Reţeaua de controlul corporativ la nivel mondial


Asa îşi încep studiul intitulat \”Reţeaua de controlul corporativ la nivel mondial\” cercetătorii Stefania Vitali, James B. Glattfelder, and Stefano Battiston, de la  Catedra de proiectare a sistemelor, a universității   ETH Zurich, din Zurich, Elveţia.

O  reţea de control formata din  corporaţii transnaţionale afectează concurenţa pe piaţa mondială
şi stabilitatea financiară. Până în prezent, au fost studiate numai tipare la nivel  naţionale nu a existat nici o metodologie adecvată pentru a evalua stadiul controlului  la nivel global. Va prezentam prima investigaţie privint
arhitectură a reţelei  internaţionale, împreună cu calculul al  controlului  deţinut de fiecare jucător global. Corporaţiile transnaţionale formează  înmănunchere gigantica  de  structuri şi  o mare parte a controlului fluxurilor pleacă de la un mic nucleu bine unit de instituţii financiare.
Acest nucleu poate fi văzut ca o „super-entitate” economica care ridică probleme noi şi importante atât pentru cercetătorii cat şi pentru factorii de decizie politică.

O comunitate de   cercetători şi o parte din  mass-media consideră că economia globală este  dominată de un număr restrâns de corporaţii puternice transnationale (CTN). Cu toate acestea, acest lucru nu a fost confirmat sau respins de nimeni.

Tot felul de exemple şi calcule matematice explica aceasta teorie. De remarcat faptul că acești cercetători considera ca statul ar trebui să aibă un mai mare control asupra economiilor naționale.

Acum am înţeles mai bine de ce Băsescu ne-a vândut ţara îndatorându-ne până la a şaptea speţă, de ce vrea să privatizeze şi armata. (Ca o paranteză vreau să spun că şi aceasta este privatizată, de fapt. Paza la unele unități militare este efectuată de firme civile de pază.  Ex.concret, Institutul de Marină Constanţa)

Ideea este că orice am face noi, suntem prea mici ca să ne schimbăm soarta !

 Cam dezlânat articolul dar sunt sub impresia documentului citit, care n-a făcut altceva decât să îmi confirme unele presupuneri!

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie


Bmarinescu41's Blog

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
de Mihai Eminescu

 

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

 Țara mea de glorii, țara mea de dor,

 Brațele nervoase, arma de tărie,

 La trecutu-ți mare, mare viitor!

 Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

 Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;

 Căci rămîne stînca, deși moare valul,

 Dulce Românie, asta ți-o doresc.

 

 Vis de răzbunare negru ca mormîntul

 Spada ta de sînge dușman fumegînd,

 Și deasupra idrei fluture cu vîntul

 Visul tău de glorii falnic triumfînd,

 Spună lumii large steaguri tricoloare,

 Spună ce-i poporul mare, românesc,

 Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,

 Dulce Românie, asta ți-o doresc.

 

 Îngerul iubirii, îngerul de pace,

 Pe altarul Vestei tainic surîzînd,

 Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

 Cînd cu lampa-i zboară…

Vezi articolul original 91 de cuvinte mai mult

La coada la Barosso


Basarica - Profund Anti basescu

Nici basescu nu mai e ce a fost; ca a ratat o sansa sa cada iar in picioare e clar… dar de aici pana la a spune ca e la Barosso in audienta, deoarece numai atunci putea ala sa-l primeasca …

Dar de’ , asta e diferenta dintre DOMN si milog. DOMNUL da audiente; milogul se duce in audienta.

Milogul are state vechi: s-a dus odata (dupa propriile spuse) cu caciula in mana chiar si la Grivco.

Altadata chiar, milogul a vrut sa se duca la DOMN in audienta. Dar acesta ( spre deosebire de Barosso) n-a avut loc in agenda…

De aici ranchiuna – specifica unui caracter mic si infect. Intr-un cuvant basist.

Vezi articolul original