti indivizi să-şi mai vadă lungul nasului şi să revină cu picioarele pe pământ.

Şi mai cred că, înainte de a se grăbi să numere bobocii, un guvern responsabil ar trebui să se asigure că aceştia mai mişună încă, deci au hrană, apă şi ce le mai trebuie. Căci de dat ordine e mai uşor decât să fii tu însuţi un bun gospodar, nu-i aşa?

Reacţie românească la”Ţarul Kiro”


Descinderi la palatele romilor de la Strehaia, de pe Realitatea net şi cu celelalte articole pe aceeași temă. ” A rămas românu stăpân pe noi” spune o țigancă, în clipul de pe site! Palatele construite sunt urmare a furtișagurilor şi cerșetoriei, jafurilor şi traficului de carne vie, aşa cum este descris în cele ce urmează:

„Unii romi cersesc, altii nu, majoritatea nu cersesc. Noi intelegem ca de-alungul timpului romii au fost niste victime. In Londra copiii primesc bani frumosi, dar prea multe palate au fost construite acasa, in Romania si acum, dupa reportajul nostru, oamenii se vor gandi de doua ori atunci cand vor dori sa dea bani unui copil cersetor care este exploatat de niste oameni nu foarte respectabili si care au o gramada de bani. Cersetoria nu este o crima atat de mare, dar socant a fost sa descoperim scara industriala a acesteia”, spune reputatul jurnalist englez, John Sweeney, în interviul acordat Jurnalului Naţional.

Este demn de remarcat diferenţierea ce o face , „Unii romi cersesc, altii nu, majoritatea nu cersesc”. Cu toate acestea mesajul  sublimal, al acestor  reportajele,  este că romii români ar trebui trimişi înapoi în România. Ei sunt cauza răului în Anglia

Panorama tracks the family of boy who begs in BritainThe hard, cold life of Britain\’s child beggars, sunt două filme realizate de jurnalist.

Pregnant 12-year-old found in Roma raid, din „Dayly mail on line ” are în cuprinsul său trimitere prin link-uri,către alte două articole care nu au de-a face cu ţiganii români. Se induce eronat ideea că tot ei sunt protagoniștii. Acest articol din 2008 Revealed: How Romanian pickpocket gangs are building palaces back home with child slave labour, din aceaşi publicaţie, este actual şi azi.

Să-mi fie iertată comparația, dar problema romilor mi se pare analogă cu cea a câinilor comunitari. Ambele categorii fac rău, dar totodată fac parte din grupa celor protejați prin legi speciale.

Autoritățile române au intervenit la Strehaia datorită presei străine care a semnalat situația, dar poate şi datorită faptului că acolo mocnea un posibil conflict tip Katuniţa.

Întrebarea mea, cred legitimă, de ce autorităţile au lăsat să se ajungă la constituirea acelor averi ilicite. Nu putea fi tăiat răul din rădăcină, mai devreme? În opinia mea şi  acum este un „joc de glezne” al autorităţilor, fără o finalizare pe măsura faptelor prezumate.

Ce să fie? Complicitate la cel mai înalt nivel în privința corupţiei instutuţionalizate? Oare România a devenit \”Paşalâc UE” şi aşteaptă indicaţiile \”de la Poartă\”?

Factura de stânga a guvernării de dreapta. Teoria bidoanelor: ale lui Vântu şi ale statului


Dacă te interesează un  program emitere facturi gratuite, o  factura electronica , deschide link-urile de aici pentru factura electronica și programul emitere facturi.

Radu Zlati

Nu, nu e vorba de ajutoare sociale date celor care n-ar trebui să le primească.

Intrăm în al patrulea an al crizei şi în cel de-al treilea al presiunilor pentru ajustare ale FMI. O concluzie lapidară: la întâlnirea de peste două săptămâni, numai dacă domnul Jeffrey Franks dă lumea afară şi-l ia pe domnul Emil Boc la bătaie are şi România o şansă să scape de pierderile de miliarde (de euro!) ale companiilor de stat. Nu-i nicio glumă: cu restructurarea acestui comunism rezidual trebuia să înceapă orice guvernare de dreapta.

Dar în practica dreptei româneşti, restructurarea şi privatizarea n-au fost priorităţi(e singurul loc de unde nu s-a tăiat serios!) – au fost alte lucruri de făcut.

Ultimele cifre (se pot vedea AICI şi AICI) arată însă că protecţia de care companiile de stat s-au bucurat ŞI sub cabinetele domnului Emil Boc e mult mai adâncă decât dezbaterile de…

Vezi articolul original 1.263 de cuvinte mai mult

SOLUTIA DATA DE TRIBUNALUL SECTORULUI 1 IN PROCESUL CIVIL :BASESCU-PATRICIU,IN FAVOAREA PRIMULUI VA FI RECURATA!


Octavpelin's Weblog

Soluţia în procesul cu Băsescu pare bizară, va fi contestată, afirmă avocatul lui Patriciu.

„Soluţia pare drept bizară şi va fi contestată la instanţele superioare. Este potrivnică realităţilor documentate la dosar. N-am să fac decât să vă aduc aminte că în acest dosar s-a făcut proba existenţei unui interviu dat de reclamant, preşedintele României, în care chiar domnia sa admite existenţa unui incident violent cu copilul, incident pe care până la acel moment îl contestase”, a explicat Ovidiu Buduşan, avocatul lui Patriciu, într-o intervenţie la Antena 3.

„În aceste condiţii, mie îmi vine greu să înţeleg pe ce se poate bizui o hotărâre de admitere a acţiunii reclamantului”, a adăugat el.

Buduşan a explicat că, din punct de vedere juridic, în cadrul procesului s-a probat de către Dinu Patriciu că „nu a plăsmuit un incident, că acel incident a avut loc şi că poate să existe cel mult o constroversă…

Vezi articolul original 44 de cuvinte mai mult

… Slujnica si post-modernismul


blog de om

…stiu – imi gasesc mereu scuze pentru neglijarea « blogului de casa ». De asta data, insa, cei care imi urmaresc interventiile si pe Voxpublica sau pe Contributors vor fi observat ca n-a fost vorba de nici o discriminare intre public si privat. Practic, de o buna bucata vreme n-am mai scris nicaieri.

Adica am scris, dar nu cuvintele mele. Pentru prima oara in viata m-am inhamat la traducerea unei carti pentru Editura Univers. E vorba de The Help– un roman de Kathryn Stockett – care a facut furori peste ocean, a fost ecranizat, premiera a avut loc in august si a fost in top-ul box-office-ului pentru cateva saptamani. Pe scurt, pe foarte scurt, e vorba de tanara aspiranta la statututul de ziarista si/sau scriitoare (va suna cunoscut ?) la mijlocul anilor ’60, in plina batalie pentru drepturile civile (civil rights) : desegregare, Martin Luther King, asasinarea lui Kennedy, pilula anti-conceptionala, primul…

Vezi articolul original 553 de cuvinte mai mult

La noi mai rău ca la bulgari


Locuitorii din satul Katuniţa, au blocat drumul! Deja au fost uitaţi!?

Pictured: the two Roma men - Georgi Yordanov and Spas Hristov - who ran over several people, including two policemen, in the village of Katunitsa shortly after 19-year-old was run over and killed by another associate of Roma boss Kiril Rashkov, aka Tsar K
Pictured: the two Roma men – Georgi Yordanov and Spas Hristov – who ran over several people, including two policemen, in the village of Katunitsa shortly after 19-year-old was run over and killed by another associate of Roma boss Kiril Rashkov, aka Tsar K ¹

Cam aşa sună articolul din NOVINITE.COM,de luni, 17.oct. 2011

Peste 100 de locuitori din satul bulgar  Katuniţa – locul unui incident, care ameninţa să aprindă violenţa etnică în întreaga ţară (Bulgaria), pe la mijlocul lunii septembrie – au blocat drumul, către Sadovo,( Obștina Sadovo, Regiunea Plovdiv), vrând să arate  că problemele lor au fost deja uitate de către autorităţi. Protestatarii au blocat drumul  timp de o oră luni noapte.
Noul miting  de protest a venit după ce duminică, manifestanţii din Katuniţa au blocat şi drumul principal către Plovdiv, în semn de nemulțumire față de autorităţi.

La mijlocul lunii septembrie 2011,  Anghel Petrov, un băiat de 19 ani, de  etnie bulgară, a fost ucis în satul Katuniţa de către oamenii  şefului  romilor, Kiril Raşcov, alias „Împăratul Kiro”. Incidentul a dus la o săptămână de proteste naţionaliste, în marile oraşe bulgare, împotriva minorităţii rome, extrema dreaptă încercând să organizeze chiar  pogromuri. La rândul ei populaţia romă s-a înarmat şi ea. Escaladarea acestor excese de violenţă a putut fi  prevenită numai printr-o mobilizare masivă a forţelor de jandarmerie şi poliţie.

În afară  de Anghel, Pavel, de 16 ani, a devenit şi el o victimă a ciocnirilor. El a leşinat în timpul violenţelor  din Katuniţa şi a murit la spital. Pavel suferise  un transplant de inimă cu mai   mulţi ani în urmă.

„Suntem aici din cauza lipsei de reacție  a instituţiilor. Ne temem că asasinarea lui Anghel va fi muşamalizată”,  au declarat protestatarii luni noaptea, citaţi de Darik Radio, adăugând că ei cer un proces rapid şi corect pentru oamenii lui Raşcov, care l-au călcat cu microbuzul, pe Anghel Petrov şi  au agresat alți  localnici şi doi poliţişti.

Cererile locuitorilor din Katuniţa se referă la  accelerarea cercetărilor,referitoare la gravele acuzaţii aduse şefului romilor  Kiril Raşcov, AKA, Împăratul  Kiro şi familiei sale; menţinerea lui  Raşcov şi a nepotul lui în închisoare.

Ei dau vina pe mass-media pentru că furnizează date eronate  asupra numărului de arme găsite în casele familiei Raşcov. Aceasta  lansează tot felul de zvonuri ca o acoperire pentru instituţiile responsabile şi autorităţi.
Localnicii promit să rămână neclintiţi în cererile lor.

Protestatarii afirmă că la  Katuniţa, romii șefului de  clan și asociaţii săi au depozitat  cantități mult mai mari de arme ilegale, care nu au fost descoperite de către poliţie.

Kiril Raşcov şi unul dintre nepoţii lui sunt în spatele gratiilor sub acuzația de  amenințare cu moartea a locuitorilor din  Katuniţa, inclusiv Anghel Petrov,  care a fost călcat  şi  ucis de un microbuz condus de unul dintre asociaţii lui Raşcov pe 23 septembrie.  Kiro a fost reţinut pe 28 septembrie. El este, de asemenea, cercetat pentru evaziune fiscală la scară mare.

¹) În fotografie: Cei doi bărbaţi romi – Georgi Yordanov şi Spas Hristov – care au fugărit  mai multe persoane, inclusiv doi poliţişti, în satul de Katuniţa, la scurt timp după uciderea băiatului de 19 de ani,  de către un alt asociat al șefului romilor, Kiril Raşcov, alias ţarul K. 

Am tradus acest articol pentru a arăta că şi bulgarii sunt îngrijoraţi de modul în care acţionează  autorităţile, de încetineala acestora.  Ei nu cer nimic altceva decât un mod corect, dar şi rapid, de abordare al faptelor. Aşa cum s-au mişcat autorităţile în cazul Slav Jecev, tot aşa ar trebui să acţioneze şi în cazul ucigaşului lui Anghel Petrov!

Meteahnă balcanică! La noi mai mult ca la ei se manifestă această atitudine din partea autorităţilor, de muşamalizare a fărădelegilor celor bogaţi. Eu văd în rapiditatea cu care a fost condamnat Slav Jecev, teama autorităţilor bulgare de minoritatea romă, şi de UE.

Autorităţilor române nu le este frică de nimeni şi de nimic. La noi sunt iubiți câinii vagabonzi dar oamenii sunt stigmatizaţi ca poveri ale societăţii.(V.maxime băsesciene)

Mă refer la pensionari, persoanele cu handicap, copii, pentru care nu se găsesc bani în vederea îmbunătăţirii vieţii. Să vedeţi câţi bani vor fi cheltuiţi pentru câini. Se va invoca şi faptul că se creează locuri de muncă. Temporare, prost plătite, neaducătoare de plus- valoare, însă consumatoare de resurse.

E drept că nici pensionarii nu aduc profit, însă eu au contribuit la dezvoltarea economiei României.  Pensia, pe lânga faptul că este rezultatul unei contribuţii anterioare, este şi o dobândă a realizărilor economice.

Copii sunt o investiţie. Investiţie în viitor. Dacă un patron nu face investiţii inteligente în viitorul firmei, aceasta va avea un viitor incert. Aşa este şi în cazul României.

Investiţia principală a fost făcută în hoţie şi distrugere a vechilor obiective economice, făcută la comandă externă. Mă întreb ce vor face bogătaşii când nu va mai exista piaţă de desfacere, prin scăderea populaţiei şi a puterii de cumpărare. Vor face WC-uri publice?