Felicitări celor zece mii de sârbi ce il susţin pe Ratko Mladić


Am mai scris şi altădată despre simpatia mea  pentru sârbi, un popor mândru , demn, iubitor, dar şi neiertător cu duşmanii. În opinia mea intervenţia militara a aliatilor, NATO, UE, şi multe alte acronime, nu a fost altceva decât un război de cucerire, colonial , al americanilor.

Spre deosebire de sârbi, noi am avut o conducere, care la vremea respectiva(1989-1990) s-a descurcat mult mai bine decât au putut-o face sârbi. S-a descurcat poate ajutată şi de noroc. Nu pun acest fapt numai pe seama priceperii lor.

Putini ştiu că după arestarea lui Nicolae Ceauşescu , a fost trimis un comando special rusesc , care sa -l elibereze de la Târgovişte. Din această cauză s-a precipitat execuţia lui.  Se urmarea prelungirea stări de nesiguranţă din ţară, amplificarea luptelor şi dacă nu se liniştea situaţia, trupele ruseşti urmau să intervină. Urma să ajungem o nouă Germanie, cu un nou zid al Berlinului, undeva pe conturul munţilor Carpaţi. S-a încercat apoi cu evenimentele de la Târgu Mureş aceeaşi manevra de Yugoslavizare a României.

După cum bine v-aţi lămurit şi singuri, László Tőkés a fost fulminatul de mercur ¹ implantat de securitatea maghiară, cu acordul CIA si a altor servicii secrete, în nemulţumirile românilor. Acest rol se vedeîl joacă în continuare.

Cum-necum cei ce au riscat şi au visat, au  condus cu stângăcie destinele României atunci, la începuturile democraţiei. Acum sunt blamaţi şi huiduiţi. Au multe vini, dar trebuie să le mulţumim că mai trăim într-o Românie întreagă. Cert este că ne-am pricopsit acum cu nişte arivişti , nişte noi ciocoi, care ne cam pun biciul pe spinare.

Am făcut acest preambul ca urmare a ştiri ca 10.000 de sârbi au protestat la Belgrad împotriva arestări lui Ratko Mladić  .

Deci este iubit de 10.000 de sârbi. Este un Patriot. Autorităţile locale, poate din raţiuni de ele ştiute şi bine întemeiate au decis să-l aresteze . Dar el n-a facut decât să îşi apere Домовина(Patria). A luptat pe teritoriul ţări sale pe care sionişti americani au dezmembrat-o, pentru a-şi mai vinde din arme.

Asa cum  au trimis la taiere mielul Slobodan Milošević ,vor să trimită si mielul Ratko Mladić  . Guvernul sârb , ca şi guvernul român au cam uitat ce înseamnă patriotismul , ce înseamnă iubirea de patrie şi de popor. Cuvinte desuete? Nu! Aduse în desuetitudine de actuali Julien Sorel , Uriah Heep, Eugène de Rastignac , Tănase Scatiu , Stănică Raţiu,Lică Trubadurul si Dinu Paturica.

Totuşi la Belgrad s-au adunat 10.000 de sârbi patrioţi.Noi ce facem?. Lăsam Sionul şi pe slugile lui PDL-isto băseciene sa ne calce în picioare!

Sârbi iubindu-şi patria
Sârbi, iubindu-şi patria

¹. Fulminatul de mercur explodează la încălzire sau lovire, fiind folosit ca iniţiator, pentru a provoca explozia altor explozibili mai stabili. Wikipedia

Срби,а воли земља!

9 gânduri despre „Felicitări celor zece mii de sârbi ce il susţin pe Ratko Mladić

  1. Campania NATO in Serbia a fost cea mai rusinoasa de pana acum. Sa nu uitam si bombardamentele in ziua de Craciun in Belgrad. Una-i sula, alta prefectura. Una-i problema Kosovo – si trebuia rezolvata intr-un fel, dar acolo in Kosovo, si alta-i bombardarea in Belgrad a civililor, embargoul in plina iarna, bombardarea a podurilor, a spitalelor, a scolilor…, experimentele facute cu armanent de ultima generatie, gen bombele cu grafit…

    Apreciază

  2. @ Popateapa,
    La ora aceasta, românii nu-i inteleg pe cei peste 10.000 de sârbi care il consideră pe RATKO MLADIC erou national pentru că nu-s in situatia lor ! Ii vor intelege cu sigurantă ( dar atunci va fi prea târziu ) când UDMR isi va fi realizat planul de FEDERALIZARE a ROMÂNIEI !
    Felicitări pentru postare !
    Aliosa.

    Apreciază

  3. Nu, nu sînt! Din păcate 😦 Da’ ar trebui! Cu asta-s perfect de acord.
    Zoran Spasojevic era jucător la CSU cînd s-or băgat americanii, ca musca-n curu’ calului şi bombardau Iugoslavia! Începea meciul cu o ţintă desenată pe tricou! Ai lui mureau acasă. Am fost primul din tribună care l-am „copiat”. Mi-am desenat, cu un marker negru permanent o ţintă pe un tricou alb. Dedesubt am scris „Haide Zorane” şi Iugoslavia!!!
    Ulterior galeria Sibiului a făcut un steag cu acelaşi mesaj.
    Nu pot fi acuzat că-s pro-american sau că am ceva cu sîrbii. Totuşi să omori copii….
    Banzai!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.