TREZIŢI-VĂ LIDERI AI USL!!!!


Psd Constanta– Traian Băsescu vede un consens intre putere şi opoziţie în privinţa reorganizării teritoriale a României.- Serios? Cu care ochi? :))
Iată un comentariu de pe facebook. Cred ca liderii PSD şi PNL(USL) au cam uitat de cei multi şi cauta doar spectacol mediatic. Nu-şi dau seama ca lipsa unor acţiuni concrete de debarcare a „căpitanului nebun” , sprijinit de un echipaj de piraţi la fel de nebun, ne va duce la un stat totalitar, greu de schimbat. Atunci lideri mari se vor exila iar cei mici vor umple puşcăriile Staliniste, scuzaţi, Băsescieno-PDL-iste. Noi, prostimea, ce ne-am pus speranţa în ei vom avea de suferit.

Apel disperat:
Ce faceţi doamnelor şi domnilor parlamentari ai PSD? Lăsaţi pe Băsescu sa dea şi aceasta lovitura de stat îndreptata împotriva Democraţiei? Legea reorganizării teritoriale şi schimbarea Constituţiei? Lăsaţi televiziunile şi treceţi la acţiuni concrete. Dacă vreţi voturile populaţie la noile alegeri, faceţi ceva. Nu ne lăsaţi acum!

Nu îmi pierd credinţa în doctrina social-democrata a PSD însă încep sa îmi pun întrebări cu privire la idealurile îmbrăţişate de liderii acestui partid.

Am trăit ni si am trecut de „Epoca de aur” cu bacuri şi ascultând posturi de radio străine. Am simţit gustul libertăţi în Decembrie 1989. Nu vreau sa ma întorc la vremuri de trista amintire.

Amintiţi-va nişte nume:

Adrian Sobaru

Petre Murjan

Nicolae Stancu

Nu sunt nebuni, sunt romani disperaţi care au pierdut orice speranţă.

Aux armes citoyens,
Formez vos bataillons.
Marchons! Marchons!
Qu’un sang impur
Abreuve nos sillons.

La arme cetateni!
Formati batalioane!
Sa mergem, sa mergem!
Ca un sange impur
Sa nu ude pământul nostru !

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

5 gânduri despre „TREZIŢI-VĂ LIDERI AI USL!!!!

  1. Multumesc pentru aceasta incurajare. Am văzut ca multi ma blamează pentru cele scrise si mai ales pe facebook. Oameni la varsta noastra privim altfel lucrurile La vârsta si la condiţia noastră de simpli cetăţeni

    Apreciază

  2. Din pacate si eu am aceeasi impresie si nemultumire. Chiar daca cei trei lideri sunt destul de virulenti pe ecrane, impasivitatea lor in viata reala incepe sa fie perpetua. Totusi, noi, multii nemultumiti nu facem nimic ci doar ne resemnam, plecand capul in fata sabiei. Pana cand?

    Apreciază

  3. Am spus încă de la crearea USL: ESTE O MARE GOGOAŞĂ!!!
    Singurul motiv pentru care s-a creat USL este unirea forţelor PSD-PNL-PC pentru a smulge CIOLANUL de la PDL-UDMR-PUNR!!!.Poporul şi suferinţa lui sunt pe ultimul loc în agenda lor de lucru.Fariseismul şi demagogia sunt la egalitate cu ale PEDELEPRELOR.Nu trebuie să ne facem iluzii deşarte.NU USL-ul VA REZOLVA SITUAŢIA CI POPORUL ROMÂN CARE TREBUIE SĂ SE TREZEASCĂ ŞI SĂ TREACĂ LA ACŢIUNE.
    „FEREASCĂ DUMNEZEU CEL SFÂNT ,SĂ VREM NOI SÂNGE NU PĂMÂNT,HRISTOS SĂ FIŢI NU VEŢI SCĂPA NICI ÎN MORMÂNT”!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.